Începe cu o explozie de imagini în care citeşti pitorescul, exoticul şi sordidul Londrei de secol XIX. Simţi riscul şi pericolul într-un aer în care aromele fructelor de peste mări se amestecă cu damful fetid al murdăriilor de toate felurile. Hărmălaia de oameni şi de glasuri te înhaţă fără să-ţi dai seama, cu tertipuri învăţate ca la carte de la Dickens şi de la alţi victorieni înnebuniţi să descrie tot. Prin tot acest zumzet şi în toată vria captată în primele pagini, se iveşte el, personajul care ne va rămîne ghid, tovarăş şi centru de interes pînă la final: Jaffy Brown.

În deschiderea romanului, Jaffy Brown e doar un băieţel orfan şi sărăcuţ de la marginea Londrei, genul de pehlivan care se strecoară printre picioarele tîrgoveţilor, face fel de fel de comisioane şi învîrte lucruri mici, pentru care apropiaţii îl privesc cu bunăvoinţă. Micul Jaffy are însă momentul lui de glorie, şi e cu adevărat un moment de glorie: pe strada Ratcliff Highway dă nas în nas cu un tigru scăpat din menajeria care dă şi titlul cărţii şi, pentru că e încă la vîrsta la care nu ştie ce se poate şi ce nu, se gîndeşte să mîngîie gigantica pisică  pe „puful călduţ de pe nas“.

Sigur că e aruncat la pămînt şi abia scapă cu viaţă, dar i se duce buhul de viteaz, şi ajunge să între în graţiile lui Jamrach. Ori simţindu-se vinovat pentru accidentul care era să-l coste o viaţă, ori topit de curajul micuţului, Jamrach (care se pare că a existat în carne şi oase, şi că s-a luptat în persoană ca să elibereze un băieţel din ghearele unui tigru scăpat din cuşcă!) îl ia pe lîngă el. Acesta e punctul în care ceea ce părea realism pitoresc în flamboaiantul stil victorian virează în altceva, dar înainte de a dezvolta povestea de după ruptură, las să treacă o cartolină cu Londra de care vă povesteam şi în care începe totul. Imaginea e livrată tot de Jaffy, pentru că a lui e vocea care va spune teribila poveste: Londra, deci;  mai mult, mahalaua:

Deja văsusem locuri nemaivăzute pînă atunci. Labirintul de străduţe înguste, doldora de chipuri şi glasuri venite de pretutindeni. Un urs brun dansa cuviincios în colţ, lîngă berăria La Jack Negriciosul. Nişte bărbaţi se plimbau cu papagali pe umeri, splendide păsări de un roşu intens, galbene precum gălbenuşul de ou sau azurii ca cerul. Privirile le erau înţelepte şi oarecum distrate, iar picioarele, solzoase. La colţul străzii Martha, aerul era îmbîcsit de parfumul şerbetului arăbesc, iar femei îmbrăcate cu mătăsuri în culor la fel de aprinse ca penajul papagalilor se înclinau din pragul uşilor, cu mîinile în şolduri şi cu piepturile împinse în faţă, asemenea figurilor galion ale corăbiilor ancorate la cheiuri.

Pe lîngă Jamrach, Jaffy îşi va face un bun prieten, Tim, şi va prinde drag de sora lui, Ishbel;  dar ritualurile camaraderiei şi emoţiile primilor fluturi în stomac sînt în scurt timp lăsate deoparte: băiatul se va îmbarca, împreună cu prietenul Tim, pe o balenieră, Lysander. Scopul e să captureze un dragon din Mările Sudului (sau ce se înţelegea, la vremea aia, prin dragon).

Din acest punct, ceea ce părea Dickens se transformă pe nesimţite în ceva ce seamănă mai mult cu Melville. Iar ceea ce ar fi putut aduce a  Melville, trece, tot pe nesimţite, în ceva ce-ţi dă fiori pe şira spinării în cel mai direct stil Edgar Allan Poe, cel din Aventurile lui Arthur Gordon Pym, combinat, ca implicaţii şi concluzii, cu senzaţiile post-lectură ale celor care au trecut prin Împăratul muştelor.

Nu cred să fie cititor care să termine cartea asta şi să nu se gîndească automat la referinţele despre care vorbeam mai sus: avem mare, avem aventură, avem prietenie şi, pe măsură ce norii se adună şi se face tot mai tîrziu, avem canibalism şi supravieţuire. Cineva trebuie să spună totuşi povestea.

E o carte crudă, care te ademeneşte prin sclipiri perfide şi exotice să-i intri în atmosferă, că totul va fi distractiv, colorat, rocambolesc probabil, dar palpitant şi reconfortnat. Virajul pe care îl ia fix la polul opus toată treaba te zdruncină şi mai tare ca cititor. Inutil să spun că există tensiune, din moment ce există agonie, dar, în ciuda migalei realiste cu care e totul pus în pagină, în ciuda suspansului înnebunitor şi a încărcăturii existenţiale pe care o are cartea, eu personal nu pot s-o desprind de reperele de care vorbeam mai devreme: Dickens plus Poe plus Golding plus Melville, poate plus Stevenson, alt autor al mărilor şi oceanelor.

Cartea a ajuns pe lista scurtă a rîvnitului Booker. Cum are de toate : culoare, tensiune, personaje lovite de soartă, ceva indecidabil în concluzii, plus discuţia din jurul ideii de salvare, nu am nici o îndoială că, indiferent dacă va lua sau nu premiul, va ajunge un best-seller. Citind varianta românească, m-a impresionat traducerea, semnată de Ioana Novac. E limpede că n-a fost nici pe departe simplu. Pe lîngă bogăţia de detalii pe care le cer descrierile aşa-zis de epocă, e aici un întreg univers al vocabularului mării şi al navigatorilor, legat armonios şi firesc cu tot ce se întîmplă şi cu tot ce se vorbeşte în carte. La cîte cărţi bune, dar şchioape mişună printre noi, o traducere frumosă şi o carte îngrijită sînt delicaterii care merită degustate.

Eu am citit romanul în cîteva zile, puţine. În ciuda faptului că mi-era clară convenţia, sau cel puţin referinţele de care ziceam mai sus,  tot am vrut  să văd ce dracului se mai întîmplă  pe barca aia care navighează fără nici un Dumnezeu! Cartea e însă o tapiserie care-şi cere timpul de lectură, e bătută des cu detalii, cu stări şi cu simetrii subtile, cu fel de fel de exotisme care funcţionează şi la nivel de decor, şi ca elemente integrate într-un dans (smucit!) al contrastelor. Ai, pe de o parte explozii de necunoscut, păsări exotice, pămînt virgin, miros de aventură, neverosimilul azur şi, cîteva pagini mai încolo, vine tornada, vin chinurile, vine limita din om şi restul, dacă mai rămîne aşa ceva.

Bizară poveste, o carte neagră ascunsă într-o carte aparent foarte colorată. Exotism ori escapism? De unde, e ceva foarte realist, pînă la urmă!

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *