Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Negația care schimbă viața – Istoria asediului Lisabonei de Jose Saramago

Obiectivitatea este un lucru imposibil, chiar și atunci când ne străduim din toate puterile să-l obținem. Orice cuvânt scris, orice relicvă lasă, inevitabil, semnele individualității în istorie. Oricât ne-am strădui, trecerea prin realitate ne duce în ficțiune, căci fiecare individ trăiește și mărturisește după un cod interior. Nici măcar tratatul de istorie nu este scutit de literaturizare, după cum o mărturisește Raimundo Silva în dialogul pe care-l are cu autorul volumului Istoria asediului Lisabonei în primul capitol al romanului lui José Saramago, Istoria asediului Lisabonei: „Ei, pictura nu e decât literatură făcută cu pensula, Sper că n-ați uitat că omenirea a început să picteze cu mult înainte de a învăța să scrie, Cunoașteți dictonul, dacă n-ai câine, vânezi cu pisica, vasăzică cine nu poate să scrie pictează, sau desenează, asta fac și copiii, Vreți să spuneți, cu alte cuvinte, că literatura exista deja înainte să se fi născut, Da, domnule, așa cum și omul, cu alte cuvinte, înainte de a fi, era deja.” Așa se trezește corectorul editurii, Raimundo Silva, să susțină că orice nu e viață e literatură, mai ales istoria. Se dovedește însă, în următoarele capitole, că această graniță dintre literatură și viață nu este chiar atât de bine delimitată pe cât s-ar părea. Citeşte tot articolul

Pulbere de stele

Vrând să aducă un tribut basmelor clasice, în care magia se pogoară asupra personajelor pentru a ajuta binele să iasă învingător, Neil Gaiman scrie fantasy-ul Pulbere de stele, roman de o surprinzătoare sensibilitate. Acesta este volumul de debut al scriitorului Neil Gaiman, unul dintre cei mai importanţi scriitori britanici în viaţă, care a câştigat de mai multe ori, de-a lungul carierei sale de până acum, premii prestigioase precum Hugo, Nebula, Locus, Newbery sau World Fantasy Award. Citeşte tot articolul

„Erotopoetica”, teatru poetico-muzical

Trei în unu: teatru, poezie, muzică, aceasta este reţeta spectacolului Erotopoetica de Toma Enache, de la Godot Café-Teatru, oferind aşadar ingrediente suficiente chiar şi pentru cei mai pretenţioşi. Mixajul de versuri de poezii din autori bine-cunoscuţi, români sau străini, precum Eminescu, Arghezi, Blaga, Baudelaire, alternează cu interpretări melodice la fel de faimoase, repertoriul fiind „de la Maria Tănase la Edith Piaf”. Spectacolul, realizat de Toma Enache, este armonios completat cu o serie de proiecţii video (Cristi Săndulescu), aducând pe fundal imagini ce reproduc portrete de femei din diferite stiluri din pictură, de-a lungul timpului, ajungând până la o succesiune de fotografii, majoritatea reflectând portrete din interbelic sau scene specifice epocii. Citeşte tot articolul

Farmecul uitat al cărţilor clasice. „Casa Buddenbrook” de Thomas Mann

Recunosc că nu aş fi ajuns la Casa Buddenbrook dacă Thomas Mann nu m-ar fi cucerit cu Muntele vrăjit, dar e o lectură pe care nu am regretat-o, căci, deşi dimensiunea cărţii poate fi descurajantă, stilul zvelt şi dezinvolt al autorului a făcut ca cele peste 500 de pagini să fie parcurse fără nici o dificultate, iar delicateţea cu care Mann îşi construieşte fiecare detaliu şi subtilitatea prin care le conferă personajelor sale un destin implacabil, făcându-şi cititorul să spere totuşi că salvarea e posibilă, chiar şi într-un ultim, izbăvitor ceas, ridică romanul de debut al lui Mann cu mult peste o simplă frescă a burgheziei de secol XIX. Citeşte tot articolul

Două cu cu William Burroughs

Adică un interviu luat de autoarea Kathy Acker, în 1988, despre religie, scientologie și da - călătoria în spațiu, și o selecție de poze demențiale cu el și diferiți autori și artiști contemporani, printre care Jimmy Page, Madonna sau Jack Kerouac. Citeşte tot articolul

Prin lumea din oglindă cu Alice

Ce o face pe Alice, personajul care tot apare în proza lui Lewis Carroll, să fie atât de simpatică este permanenta ei curiozitate. Fetița își dorește atât de mult să vadă cum ar fi alte lumi, încât nu reușește niciodată să se abțină de la a spune „Hai să ne facem că...” și bine face! Ca și în cazul cutreierării prin Țara Minunilor, și în Alice în Țara din Oglindă avem de-a face cu o călătorie onirică. Citeşte tot articolul

Rembrandt, în clarobscur. Lynn Cullen, „Eu sunt fiica lui Rembrandt”

Pentru cei pasionaţi de artă şi mai ales de pictura lui Rembrandt, cartea lui Lynn Cullen, Eu sunt fiica lui Rembrandt, este lectura ideală: un exerciţiu de imaginaţie care îl transformă pe pictor într-un personaj fascinant, misterios, o figură aparte ce nu-şi trădează stilul în favoarea modei vremurilor sale. Dar este şi un roman care reuşeşte să stârnească interesul faţă de lucrările lui Rembrandt chiar şi pentru cei care, aşa cum a fost şi cazul meu, nu sunt, în mod deosebit, atraşi de genul său de pictură. Mai relevantă şi mai pasionantă decât orice plimbare printr-o galerie cu picturile lui Rembrandt, cartea lui Lynn Cullen, scrisă aproape pe structura unei cărţi poliţiste, dar conţinând elemente de un ekphrasis pur, deschide interpretări nu numai asupra stilului rembrandtian, ci şi asupra vieţii sale. Citeşte tot articolul

O carte din Iran, pe care vrem să o citim!

Când vine vorba de lucruri interzise, cum e şi normal, nerăbdarea creşte. Cam aşa a fost pentru noi ştirea apariţiei acestei cărţi: de două ori interzisă de cenzură, pentru a deveni apoi cea mai vândută carte ever din Iran. "Cel care mă aşteaptă", de Parinoush Saniee, a apărut de curând la Polirom, iar nouă ne-a amintit de furnicăturile de plăcere şi indignare de pe vremea Persepolis, Broderii, Citind Lolita în Teheran şi a filmului No one knows about the persian cats. Citeşte tot articolul

„Cu cât mai încet, cu atât mai repede” sau strania poveste a lui Momo

Cum nu arareori ni se întâmplă să nu mai avem răgaz nici pentru a ne asculta gândurile, cu atât mai puțin pentru a-i auzi pe alții, cred că ar fi bine să ne apucăm, cu mic, cu mare, să citim Momo sau strania poveste despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul furat, volumul lui Michael Ende, recent reeditat la Polirom. Recunosc că nu-mi plac cărțile pentru copii care sunt mult prea didactice, cu o morală ce țipă pentru a fi luată-n seamă, cum, de altfel, nu le plac nici copiilor. Talentul lui Ende este tocmai acela de a ascunde morala în spatele unei narațiuni care te ține cu sufletul la gură, motiv pentru care mi-a plăcut volumul și, de ce să n-o recunoaștem, am și învățat ceva citindu-l. Citeşte tot articolul

Cercurile concentrice ale relecturii: Aleph – Jorge Luis Borges

Decupări, replieri, simboluri repetate și un mare text care se tot rescrie. Așa s-ar putea rezuma scriitura lui Jorge Luis Borges, autorul care este de părere că perspectiva cititorului este cea care rescrie la infinit același text. Literatura repetă la nesfârșit aceleași câteva teme, singurul lucru care se modifică fiind timpul scriiturii și al lecturii. Temele principale folosite de Homer se regăsesc în operele contemporane. Totuși, perspectiva este alta. Borges este fascinat de această idee a textului care se scrie la nesfârșit, al acelorași simboluri care sunt reutilizate de la o epocă la alta, de ideea că doar pierzându-ne în această relectură a textului care se rescrie la fiecare citire vom ajunge să înțelegem textul suprem, una dintre obsesiile scriitorului argentinian. Citeşte tot articolul

Istanbul, oraşul unde realitatea şi magia se întâlnesc

Ideală pentru o lectură de vară, uşoară şi revigorantă, cartea lui Michael David Lukas, Oracolul din Stambul (2011 - traducere de Simona Luca, Editura Allfa, 2012) nu invită doar la relaxare, ci şi la o redescoperire a universului romanelor de aventuri, cu ajutorul cărora, în copilărie, treceam mai uşor peste, uneori, mult prea lunga vacanţă de vară. Un roman de aventuri, dar şi un unul pigmentat cu elemente de ţin de romanul de mistere, Oracolul din Stambul este captivant atât prin povestea micuţei Eleonora Cohen, o fetiţă genială, cu o memorie ieşită din comun, cât şi prin farmecul oraşului de pe malurile Bosforului, un spaţiu predilect pentru mistere, intrigi şi evenimente ce pun de multe ori sub semnul întrebării graniţele realităţii. Citeşte tot articolul

Copila de zăpadă sau frigul bine temperat

Copila de zăpadă, romanul de debut al scriitoarei Eowyn Ivey, este genul acela de carte care poate plăcea, cu mici nuanțe, oricui. E o carte care nu riscă nimic, scrisă cuminte, corect și previzibil, al cărei farmec vine tocmai din mixul atent dozat de elemente nordice, bucăți de basm, o scriitură liniștită, imagini sugestive și întâmplări cu valoare simbolică. Citeşte tot articolul

Ieșirea din timp cu un bărbat necunoscut

După cum ne-a obișnuit de atâta vreme, Andreï Makine nu se dezminte nici în Viața unui bărbat necunoscut, ci ne pune, o dată în plus, în fața unor mari iubiri. Pe lângă peisajul obișnuit, cel al bărbatului sărac și melancolic care se retrage din viața publică într-o izbă pentru a se regăsi după ce a fost mutilat sufletește de război, unde se îndrăgostește de o femeie care stă în așteptarea lipsită de fasoane a vieții viețuite fără de speranță, zi după zi, în acest roman găsim și un alt personaj, un soi de alter-ego al autorului însuși, romancier rus, sărac, care trăiește la Paris, începe să se simtă ratat, ceea ce îl face să nu mai poată salva nici relația pe care o are cu o franțuzoaică mult mai tânără decât el, de care acesta crede că este în continuare îndrăgostit. Citeşte tot articolul