Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Apocalipsa după Arturo Uslar Pietri: Câştigătorul

"Odată, lumea s-a terminat prin secetă şi ultimul martor i-a fost un bibliotecar". Citeam o antologie de proză scurtă şi tocmai terminasem o nuvelă fermecător de morbidă şi romantică de Garcia Marquez. N-am băgat de seamă că s-a schimbat autorul când am dat pagina şi am trecut la povestirea următoare. Citeşte tot articolul

Ficţiunea bate realitatea. Mikkel Birkegaard, „Condamnat la moarte”

Dacă te întrebi ce se mai poate face dintr-o combinaţie a clasicului motiv al manuscrisului găsit şi o intrigă poliţistă, şi ea destul de clasică – scriitorul de romane horror, terorizat de un „copycat” care transformă în realitate crimele brutale descrise în cărţi –, Mikkel Birkegaard îţi oferă un răspuns mai mult decât satisfăcător: bestsellerul său Condamnat la moarte reuşeşte să transforme chiar şi aceste subiecte tocite într-o naraţiune imprevizibilă şi, în acelaşi timp, marcată de o puternică interogaţie asupra graniţei dintre ficţiune şi realitate: cât de greu este să opreşti ficţiunea să nu se transforme în realitate, mai ales în cazul scrierilor ce dau frâu celor mai cumplite porniri violente? Citeşte tot articolul

O distopie de secol XXI. „Un om în întuneric” de Paul Auster

Printre cele mai recente distopii se numără romanul Un om în întuneric (Man in the Dark, 2008) de Paul Auster, care, ca mulţi scriitori  (asemenea, de pildă, lui Martin Amis sau Don DeLillo), a simţit nevoia să transpună în plan literar tragedii precum războiul din Irak sau prăbuşirea turnurilor gemene din 2001, nu neapărat ca semn al procesului de vindecare, favorizat de actul scrierii, ci mai degrabă ca pe o datorie morală. Auster nu inserează însă nici o notă optimistă în literatura sa dedicată evenimentelor de la WTC, căci consideră că astfel de tragedii au făcut incompatibilă literatura cu mesajele de optimism. Citeşte tot articolul

Mirajul aşteptării. Dino Buzzati, „Deşertul tătarilor”

Probabil că fiecare crede, la un moment dat în viaţă, că un destin special îl aşteaptă, că e imposibil ca viaţa să însemne doar o rutină îngrozitoare, ce anihilează într-un final toate dorinţele şi aşteptările, oferindu-ţi un fel de înţelepciune a resemnării. Dar poate că uneori ceea ce se numeşte destin nu înseamnă decât o mare farsă pe care ţi-o joacă viaţa şi până în clipa morţii aştepţi să ţi se întâmple ceva care să salveze anii de ratare, care să-ţi arate că toate sacrificiile au avut un rost. Cum finalurile de basm se petrec doar... în basm, realitatea arată cu totul altfel, aşa că e foarte probabil ca zarurile pe care joci să fie, până la final, necâştigătoare. Dino Buzzati, jurnalist scriitor şi pictor, în cel mai cunoscut roman al său, Deşertul tătarilor (Il deserto dei tartari, 1940) este necruţător în a portretiza destine frânte, neîmplinite nu din pricina neputinţei, ci, şi mai ironic, tocmai din cauza credinţei oarbe, imposibil de depăşit, că într-o zi lucruri măreţe urmează să aibă loc şi abia atunci viaţa îşi va afla rostul ei adevărat. Citeşte tot articolul

Marea casă, de Nicole Krauss

Despre anxietatea legată de ideea de „a nu avea niciodată copii” nu am citit prea des; poate chiar este un subiect despre care se vorbeşte rareori, nu cu vocea psihologiei sau a sociologiei sau a feminismului, ci cu vocea individuală, a unui personaj care poate reda complexitatea situaţiei, din interiorul existenţei lui. Cineva care să pună faptele pe masă. Care să spună: am cincizeci de ani; nu am devenit niciodată mamă; nu mă simt nici bine, nici rău, în general; aud, din când în când, câte un ţipăt acut de copil, despre care ştiu că e doar în capul meu; am o viaţă profesională ok; trăiesc singură; mă simt liberă; mă urmăreşte ceva. Citeşte tot articolul


Descoperiri tîrzii: Gogol, literatura fantastico-absurdă

Recunosc că destul de tîrziu am avut răbdarea şi disponibilitatea să-l recitesc cu atenţie pe Gogol, pentru că ştiţi cum este cu lecturile obligatorii din şcoală, combinate cu o predare rigidă: te fac să devii mai distant faţă de autorii respectivi şi, eventual, să-i judeci greşit. Cînd am avut ocazia să recitesc nuvele de Gogol, odată cu republicarea la Editura Polirom a unor volume de nuvele şi povestiri de Gogol, în 2007 şi în 2012, m-a surprins cît de moderne sunt construcţiile sale narative, mai ales în ceea ce priveşte filonul absurd, demn de distopiile de secol XX. Citeşte tot articolul

Cu cărțile pe plajă: Sookie Stackhouse și vampirii din Louisiana

Recunosc. Sunt un mare fan True Blood. Și nu, n-o să vă spun acum o poveste despre cum am dat drumul la televizor chiar când era nuștiuce fază din nuștiuce episod și mi s-a părut tare, doamne ferește să mă fi uitat la așa ceva din proprie voință. Nu. M-am uitat pentru că m-am așteptat, ca de la orice serial HBO, exact la ceea ce este atât de potrivit sintetizat in tagline-ul pentru ultimul sezon: vampires for grown-ups. Citeşte tot articolul

11 septembrie, o perspectivă franceză. „Windows on the World” de Frédéric Beigbeder

Evenimentele din 11 septembrie nu i-au lăsat indiferenţi nici pe scriitorii din afara spaţiului american, aşa că apariţia cărţii Windows on the World a lui Frédéric Beigbeder (cunoscut la noi mai degrabă pentru volumul Dragostea durează trei ani), în 2003, nu a fost surprinzătoare. Alegînd un titlu ce face referire la celebrul restaurant aflat la etajul 107 din Turnul de Nord al World Trade Center, Beigbeder plasează centrul acţiunii în chiar mijlocul dezastrului: în locul din care nimeni nu a mai avut vreo şansă de salvare. Citeşte tot articolul

Despre naivitate şi alte iluzii pierdute. „Cărarea cuiburilor de păianjen” de Italo Calvino

Literatura universală nu duce lipsă de cărţi despre cel de-al Doilea Război Mondial, dar puţine sunt scrise din perspectiva unui copil, aşa cum este Il sentiero dei nidi di ragno, din 1947, romanul de debut al lui Italo Calvino, scris când avea 23 de ani. Într-un stil total diferit de cel prin care Calvino a devenit celebru (din Dacă într-o noapte de iarnă un călător), Cărarea cuiburilor de păianjen, o carte ancorată în realism şi nicidecum bazată pe un nivel metatextual, direcţie pe care avea să se concentreze mai târziu Calvino, este povestea unui copil care încearcă să facă faţă evenimentelor istorice prin umor şi printr-o atitudine voit arogantă şi sfidătoare, necesară pentru a supravieţui într-o lume a adulţilor pe care nu reuşeşte s-o înţeleagă. Citeşte tot articolul

Phillip K. Dick, ubique

I am Ubik. Before the universe was, I am. I made the suns. I made the worlds. I created the lives and the places they inhabit; I move them here, I put them there. They go as I say, they do as I tell them. I am the word and my name is never spoken, the name which no one knows. I am called Ubik, but that is not my name. I am. I shall always be. M-a fascinat întotdeauna felul în care se naște un autor-cult. Mai ales în science fiction, mi se pare cel puțin interesant faptul că procesul nu depinde nici de talent, nici de viziune, ci doar de capacitatea de a produce o carte despre care oamenii să vrea să povestească, într-un fel sau altul. Citeşte tot articolul

De la catedră la schimbul de dame

Lumea campusului universitar este cea care l-a făcut celebru pe David Lodge, mai ales după apariția trilogiei: Schimb de dame, Ce mică-i lumea și Meserie!, romane pastișă care au ca loc al desfășurării acțiunii universitatea, mediul poate cel mai firesc pentru autor. Romanul Schimb de dame este, de altfel, și câștigătorul premiului Hawthornden, în timp ce celelalte două romane ale trilogiei au fost nominalizate la Book Prize, recunoaștere care a făcut ca aceste texte să fie traduse în peste douăzeci de limbi. Citeşte tot articolul

Povestirile fantastice ale lui Luigi Malerba

"Cu drag, pentru Cristina, de la Ioana, martie 1992" - scrie cu caligrafie de elev emininche pe prima filă a antologiei de povestiri de Luigi Malerba "Casa jaguarului". Am cartea asta de 20 de ani si de atunci o tot citesc. N-am dat în mintea literaturii pentru copii, pur și simplu cartea a ajuns la mine prea devreme. Și mă bucur să redescopăr că ceea ce mi s-a părut fascinant și de un straniu extravagant acum 20 de ani poate avea încă același efect. Citeşte tot articolul

Patru personaje în căutarea artei romanului. Jerome K. Jerome, „Arta de a nu scrie un roman”

Patru prieteni se hotărăsc să scrie un roman împreună, că doar patru minţi strălucite nu ar putea să creeze decât ceva nemaipomenit, se gândesc ei. Aşa că seara se întâlnesc în barca minusculă, locuinţă a unuia dintre ei, pentru a discuta şi a pune cap la cap fiecare idee, povestind întâmplări prin care au trecut sau relatând fapte la care au asistat. Dar cei patru nu se apropie câtuşi de puţin de liniile schiţate iniţial, ajungând, de fapt, să vorbească despre arta... de a nu scrie un roman. Jerome K. Jerome (scriitor şi umorist englez de la începutul secolului XX), în romanul său publicat în 1893, cu titlul Novel Notes, îşi pune personajele, la început entuziaste, apoi tot mai sceptice, să pornească într-o aventură livrescă, având o miză substanţială: de a-şi nota nu ideile obişnuite, ci toată înţelepciunea acumulată de toţi patru, pe care o vor folosi pentru a crea Romanul, unic şi de neegalat, după care nu vor mai scrie nimic, căci acesta le va absorbi toate resursele. Citeşte tot articolul