
Literatură străină


Sanctus sau codul lui Simon Toyne
Vă mai aduceți aminte frenezia Codului lui Da Vinci al lui Dan Brown? La început a fost curiozitatea, apoi a venit moda, iar mai târziu a apărut și filmul. La un moment dat aveai senzația că e peste tot și că nebunia nu se va sfârși niciodată. Indiferent că v-a plăcut ori ba, același sentiment vă va încerca citind şi romanul Sanctus al lui Simon Toyne.
Comparaţia este aproape inevitabilă încă de la primele pagini ale cărţii devenite bestseller mai întâi în Marea Britanie, ţara de origine a autorului, iar apoi în alte încă 23 de ţări unde momentan a fost tradusă. Deşi a văzut lumina tiparului abia anul acesta, Sanctus deja face înconjorul lumii, iar noi îi prevedem un destin similar cu cel al Codului antemenționat.

Stephen King şi Haruki Murakami în cursa pentru cea mai proastă scenă de sex
Ce nu află omul de pe contul de Twitter al celor de la Literary Review! De exemplu de nominalizaţii de anul acesta la Bad Sex Award.

Bărbatul făcut din bucăţi, de David Lodge – sau cum ar fi vrut H. G. Wells să schimbe lumea

Am fost la lansarea Stigmata

10 personaje secundare care și-ar merita propriile lor cărți

Punct contrapunct de Aldous Huxley
Acum vreo şapte sau opt ani, când am citit pe nerăsuflate Punct Contrapunct şi am trecut-o repede în galeria personală a cărţilor de aur, m-am regăsit în (sau mai bine zis, am aspirat umil să mă asemăn cu) personajul Philip Quarles: un romancier deşirat, osos, cu un simţ al umorului cel puţin discret (ca să fiu gentilă) şi care se lăfăia într-un intelectualism asumat, trecând totul prin filtrul nemilos al creierului dumisale genial.
Citeşte tot articolul
Cărţile groase care nu-mi ies din cap

O poveste indiană cu Tigrul Alb

20 de lucruri care s-ar fi întâmplat dacă Chuck Norris ar fi fost personaj literar
Ce-ar face marele Chuck Norris dacă şi-ar face un pic de lucru prin cărţi? Fără nici un dubiu, literatura n-ar mai fi niciodată la fel!

Carte, film și conversație cu Ian McEwan

Cărţi de citit atunci când plouă

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti, pe 7, 8 şi 9 decembrie

O nouă serie de autor David Lodge: volume în ediție print și digitală

De cușer e cușer, dar s-a cam învechit…
Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru ridicolul tragic al personajelor care nu știu când să iasă din scenă, care se ţin cu dinţii de o glorie demult apusă, inadaptaţii care bat scândurile prăfuite chiar și după ce toate reflectoarele s-au stins – personaje ca Barrymore, sau Măscăriciul, sublime prin persistenţa în inadecvare. De-aceea l-am apreciat pe Woody Allen când a renunţat să mai apară în filmele sale și de-aceea am fost curios când mi-a căzut în mână cel mai recent volum al său de povestiri, Anarhie pură.
