Scriitori

Dot.comunismul și colectivizarea literară în viziunea lui China Miéville

Zilele astea a avut loc Festivalul Internațional de Carte de la Edinburgh, care s-a încheiat cu o conferință al cărei principal vorbitor a fost scriitorul de new weird fiction China Miéville (în paranteză fie spus, unul dintre autorii tare dragi mie). Discursul lui Miéville, ale cărui viziuni politice de stânga (este membru al partidului socialist) transpar adesea în romanele lui, a fost surprinzător, dezvăluind un posibil viitor al literaturii pe cât de "liberal" (în sensul opus tradiționalului), pe atât de... comunist. Citeşte tot articolul

Povestirile fantastice ale lui Luigi Malerba

"Cu drag, pentru Cristina, de la Ioana, martie 1992" - scrie cu caligrafie de elev emininche pe prima filă a antologiei de povestiri de Luigi Malerba "Casa jaguarului". Am cartea asta de 20 de ani si de atunci o tot citesc. N-am dat în mintea literaturii pentru copii, pur și simplu cartea a ajuns la mine prea devreme. Și mă bucur să redescopăr că ceea ce mi s-a părut fascinant și de un straniu extravagant acum 20 de ani poate avea încă același efect. Citeşte tot articolul

Poezii din insule

E vară toridă şi, dacă eşti la mare şi ai chef să citeşti o carte, poate e o idee bună să citeşti o carte de poezie. Şi nu orice carte de poezie, ci una cu „poezii din insule” – adică poeme care figurează un imaginar ce dublează cumva – la modul ideal, mitic şi filosofic – peisajul marin pe care îl ai deja în faţa ochilor. E vorba despre Poveşti filosofice cretane şi alte poezii din insule, poeme inedite (2008-2011), de Liviu Antonesei, volum apărut anul acesta la Editura Herg Benet. Citeşte tot articolul

Despre copilăria în comunism şi scindările generaţiei poetice 2000 – Morții Mă-tii de un cristian

Deşi nu se consideră un scriitor, un cristian (pseudonimul lui Cristian Cosma, n. 1977), editor la Casa de pariuri literare, a publicat anul acesta un roman cu tentă autobiografică şi cu un titlu dacă nu provocator, cel puţin inconfortabil: Morţii Mă-tii. Un titlu-înjurătură, dar care trebuie înţeles mai ales literal, fiindcă chiar se referă la morţii din familia mamei, adică bunicii, dar şi la moartea tatălui. Înţelegem cumva de ce autorul respinge ideea de a face literatură: e vorba de o carte ca un gest de defulare, o carte ce pune în pagină amintiri proprii despre copilărie, despre bunici, despre primele experienţe amoroase – la modul amuzat şi chiar autoironic – ,şi urcă apoi spre adolescenţă şi studenţie, inclusiv până la primele sale slujbe, după încheierea facultăţii. Citeşte tot articolul

„Avem nevoie de experienţe care să ne apropie de noi înşine”. Interviu cu Eugenio BARBA

Născut la Galipolii, în Italia, şi emigrat în Norvegia, în anii ’50, Eugenio Barba are un traseu complicat şi tumultuos: studiază mai întâi literatură franceză şi norvegiană, istoria religiilor, apoi se apropie de teatru şi pleacă în Polonia pentru a studia, ajungând să lucreze alături de Grotowski. Întors în Norvegia şi întâmpinând dificultăţi în a lucra ca regizor, decide, în 1964, să-şi înfiinţeze o companie de teatru, Odin Teatret, în orăşelul Holstebro. Teatrul-laborator practicat de această companie a ajuns să fie celebru în întreaga lume, prin zecile de producţii realizate până în prezent, cu Odin Teatret şi cu ISTA (International School of Theatre Anthropology), fondată de Barba în 1979. Eugenio Spectacolele lui Eugenio Barba nu sunt străine publicului român, în cadrul diferitelor festivaluri fiind prezentate producţii precum Orô De Otelo, Odă progresului, Închisoarea de oase, Killing Time. Barba este şi autor de cărţi, printre cele publicate şi la noi numărându-se Teatru: singurătate, meşteşug, revoltă (Nemira), Casa în flăcări. Despre regie şi dramaturgie (Nemira), Arta secretă a actorului: Dicționar de antropologie teatrală, alături de Nicola Savarese (Humanitas), aceasta din urmă lansată în luna iunie, în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu. Citeşte tot articolul

În aşteptarea deschiderii de stagiune. „Deschiderea stagiunii” de Mihail Sebastian

Ştiu că stagiunea s-a încheiat, căci, cu mici excepţii, vara, la noi, este necruţătoare cu montările teatrale, dar, cu gândul la deschiderea noii stagiuni, moment de care ne mai desparte puţin mai mult de o lună, m-am consolat cu un alt tip de deschidere de stagiune – cea dintr-o poveste. Destul de puţin cunoscută, nuvela Deschiderea stagiunii a lui Mihail Sebastian vorbeşte despre pasiunea sa cea mai mare, teatrul – teatrul ca punct de sprijin, ca reper, ca ultim simbol al salvării. Citeşte tot articolul

Acei scriitori minunaţi şi bolile lor necruţătoare

Zilele trecute citeam cu regret un articol despre autorul Gabriel Garcia Marquez, in vârstă de 85 de ani, care a avut acum câţiva ani cancer limfatic şi care acum suferă de demenţă senilă, aşa cum mărturiseşte fratele său, precizând şi faptul că boala este genetică în familia Marquez şi că ar putea să fi fost accelerată de tratamentul împotriva cancerului. Cu părere de rău pentru tăcerea care pare că s-a abătut permanent peste hârtiile de pe masa de lucru a lui Gabo, dar cu conştiinţa faptului că, vorba poetului, "cu-o moarte toţi suntem datori", azi ne-am documentat despre diversele maladii de care au suferit scriitori celebri - unele celebre şi clasice la rândul lor: sifilis, tuberculoză, pneumonie, altele meschine şi necruţătoare: Alzheimer, demenţă, schizofrenie, tulburări bipolare, depresii (care i-au împins pe mulţi la sinucidere). Citeşte tot articolul

„Teatrul se continuă în noapte ca o experienţă a visului” – Interviu cu George BANU

Stabilit din 1974 în Franţa, eseistul şi teatrologul George Banu a păstrat, asemenea lui Matei Vişniec, un dialog viu şi constant cu scena teatrală românească. Prezent, anual, la cele mai importante festivaluri de teatru din ţară, George Banu a participat şi la festivalul de la Sibiu, din luna iunie, în cadrul căruia s-a jucat Visul unei nopţi de Shakespeare, un spectacol după un scenariu al său. Tot în cadrul festivalului, şi-a lansat volumul Cortina sau fisura lumii (traducere de Ileana Cantuniari, Editura Humanitas, 2012). George Banu, care consideră că nu e nevoie de Harold Bloom pentru a-i restitui lui Shakespeare locul în cultura europeană, preferă o abordare poetică a textelor shakespeariene, astfel că o colaborare cu regizorul Gavriil Pinte a venit ca un demers firesc. Citeşte tot articolul

Suprarealism la Green Hours – lectură din Gellu Naum

Atipic pentru o lansare de carte, evenimentul din 20 iunie, organizat cu ocazia apariţiei volumului Opere II. Proza de Gellu Naum, la Editura Polirom (o ediţie îngrijită de Simona Popescu) a pus accent, în cadrul relaxat de la Green Hours, mai ales pe cititori, în acest caz cititorii lui Gellu Naum. Moderat, la fel de relaxat, de Simona Popescu, acest eveniment i-a invitat pe fanii lui Gellu Naum să vină pe scenă şi să citească versuri sau pasaje preferate. Şi se pare că nu sunt puţini fanii lui Gellu Naum. Citeşte tot articolul

Norman Manea: „Literatura este, în esenţa ei, amorală. Morala ei vine implicit”

Într-o discuţie care a captat atenţia publicului de la Librăria Bastilia timp de aproape trei ore, Norman Manea, aflat în ţară la invitaţia revistei Observator cultural şi a Editurii Polirom, a invitat la un dialog care să nu stea sub lupa  moralităţii, ci să fie mai caustic, în sensul de a încerca să descopere miezul creativităţii. „Literatura este, în esenţa ei, amorală. Morala ei vine implicit, şi nu explicit. Cînd vine explicit, e o proastă literatură, cum ştim prea bine”, a afirmat Norman Manea, pentru care, indiferent de cît de multe traduceri beneficiază cărţile sale, singura limbă trăită este limba română. Citeşte tot articolul