Am făcut zilele astea o listă cu eroii puștilor, cu noii eroi care răspund fantasmelor (pre)adolescenților de acum. Am citit cîteva cărți foarte populare din genul Young Adult (YA), plus ceva fantasy, strict cît să-mi fac direct o idee despre  categoria asta de literatură care seduce în masă și apoi devine film. Și apoi seduce din nou, tiraj după tiraj, cu copertă nouă, pe care  apare, la scurt timp, afișul filmului! Și care, dincolo de nunațe, poleială, lacrimi și entuziasme de școala generală, e o afacere cu multe, printre cele mai multe cifre de pe piață.

„Nu știam nimic despre ăștia“, îmi zice o prietenă, mare cititoare și asta, la care eu zic, „nici eu, doar că la un moment dat probabil că am început să mă simt bătrînă și uită-te la mine, bag romane pentru teenageri“ . Ca să văd dacă și ce s-a mai schimbat și, foarte important, care e treaba cu nebunia asta după ele (dăm explicații, aducem argumente). Între timp, îmi amintesc și-i spun prietenei ce citeam eu în liceu (un șir de autori cu care să zicem că nu te-ai face de rîs dacă i-ai aduce într-o conversație). Îi știa și ea foarte bine, și tot cam de pe atunci, fuseserăm colege. Așa că citind eu fantasyuri din astea urbane și mai toate în trilogie, cu gîndul la lecturile anilor  90, către sfîrșit, mi-am dat seama că, de fapt, nu adolescenții citesc, musai, toate seriile cu vrăjitori, vampiri și fete/combat postapocaliptice.

Foarte multe sînt de un previzibil pe care mintea alertă a unui adolescent îl miroase și-l respinge, plictisită. Imediat. Eu cred că le citesc preadolescenții (curioși de scenarii care implică un segment de vîrstă peste al lor și ceva scene cu aluzii la sex) și unii ca mine,  bookworms in their 30s așa, pentru că încep să simtă inadaptați și vag derutați de forme noi, care iau proporții și pe care nu le cunosc. Mai cred că le citesc părinții unor (pre)adolecenți, ca să se pună în temă, cum cred că ar încerca și ultimele jocuri video, din aceleași motive, chiar dacă în viața lor n-au butonat nici măcar o tristețe de Tetris. Și adulții epuizați, care au reflexul lecturii, dar orele peste program le închid receptorii pentru ceva mai elaborat.

Nu tocmai întîmplător, am dat și peste un studiu (ochelari cu ramă de corn) publicat pe Publishers Weekley, care spune că mai mult de jumătate din consumatorii de YA sînt, de fapt, adulți în toată regula: 55 % dintre cumpărătorii de cărți targetate pentru un segment de vîrstă de 12-17 ani au peste 18 ani, cel mai serios segment, cel răspunzător de 28% din vînzări fiind între 30-44 de ani. Sînt cifre care se referă la cumpărătorii de cărți, numai că întrebați fiind dacă le cumpără pentru ei, 78% au răspuns afirmativ!

Probabil că mare parte din curiozitatea asta (transformată, de multe ori, în dependență) a adulților pentru cărți scrise pentru adolescenți are legătură cu nostalgia, deși, din nostalgie, mai degrabă ai reciti cărțile cu care ai ieșit din liceu. E un amestec, clar, dintre nostalgie și altceva. Am impresia și că nostalgia asta, dacă despre ea  o fi  vorba, are mult de-a face cu un soi de imperativ general de a rămîne tînăr(ă). Cât mai tănăr(ă) – vorbim de o societate în care modelele care defilează pe podium au 13 ani! Tînăr(ă) deci, cool și free-flying cît de mult se poate. Vampirii din toate serialele și seriile posibile tot cu asta au legătură, dacă m-ar întreba cineva pe mine. Ca să rămâi în tronsonul ăsta, al tinereții „pure“, trebuie să ai și referințele. Să știi ce împinge valul pieței către adolescenți, fie ca să pricepi, cît de cît, ce e cu fenomenul, fie, în cazul în care te-a prins, să te împaci, cumva, cu o regresie către o vîrstă la care totul părea, probabil,  mult mai simplu. Există tranchilizante sub multe forme, inclusiv tipărite. Nu c-ar fi vreo fericire în toată constatarea asta.

Și totuși, de unde vine tendința asta de regresia către plăcerile (presupuse!) ale unei  vîrste fragile, idilizate cumva, chiar și atunci cînd se presupune că e tratată realist? Nu cred că povestea cu capacitatea bestsellerurilor de a atrage din ce în ce mai mulți cititori e singurul răspuns. Cred că pur și simplu, pentru mulți cititori maturi, de cursă lungă, viața nu a rămas un confortabil cabinet de lectură, ci, într-un caz fericit, un cubicul și „n“ responsabilități. Greutăți de care vor să se debaraseze, izolîndu-se, măcar pentru cîteva ore pe seară, în altceva: pentru și dintr-o altă vîrstă.

Cred că lectura pe bune, capacitatea de a te expune la și de a te confrunta cu un univers complex, bogat, acaparator și provocator nu se poate practica cu jumătate de creier, și ăla  amorțit. Și atunci, micul animal care trimite impulsuri în măduva spinării amușinează zahăr pur, lingură după lingură. Și te aruncă în plin episod fantasmatic, cu happy-ending și probe pe care eroina/eroul le trece cu bine, de fiecare dată, și pentru tine. Altfel, de unde revirimentul acestor romane destul de repetitive, pînă la urmă, dar care promit ba nu știu ce construcții de lumi Tolkieniene, ba finaluri în care eroii supraviețuiesc după ce au răpus armate întregi de zombi, ba fericirea, care iată, e în fața ta, negru pe alb?

Nu vorbesc despre cărțile care sfidează rețeta,  devărate mozaicuri imaginative care au multe să-ți ofere, la orice vîrstă. Nu zic că genul nu ar avea vîrfuri, că nu ar fi și excelență, și imaginație, și complexitate și promisiunea unor bucurii de lectură în cărțile astea care – ce lucru de neînțeles pentru dinozauri ca noi – au vîrsta cititorului trecută pe copertă! Ca adult cititor de YA poți să ai parte de o experiență agreabilă, de deconectare, dacă  de asta ai nevoie, între multe alte senzații pe care le încerci citind (tot felul de lucruri) și respirînd. Dar cărțile sfărmicioase, soporifice, nu pot să dea mai mult decît un pic de confort, de moment.

Pentru restul senzațiilor, pentru toate ideile, personajele și contextele care ar putea să ne inspire să ne recablăm la propriul prezent cu toate armele și munițiile, cu toată capacitatea nostră de mirare, de chestionare, de contestare sau invers, de iubire, avem nevoie, și la 12, și la 82 de ani, de impulsuri reale. Iar asta e ceva ce înveți să cauți, să prețuiești și să depistezi numai dacă ieși din granița rafturilor ordonate pe vîrste, genuri sau după cifre de vînzări.

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *