Cu ultima suflare” a apărut la noi pe la sfârșitul lui septembrie, publicată la Editura Nemira, destul de repede după apariția ei în original (câteva luni). Recunosc că am pus ochii pe ea de când am aflat de povestea neurochirurgului în cauză, care scria încă la cartea aceasta când a murit. Și abia aștept să o citesc, am senzația că voi vedea lumea altfel prin optica lui Kalanithi (oricât de exprimare-clișeu v-ar suna). Cartea, de altfel, a inspirat sute de mii de oameni din întreaga lume, devenind imediat bestseller, a fost tradusă în zeci de țări, a fost bestseller New York Times  și cea mai bună carte pe Amazon în ianuarie 2016.

Dacă și tu ești în aceeași „situație”, dar nu ai apucat, până acum, să iei cartea, participând la concursul organizat în parteneriat cu prietenii de la Nemira, poți câștiga unul dintre cele 3 exemplare puse la bătaie. Mai întâi, însă, citește câteva amănunte despre volum. 

Update câștigători

Două comentarii au fost excluse din tragerea la sorți: unul pentru că aparținea aceluiași participat, cel de-al doilea pentru că a fost publicat după termenul limită. Așadar, au rămas în concurs 74 de comentarii.

concurs-cu-ultima-suflare-1

concurs-cu-ultima-suflare-2

Câștigătorii sunt Livia Belu, Dogaru Valentin și Hasna Sergiu-Stefan. Felicitări!

Premiile: 3 exemplare din volumul „Cu ultima suflare”

cu-ultima-suflareLa treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

„Cu ultima suflare” este cronica transformării sale dintr-un student la Medicină, care se întreabă ce înseamnă o viață plină de sens, în neurochirurg, apoi în pacient și într-un tată care trebuie să-și înfrunte propria moarte.

De ce merită trăită viața? Ce faci când viitorul rămâne un etern prezent? Ce înseamnă să ai un copil când nu mai ai șansă la viață? Iată câteva dintre întrebările la care autorul acestei mărturii profund emoționante caută răspuns. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditație de neuitat despre înfruntarea morții și un elogiu al vieții.

Cu ultima suflare este un gest emoțional care a meritat: o înduioșătoare și meditativă cronică de familie, dar și despre medicină și literatură. În ciuda tonului întunecat, poartă un mesaj pozitiv.“ The Washington Post

Scurte fragmente din carte poți citi aici.

Cartea va fi lansată la București luni, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu. Mai multe detalii, aiciDacă câștigătorii vor fi din București, vor putea merge și lua exemplarul „Cu ultima suflare” de la eveniment. 

Despre Paul Kalanithi

kalanithi.interior-ata-photo---suszi-lurie-mcfaddenPaul Kalanithi, neurochirurg și scriitor, s-a născut pe 1 aprilie 1977 la New York. A crescut în Kingsman, Arizona, după care a studiat literatura și biologia la Stanford University. A urmat studii aprofundate de istoria și filosofia științei și de medicină la University of Cambridge, absolvind cu distincția cum laude Yale School of Medicine. S-a întors la Stanford pentru a-și continua rezidențiatul în neurochirurgie și studiile postdoctorale în neuroștiințe, obținând cea mai înaltă distincție a Academiei Americane de Neurochirurgie. În anul 2013 a fost diagnosticat cu o boală terminală, despre care a scris în The New York Times și The Washington Post. În 2014 și-a încheiat rezidențiatul. A murit în martie 2015, în timp ce lucra la această carte, care a fost publicată de către soţia lui, Lucy.

Cum câștigi unul dintre cele 3 exemplare „Cu ultima suflare”

Pentru a participa la concurs, trebuie să ne spui, într-un comentariu, de ce ai vrea să citești cartea lui Paul Kalanithi, ce te aștepți să descoperi în ea. 

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Mențiuni

Perioada de desfășurare a concursului: 25-30 octombrie, ora 23:59.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 31 octombrie.

Prin participarea la concurs, îți exprimi acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Mult succes!

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


76 comentarii
  1. mihaela stratu

    Aș dori să citesc această carte dintr-un motiv foarte simplu. De un timp încoace am descoperit că mi-e frică de moarte. Dincolo de clișee, de credințe nu e foarte confortabilă ideea că într-o zi nu voi mai fi. În încercarea de a înțelege, am citit de la Elisabeth Kubler Ross la teorii din neuroștiinte, mindfulness, spiritualitate, etc. Cred că o carte confesiune cum e aceasta mi-ar putea fi de folos în acceptarea ideii de neființă.

    Reply
  2. Andreica Daniel-Vlăduț

    Un prim motiv pentru care vreau sa citesc aceasta carte este descrierea care mi-a atras atentia in mod deosebit. Ma astept sa descopar o poveste deosebita in aceasta carte, care sa ma faca sa privesc ceea ce am intr-un mod diferit si mai bun.

    Reply
  3. Chelariu Corina

    Îmi doresc sa citesc aceasta carte deoarece m-a surprins în mod placut descrierea ei și m-a emoționat faptul ca este inspirata din realitate! Aceste drame le înțelege doar cine a trecut prin asa ceva și mi se pare cu atât mai trist când în urma rămâne o familie asa de tânără! Am trecut cartea în lista mea și abia aștept sa o citesc, cu siguranță ma voi regăsi în unele randuri.

    Reply
  4. Ana Deac

    Vreau sa citesc cartea pentru ca este o carte extraordinara despre viata, familie, prioritati, o poveste despre o viata altfel decat una obisnuita.
    Sa renunti la visele tale si sa o iei de la capat. Cu o alta stare sufleteasca.

    Reply
  5. Laura Ciucu

    Imi doresc sa citesc cartea pentru a descoperi povestea omului care e constient ca mai are putin de trait si savureaza fiecare clipa. Sper sa invat sa ma bucur si eu de tot ceea ce imi ofera viata, pentru ca mai uit 🙂

    Reply
  6. Farcas Raluca

    O sa citesc aceasta carte pentru ca vreau sa “vad” viata si cu alti ochi. Viata trebuie constientizata si pretuita picatura cu picatura insa traim infasurati intr-un val de superficialitate. O sa citesc aceasta carte pentru ca e lectia de viata a unui om, Paul Kalanithi. Toti trebuie sa ne invatam lectia, de preferinta cat inca suntem in viata…

    Reply
  7. Tonea cristina

    Imi doresc sa citesc aceasta carte la recomandarea celor de la brainpickings.este o carte despre suferinta, dragostea de viata si nu in ultimul rand despre singura certitudine din viata noastra moartea.

    Reply
  8. Ciubotaru Aglaea

    Cartea prezinta o poveste de viata la care nu poti fi indiferent. Ma astept sa gasesc in carte caracterul unui om puternic, un om pe care mi-as fi dorit sa fi putut sa-l cunosc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *