E o colecție care ne-a cucerit prin idee, chiar înainte de a vedea cărțile, dar privind câteva ilustrații. Cât de frumos poate fi să iei povești românești și să le lași pe mâna ilustratorilor talentați să le dea un chip și-o lume? Practic, sunt cărți de povești ilustrate, undeva la granița dintre artele vizuale și literatură. Castigătoare: Erika!
Pentru că ne plac foarte tare, avem pentru voi trei pachete a câte trei cărți, primele din colecție. Cele trei titluri care deschid colecţia sunt: „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă, ilustrată de Cristiana Radu, „Făt-Frumos din lacrimă”, de Mihai Eminescu, cu ilustraţii de Nura El-Sayed, şi „Zâna Zorilor”, de Ioan Slavici, în ilustraţiile Mădălinei Andronic.
Pentru a câștiga unul dintre cele trei frumoase pachete, lasă-ne un comentariu cu începutul unei povești inventate de tine. Dacă ai scrie o poveste, cum ar începe ea? Nu ne trebuie mai mult de una-două-trei fraze. Premiem cele mai creative trei răspunsuri! Deadline: 10 aprilie, ora 17:00.
Zâna Zorilor, ilustrație: Madi Andronic
Povestea lui Harap Alb – ilustrație: Cristiana Radu
Făt Frumos din Lacrimă – ilustrație: Nura el-Sayed
Dacă vreți să vedeți ilustrațiile, să cunoașteți artistele care le-au realizat sau să aflați ce stă în spatele colecției Pasărea Măiastră, mergeți vineri, 6 aprilie, ora 18:30, în Mansarda Cărturești la lansare.
Din comunicatul de presă:
Lansarea colecţiei este un prilej de reluare a discuţiilor despre povestea şi ilustraţia românească alături de ilustratoarele implicate în proiect, de scriitoarea Ioana Nicolaie, de criticul de artă Igor Mocanu şi de Simona Răuţă, directorul editorial Vellant. În acelaşi timp, evenimentul de vineri seară este o bună ocazie de a descoperi metode de lucru, stiluri şi planşe care stau la baza ilustraţiilor din colecţia „Pasărea măiastră”. Cei prezenţi vor avea parte de o expunere interactivă a procesului de lucru chiar din partea ilustratoarelor, iar pe cei mici îi va aştepta un atelier de ilustraţie condus de Doina Anghel, coordonator de proiecte la Studio Creativ.
Era anul 2100, dupa Marea Revolta de pe Pamant. Au fost vremuri urate, intunecate, in timpul carora au murit multi pamanteni, iar fata planetei a suferit o transformare. Marea Revolta a inceput in 2020 si a durat 30 de ani. 30 de ani in care toate creaturile Pamantului au hotarat ca aerul si Soarele nu le mai sunt de ajuns si ca Pamantul nu le mai are nimic bun de oferit. S-au luptat intre ei pentru ultimele resurse; fara teama de consecinte, fara teama de moarte, insufletiti de o nebunie globala a carei intensitate crestea de la zi la zi. Divinitatea suprema n-a ajutat pe nimeni. Poate pentru ca nimeni nu mai credea ca exista. […] Supravietuitori au fost doar cei care au avut Puterea si familiile lor. Puterea era inascuta doar in cei Alesi la inceputul vietii. Cei care o detineau pareau oameni obisnuiti care se nasteau normal, la termen, treceau prin copilarie, mergeau la scoala si isi faceau prieteni. Toate acestea pana la varsta de 15 ani cand avea loc schimbarea…
Din timpurile cele mai indepartate se povesteste istoria celor mai vechi doua imperii mari ale lumii : Imperiul Abundentei si Imperiul Saraciei. Batranii povestesc cum oamenii din cele doua imperii nu se intalneau niciodata desi stiau unii de existenta celorlalti. In Imperiul Abundentei oamenii traiau in cele mai frumoase palate dar erau rapusi in mod misterios,pe cand in Imperiul Saraciei oamenii locuiau in mijlocul naturii dar aveau multe lipsuri ce le puneau mereu vietile in pericol.
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti. A fost odata o tanara domnita cu cosite ca fuiorul si obraji ca bujorul dupa care toate inimile tinerilor imparati suspinau. Insa ea, clipea agale de fiecare data cand ii vedea topindu-se in urma-i si chicotea gingas, fara a privi nici macar unul.
Afost odata ca niciodata o fată ca toate fetele, neasemuit de frumoasă și stilată peste poate. Dar cum nu toate poveștile încep bine și se termină cu bine, trebuie să știți, dragi cititori, că fata aceasta nu era decât în aparență ca toate fetele, ea fiind blestemată de un vrăjitor necurat să aibă în loc de inimă, o gaură neagră pe care ea, ca să poată trăi, trebuia să o alimenteze cu iubiri fugare, alcool, droguri și nopți pierdute. Tatăl ei, Mare Împărat peste Mări și Țări, a dat sfoară-n lume că celui care o va vindeca și va face din ea o femeie curată, îi va da destul aur cât să poată duce câțiva ani o viață decadentă în toată regula, iar mai apoi, când se va sătura de viața aceasta fără vreun rost, îi va da de soție și pe fata sa.
Aproape de Hotar e linişte. Priveşti în depărtare şi vezi doar nisip şi praf. Iar acolo unde cerul pare să atingă pământul, piatră peste piatră, par a fi ridicate ziduri. Nimeni nu-ţi poate spune de când stau acolo sau câte au văzut. Dar acela e Hotarul. Nimeni nu trece de el. Toţi ştiu, dincolo de Hotar, nu mai e nimic.
Când i-am spus prima dată mamei că nu înţelegeam de ce nu era nimeni în piaţă în acea seară, deşi auzeam voci care se târguiau, râsete şi paşi grăbiţi, mama îmi zâmbi şi îmi spuse să nu îmi fac griji. Dar când Senryuu se întoarse din călătoriile lui pentru a sărbători cu noi Silvestrul, mama mă luă de mână şi mă duse la el, povestindu-i de vocile pe care le auzisem. Cu cât auzea mai multe din cuvintele mamei, ochii lui Senryuu se întunecară şi câteva clipe rămase pe gânduri. Apoi se uită la mine, iar lumina aruncată de sfeşnice pe faţa lui îi făceau ochii să pară şi mai negri, şi îmi spuse doar atât:
”Nu te apropia de Hotar.”
“Ssst!”… se auzi spunand un glascior de libelula-fetita. “Doarme domnisoara papadie! Daca o treziti se va speria, iar petalele ei se vor transforma in puf si nu o sa mai poata merge asa deseara, la petrecerea carabusilor din poienita.”
Toata scena de mai sus se desfasura intr-o poienita minunata, alintata de mainile gingase ale Soarelui, care privea amuzat ce se intampla. “Da, azi trebuie sa fie o zi speciala”, isi aminti Soarele, “cea in care Zana Fluturilor este invitata sa aleaga cea mai dragalasa floare din Padurea Mereu Verde.”
Intr-o calda dimineata, mai multi dust bunnies trasi la fata, s-au trezit ca se cocoata pe cea mai inalta masa,
Le-a spus mama lor demult, ca acolo-i praful cel mai mult si mai carunt, cel mai foarte asternunt.
Dand din manute mici de praf, si compact si parfumat, sus ajunsi – era curat.
In vremuri de demult, pe cand Timpul colinda in lung si in lat pamantul, ba se suia si-n cer ca doar nu-i era greu daca avea carul fermecat la indemana, nu era alta maretie mai inalta decat a lui. Tragea carul ca un cal vrajit, inhamat cu sapte haturi si ii suia pe poetii priceputi, ferindu-i de imbatranire. Rotea astfel cele sapte roti ale carului si era numit de catre toti cel dintai dintre zei. Fiind inaintea tuturor existentelor, asemenea soarelui care zdrobea armatele de nori pentru a-i fauri calea, era stapanul tuturor zilelor, iar poetii dadeau viata strofelor si formulelor lirice, incantandu-l la auzul acestora.
Trecusera mii de ani de cand el zbura ca gandul, cand la o margine de pamant, unde nu ar fi putut nimeni gasi nici o inghititura de apa…
Va urma 🙂
Povestea ei începe după venirea zorilor. Atunci când pădurea se trezea la viaţă şi roua ca lacrima se lăsa pe crinul alb, zâna mea inflorea frumos pentru întâia dată. Eram harapul ce se cobora din soare…
Pingback: Poveşti româneşti ilustrate de artişti români | Romanian Itineraries