Bookaholic

Gianni Rodari este poate cel mai îndrăgit autor care li se adresează celor mici și nu numai. Și, dacă citim măcar una din cărțile sale, nu ne va fi greu să înțelegem de ce. Nu e ușor lucru să imaginezi o poveste pentru pitici în care binele să învingă, că de!, dar care să fie și suficient de amuzantă cât să nu-i plictisească pe puștii cei energici după doar două pagini. Iar Gianni Rodari reușește să facă, de fiecare dată, această minune chiar cu asupra măsură, motiv pentru care are mulți cititori și printre adulți.

După 55 de ani de la prima ediție în limba română, Aventurile lui Cepelică apar iarăși la Editura Humanitas. E adevărat, cei mai în vârstă nu-l vor recunoaște pe personaj decât dacă le amintim de Cepellino, numele personajelor fiind românizate în această nouă ediție. Cartea conține ilustrațiile versiunii italiene aniversare, publicate în 1980, însă ce le putem reproșa editorilor este că acestea sunt tipărite pe hârtie poroasă, ceea ce face ca intensitatea culorilor să se piardă în mare măsură. Însă, lăsând la o parte acest aspect, tare haioase mai sunt!

Cepelică este unul dintre cei șapte frați ai bătrânului Cepeloi, un personaj simpatic care cade, din nefericire, victimă Prințului Lămâie, un guvernator dictatorial, lipsit în totalitate de simțul umorului. Cepeloi este arestat în timpul unei ceremonii în onoarea Prințului Lămâie, iar Cepelică promite să-și elibereze tatăl din închisoare și să schimbe lumea în care trăiește. Dictatura este însă înstăpânită în mai multe părți ale acestui regat al legumelor, iar Cepelică trebuie ca, înainte de a pleca să-și salveze, cu riscul vieții, tatăl din închisoare, să cunoască mai bine regulile după care funcționează această lume. Așa că, pregătindu-și o bocea, mezinul pleacă în lume.

Ajunge destul de repede pe teritoriul Prințeselor CireșeAmare, care este administrat de Pătlăgică, unul dintre cele mai antipatice și amuzante personaje din lume, de un absurd ieșit din comun, unde are pentru prima dată șansa să-și exerseze istețimea. Cepelică se integrează rapid în această nouă societate, unde reușește să-și facă prieteni printre legume pentru că este singurul care-i sfidează autoritatea lui Pătlagică.

Deși este de mai multe ori prins de autorități și încarcerat, Cepelică reușește mereu să evadeze prin mijlocirea bunilor prieteni pe care și-i face. Băiatul reușește să-i convingă pe ceilalți că doar împreună pot pune capăt dictaturii care face de atâta vreme ravagii în ținut. Armele lor împotriva autorităților sunt bucuria și imaginația. Deși dictatorii sunt mult mai puternici decât ei și au la dispoziție armate numeroase și arme din cele mai sofisticate, copiii reușesc să pună stăpânire asupra ținutului prin forța prieteniei, prin bună dispoziție și prin joacă.

Însă nu datorită acestui mesaj moralizator merită citită cartea. Până la urmă, toate volumele pentru puști sunt mai mult sau mai puțin pedagogice. Ceea ce face ca Aventurile lui Cepelică să fie un volum pe care nu trebuie să-l rateze nici copiii, dar nici adulții, este umorul teribil cu care este descrisă lumea legumelor. Absurditatea dictaturii reiese nu numai din cuvintele lipsite de logică și din neputința dictatorilor de a se concentra asupra unei idei, ci și din forța destructivă care funcționează inclusiv împotriva lor.

Spre exemplu, Prințul Lămâie își omoară mai mult de jumătate din armata de lămâiași pentru a le face un foc de artificii Prințeselor CireșeAmare care se plictisesc în pădure, unde au ajuns pentru că au plecat în urmărirea detectivului particular pe care l-au angajat ca să-l găsească pe Cepelică. Iar Morcovely, detectiv particular cunoscut în lumea toată, se folosește de trei busole doar pentru a urca scările către camera sa, utilizând apoi mai multe lupe pentru a-și găsi patul. Acțiunile personajelor sunt deseori de un absurd care amintește de Eugen Ionescu și care îi va face atât pe copii, cât și pe adulți să râdă în hohote.