Dacă vă săturaţi de ploaie, de vremea rece şi mohorâtă a toamnei, vă invit să vă îndreptaţi paşii (sau măcar privirea) către o zonă mult mai călduroasă, însorită şi colorată: Bahamas. După relaxarea de la plajă şi plimbările pe sub palmieri, n-ar fi rău să aflaţi mai multe despre această minunată ţară, despre istoria ei interesantă, din vremea când era locuită de indigenii Arawak Lucayan, trecând prin perioada sosirii lui Columb în Lumea Nouă şi terminând cu colonizarea insulelor de către britanici. Unde oare v-aţi putea informa mai bine despre toate acestea, dacă nu într-o bibliotecă-muzeu? Şi pentru că excursia în Bahamas n-ar fi completă fără vizitarea oraşului Nassau, capitala arhipelagului, un popas la biblioteca de aici este ceea ce aveţi nevoie.

Nassau Public Library & Museum este una dintre cele mai neobişnuite biblioteci şi asta are legătură cu clădirea în care se află. Nu, nu mă refer aici la faptul că întreaga construcţie e vopsită în roz (pentru care localnicii par a fi făcut o adevărată pasiune, având în vedere numărul mare de imobile de această culoare), ci la destinaţia pe care clădirea a avut-o iniţial: timp de aproape 100 de ani, a fost închisoare.

sursa

Interesanta clădire de formă octogonală se află în Piaţa Parlamentului şi a fost construită în 1797. A funcţionat ca închisoare până când Societatea pentru difuzarea cunoştinţelor şi o societate de lectură şi-au unit eforturile pentru a o transforma în bibliotecă, sală de lectură şi muzeu. În micile celule care găzduiau odinioară deţinuţi, se află acum cele 28 000 de volume care alcătuiesc colecţia bibliotecii.

sursa

sursa

sursa

La primul etaj se află secţiunea dedicată copiilor, cu multe romane de aventură şi cărţi ilustrate. Etajul următor adăposteşte cărţi vechi, ziare datând din 1784, precum şi scrieri de referintă ale literaturii universale. La ultimul etaj, unde se pare că ar fi fost biroul comandantului închisorii, se află o interesantă şi valoroasă colecţie de artefacte aparţinând indienilor Arawak. Datorită lui Harcourt Malcolm, un devotat istoric local şi membru al consiliului de adminstraţie al bibliotecii între 1928 şi 1936, vizitatorii pot admira o impresionantă colecţie de documente istorice, manuscrise, stampe, timbre poştale şi hărţi referitoare la Bahamas.

sursa

sursa

sursa

Biblioteca a suferit de-a lungul timpului mici renovări, în încercarea de a lărgi spaţiul ce adăposteşte colecţiile sale, precum şi sala de lectură, neîncăpătoare pentru cititorii entuziasmaţi. Dar chiar şi aşa mică, ea reprezintă un important centru de cultură al insulei, cu un număr impresionant de abonaţi şi cu mulţi iubitori de carte din toate colţurile lumii, care nu ezită să-i treacă pragul atunci când călătoresc în Bahamas.

sursa

sursa main image

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *