Dacă sunteți doritori de o bună porție de umor al cărui scop este acela de a vă face să vedeți lumea și câteva dintre cele mai importante momente ale istoriei sau ale literaturii universale din altă perspectivă, atunci ar trebui să vă îndreptați către Cartea apocrifelor a lui Karel Čapek.

În acest volum apărut în 2004 la Editura Humanitas veți găsi personajele pe care le știți încă din copilărie, numai că ele sunt puse într-o cu totul altă lumină. Scriitorul ceh deconstruiește momente importante din istoria omenirii aducând în fața cititorilor perspectiva pe care oamenii simpli au avut-o asupra unora dintre ele.

Fie că este vorba despre mărturia lui Lazăr, cel care a fost înviat din morți, care continuă să nu se simtă bine și se teme acum mai mult decât înainte de moartea prin care a mai trecut, fie că este vorba de mărturia Martei, care se simte nedreptățită de Iisus pentru că tot ce încercase ea era, de fapt, să-l ospăteze și să-i dea răgazul pentru a se odihni puțin, părându-i-se că acesta este foarte obosit, fie că este vorba de povestea lui Don Juan care, pe patul de moarte, refuză să spună că toate cuceririle sale au fost rezultatul unui mare complex de inferioritate, dar recunoscând că așa stau lucrurile în momentul în care preotul i se adresează cu blândețe și înțelegere, veți avea parte, în acest volum, de scurte narațiuni interesante, cel puțin.

Čapek le propune cititorilor un alt punct de vedere, susținând, în acest mod, ideile de bază ale postmodernismului: în primul rând, deconstruiește perspectiva canonică, cea cunoscută de toată lumea, pe care o acceptăm fără a ne pune întrebări.

În al doilea rând, susține ideea potrivit căreia lumea nu este guvernată de un adevăr absolut, ci de o serie de adevăruri individuale, care sunt în aceeași măsură valabile ca cele pe care le considerăm potrivite pentru întreaga structură socială. Valoarea adevărului se schimbă în funcție de modul în care ne raportăm la el, iar același eveniment poate fi receptat în moduri diametral opuse în funcție de o mulțime de factori individuali care se referă nu numai la structura interioară a fiecărei persoane, ci și la evenimente colaterale care modifică percepția.

În acest mod, Čapek nu îndeamnă numai la reconsiderarea întregului trecut, fie el al omenirii sau cel personal, ci propune un nou stil de viață și o altă modalitate de a te raporta la literatură și la alteritate. Sunt astfel în fața unei pledoarii pentru diversitate și acceptare. Din moment ce până și unii dintre cei mai importanți oameni ai istoriei au putut fi înțeleși altfel decât intenționau din pricina unor factori colaterali, cititorul percepe instantaneu aluzia cum că și realitatea în care trăiește el poate avea fețe diferite pentru cei din jurul său.

Mai mult, dacă istoria și literatura pot fi înțelese și altfel decât suntem învățați să le înțelegem, înseamnă că întregul nostru sistem cognitiv și perceptiv poate fi reconsiderat din altă perspectivă, ceea ce înseamnă că întreaga noastră istorie personală poate fi altfel decât o vedem. Până la urmă, Čapek ne servește cu umor și ironie o lecție care să ne vindece de certitudini. Nimic nu e sigur, totul depinde de cum și de unde te uiți la o problemă.

Însă dacă te lași prea mult prins în acest joc al reinterpretărilor și reconsiderărilor alternative, s-ar putea să te pierzi. Atâta timp cât trăiește în societate, omul are nevoie de anumite certitudini care să aibă rolul de repere, iar o rupere totală de un astfel de sistem cognitiv poate duce la nașterea unei serii întregi de lunatici. Pe de altă parte, dacă nu este dus la extrem, jocul propus de Čapek este unul dintre cele mai interesante. Mulți ar spune că este conceptul de bază al democrației, fundamentul societății postmoderne.

La nivelul literaturii, o astfel de perspectivă pare a fi o artă poetică postmodernă. Îndemnul la deconstrucție, la diversitate, la multiculturalitate, la cercetarea sinelui prin deplieri succesive este un manifest textualist. Mai ales cei care își doresc să scrie ar trebui să citească volumul acesta, căci îi va face categoric să privească și din alt punct de vedere ceea ce teoreticienii literaturii susțin în volume mai mult sau mai puțin rigide de ceva vreme deja.

Una peste alta, o lectură care merită, indiferent dacă vă doriți ceva revoluționar sau doar o carte plăcută, căci stilul lui Čapek o face ușor accesibilă cititorilor indiferent de miza pe care o au.

Evelina Bidea

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *