Patrik Ouředník, prozator, traducător și eseist ceh stabilit în Franța, publică în 2001 o carte mai puțin obișnuită, în care forțează granița dintre genurile literare. Este vorba despre volumul Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, apărut la noi în 2014, la Editura Vremea, în traducerea Hellianei Ianculescu, un volum, cum spuneam, atipic. După titlu, s-ar putea presupune că ar fi vorba despre o carte de istorie. Poate fi, ce-i drept, considerată, fără a greși, o carte despre istoria zbuciumată a secolului al XX-lea. Asta la o primă impresie. De la primele pagini, însă, cititorul îşi dă seama că are în mână un volum de… poezie.

De fapt, Europeana… este un poem de aproximativ 150 de pagini în care istoria ultimului secol este descrisă cu ironie, sarcasm, fără a ține cont de cronologie sau de importanța evenimentelor. Nu lipsesc nici elementele fictive, cu alte cuvinte, ficțiunea. Patrik Ouředník propune situații-limită, care, în ciuda macabrului sau a ironiei de fundal, frizează în mod evident poeticul.

Europeana… nu începe cu Primul Război Mondial, ci cu al doilea. Iar despre acesta din urmă, autorul nu are nimic mai bun de spus, în afară de o constatare – una, ce-i drept, care surprinde, șochează, atrage atenția: „Americanii căzuți în Normandia în 1944 erau niște flăcăi vânjoși și aveau în medie 1,73 m înălțime, iar dacă s-ar fi așezat unul în continuarea celuilalt fiecare cu tălpile la creștetul următorului ar fi măsurat împreună 38 de kilometri. Nemții erau și ei niște flăcăi bine făcuți, dar cei mai zdraveni dintre toți au fost pușcașii senegalezi din Primul Război Mondial aceștia aveau 1,76 m înălțime așa încât au fost trimiși în primele rânduri ca pe nemți să-i apuce frica”. În fapt, sunt aici două constatări, prin care se face, mai mult sau mai puțin subtil, legătura cu Primul Război Mondial. Și în cazul primei conflagrații mondiale, Ouředník începe tot cu o constatare: „Despre Primul Război Mondial s-a spus că oamenii au căzut ca semințele…”, continuând în același stil, citând parcă dintr-un registru de statistică, o statistică ceva mai specială, vizând macabrul unui secol agitat, necruțător, așa cum a fost secolul al XX-lea: „și mai târziu comuniștii ruși au calculat cantitatea de îngrășăminte ce s-ar fi putut obține dintr-un kilometru de cadavre și câtă economie s-ar fi putut face la îngrășămintele străine scumpe prin folosirea la îngrășarea pământului a cadavrelor de trădători și criminali”. Este un alt mod de a condamna – mai bine spus, de a denunța – pogroamele secolului trecut. Au făcut-o poeții, au făcut-o și eseiștii, de asemenea, și istoricii. Dar demersul lui Patrik Ouředník este cu atât mai surprinzător cu cât se situează la limita dintre eseu și poezie.

Textul are o manșetă generoasă pe margini, unde apar notate, laconic, idei din textul central (uneori la modul ironic sau în răspăr cu cele din text): „Omul nou”, „Caii au murit”, „Eliberarea din cătușele materiei”, „Cetățenii inadaptabili” etc. Nu întâmplător Europeana… a fost tradusă în 24 de limbi, fiind considerată cea mai tradusă carte din limba cehă de după 1989. Este o carte tipic postmodernă: eludează genurile literare, semnele de punctuație sunt puse arbitrar, limbajul, sintaxa surprind prin simplitate și acuratețe, volumul este format dintr-un text central și observații marginale. De asemenea, într-o oarecare măsură, cartea semnată de Patrik Ouředník poate fi considerată una experimentală. În plus, asemenea unui postmodern care se respectă, Ouředník, nu caută neapărat răspunsuri, ci doar constată. Dar tipul de constatare este, trebuie precizat, unul insidios, tendențios. „Ce este adevărat? Adevărul istoric al istoriei? Adevărul literar al textului? Adevărul utopiei? Adevărul memoriei?” – iată întrebări al căror răspuns nu este oferit de autor în mod echivoc, dar care sunt sugerate prin structura textului, prin exemplele alese din istorie, de cele mai mult ori întâmplări care au în centru oameni simpli, obișnuiți, victime ale istoriei.

Pentru a da un exemplu despre cum s-a raportat autorul la subiectul său, despre cum a înțeles să redea câteva adevăruri istorice crunte, fără a viza adevăruri mari, fără a face biografii ale conducătorilor, mă opresc la una dintre părțile în care sunt surprinse evenimente din anii 1944 și 1945. Iată un pasaj tulburător: „În anul 1944 și în 1945 în armata germană au luptat o jumătate de milion de femei și unele au lucrat în detașamente speciale de deminare pentru ca soldații germanii să aibă pe unde să se retragă și altele au doborât avioanele inamice care bombardau orașe germane. Și patru milioane de femei au lucrat în apărarea civilă și au scos cadavrele din ruinele caselor bombardate și le-au transportat la gropile comune ca să nu izbucnească ciuma. În unele sate au fost organizate pentru femei cursuri speciale de ardere a cadavrelor. Cursurile durau patru zile și erau organizate pentru grupe formate din cincisprezece până la douăzeci de cursante. Au învățat cum să manipuleze utilajele de fărâmițat oasele cum să niveleze groapa în care erau aruncate cadavrele și cum să pregătească pământul pentru ca mai târziu deasupra gropii să fie plantați copaci. Copacii erau importanți în orașe deoarece asigurau regenrarea oxigenului și cenușa de la cadavre putea fi folosită ca îngrășământ pentru livezile cu pomi fructiferi și grădinile de zarzavaturi deoarece în Germania începea să fie lipsă de îngrășăminte organice. Cadavrele din ruinele caselor erau ghemuite unele în altele și uneori erau găsite două sau trei cadavre care se țineau de mână sau se îmbrățișau și trebuiau tăiate cu fierăstrăul ca să fie despărțite. Și o femeie nu a vrut să taie cadavrele și comandatul grupului de debarasare a vrut să o împuște pentru sabotaj dar soldații care trebuiau să o împuște între timp au dezertat”. Textul de mai sus este rezumat pe manșeta din dreapta în doar două cuvinte: „Regenerarea oxigenului”…

Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci este, în mod evident, un text polivalent. Accentul cade atât pe informație, cât și pe textul în sine, ca materie (literară). Eseu istoric? Poem? Experiment literar? Toate la un loc, căci Patrik Ouředník reușește performanța de a propune un text aflat, cum spuneam, la granița intențiilor și a genurilor literare.

 

Patrik Ouředník, Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, traducere de Helliana Ianculescu, Editura Vremea, București, 2014, 160 p.

 

 

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *