În prag de sărbători, Editura Trei a lansat istoria uneia dintre cele mai controversate și cunoscute dinastii: „Romanovii (1613-1918)”, scrisă de autorul britanic Simon Sebag Montefiore.

Romanovii au fost dinastia cea mai spectaculoasă din vremurile moderne. Cu un palmares uluitor, ei au reușit să domnească peste o șesime din suprafața pământului. Cum a reușit o familie să transforme un principat ruinat de războaie în cel mai mare imperiu al lumii? Și cum l-a pierdut apoi? Aceasta este istoria intimă a douăzeci de țari și țarine, unii atinși de geniu, alții de nebunie, dar toți inspirați de credința într-o autocrație divină și animați de ambiție imperială.

Una dintre cele mai mari pasiuni împărtășite de membrii familiei imperiale Romanov a fost sportul, potrivit site-ului Russia Beyond. Țarii Rusiei se delectau cu o diversitate de sporturi și activități recreative, de la partidele de șah cu copiii lor, biliard cu invitații diplomați străini, până la plimbări cu bicicleta pe holurile Palatului de iarnă de la Sankt Petersburg sau partidele de tenis de camp de la Țarskoe Selo.

Șahul a fost unul dintre cele mai populare jocuri printre Romanovi. Țarul Alexei, tatăl lui Petru cel Mare, a comandat mai multe table de șah cu piese lucrate manual, cu detalii foarte frumoase, iar fiul său a învățat să joace încă din copilărie. La rândul său, Petru a fost foarte pasionat de biliard. El a primit în dar, de la regele Olandei, o masă pe care a instalat-o în camera de așteptare pentru invitații săi, astfel încât aceștia să nu se plictisească până la întrevederea cu el. Nobilii ruși i-au urmat exemplul și au învățat și ei să practice acest joc.

Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare, care a condus Rusia timp de 20 de ani, era foarte preocupată de înfățisarea ei și practica în mod intens caiac-canoe și mai ales călăria, pentru o ținută frumoasă. Mai târziu, Țarul Nicolae I participa la competiții călare, asemănătoare turnirurilor medievale, purtând armuri foarte grele. Fiul său, Alexandru al II-lea, a fost primul membru al familiei regale care a început să practice ciclismul. Și-a cumpărat prima bicicletă în 1867, din Paris. Dacă pentru el, la vârsta de 50 de ani era mai mult o distracție, fiii săi Serghei și Paul au dezvoltat o adevărată pasiune pentru acest sport și, în timpul iernii, când nu se puteau plimba afară, mergeau cu bicicletele pe holurile Palatului de iarnă.

Ultimul Țar, Nicolae al II-lea, a fost poate cel mai sportiv dintre Țarii Rusiei. A învățat să meargă pe bicicletă încă din copilărie și avea grijă să își mențină aceste mijloace de locomoție în cea mai bună formă, făcându-le periodic reparații. El a fost, de asemenea, pasionat și de tenisul de camp. A descoperit acest sport într-o vizită în Anglia, în 1890 și a început să joace zilnic. A construit cinci terenuri de tenis în diverse reședințe regale, astfel că și nobilii au început să îi împărtășească pasiunea pentru acest sport. Printre primii parteneri de tenis s-a numărat Felix Yusupov, cunoscut mai târziu ca unul dintre asasinii călugărului Rasputin, care îl trata adesea pe fiul său, Alexei, bolnav de hemofilie.

Chiar și în ultimii ani ai Imperiului Țarist și ai vieții sale, Nicolae al II-lea a continuat să joace tenis și să facă plimbări lungi cu bicicleta. Ultima sa chitanță pentru repararea bicicletei datează de pe 10 mai 1917, după abdicare, după cum menționează site-ul Russia Beyond.

Ce alte pasiuni aveau, ce decizii politice au luat și cum s-au desfășurat viețile Romanovilor pe durata a trei secole, aceastea sunt unele dintre aspectele documentate și expuse de Simon Sebag Montefiore în cel mai recent volum al său „Romanovii (1613-1918)”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *