Madame Edwarda şi celelalte povestiri ale lui Georges Bataille din volumul publicat în 2004 la Polirom nu mai sunt, pentru epoca noastră, atât de  şocante – deşi cu acest scop au fost scrise –, dar cel puţin extravagante şi, pe alocuri, artificiale. În spatele acestor scrieri, de un erotism împins la extrem, combinat cu note de macabru şi scatofilie, stă un personaj la fel de extravagant: poate greu de crezut, Georges Bataille, crescut într-o atmosferă catolică strictă, a avut iniţial intenţia de a deveni preot, dar a renunţat şi s-a aruncat într-o viaţă dezordonată, intrând în mişcarea suprarealistă, cu toate că raporturile sale cu membrii acesteia au fost destul de tensionate, a înfiinţat apoi o societate secretă, Acéphale, bazată pe ideea de sacrificiu uman. Evident, frecventa cu regularitate bordelurile, un mediu care l-a inspirat vizibil în literatura sa.

După cum explică însuşi Bataille în Prefaţă, literatura sa este ostentativ îndreptată împotriva felului în care era abordată sexualitatea, încercând, paradoxal, să o apropie de sentimentul religios tocmai prin experimentarea extremelor, căci extazul suprem nu poate fi atins decât prin cunoaşterea ororii. Felul direct în care Bataille abordează sexualitatea nu este un semn al uşurinţei cu care priveşte acest aspect, ci dimpotrivă, o marcă necesară pentru „conştientizarea unei sfâşieri”. Erotismul extrem este, la Bataille, o formă de cunoaştere, căci, spune el, nu poţi afla ce se întâmplă decât atunci când cunoşti atât plăcerea extremă, cât şi durerea extremă.

Fiinţa deschisă – morţii, supliciului, voluptăţii – fără rezerve, fiinţa deschisă şi muribundă, torturată şi fericită, apare deja în lumina-i difuză: această lumină este divină. Iar strigătul pe care această fiinţă, cu gura strâmbată de o grimasă, îl schimonoseşte poate, dar îl şi sloboade, e un imens aleluia, pierdut în tăcerea fără de capăt.”

Cele trei proze din volum mi se par însă că nu urmează acest dezirat al cunoaşterii. Născute parcă dintr-un vis halucinant, mai ales Madame Edwarda şi Mortul, acestea descriu experienţe ce nu merg dincolo de gratuitate. La nivelul acţiunii, totul pare a fi un experiment de dragul experimentului sau o trăire excesivă ce nu oferă decât „iluminări” iluzorii, căci în conştiinţa personajelor nu se produce nici o mutaţie care să aibă impact pe termen lung.

Astfel, în Madame Edwarda (1941, semnată cu pseudonimul Pierre Angélique), personajul masculin este, brusc, cuprins de o stare de graţie când o strânge în braţe pe prostituata Edwarda: „Mă înălţa un zbor de îngeri ce nu aveau nici trup, nici capete – erau doar foşnete de aripi –, dar totul era limpede: m-am simţit nefericit şi părăsit, aşa cum eşti în prezenţa lui Dumnezeu”. De aici, urmează descrierea unei nopţi delirante, în care excesele sexuale sunt combinate cu excesele comportamentale: izbucniri de furie nejustificată, accese de nebunie.

În Mortul (publicată postum, în 1967), o povestire ce include şi un fel de indicaţii de scenă legate de personajul principal, Maria (de genul „Maria iese goală din casă”, „Maria aşteaptă în faţa hanului”), traseul este de la moarte la sexualitate, pentru a sfârşi tot în moarte. În delir din pricina morţii soţului, Maria se lasă pradă disperării şi se aruncă într-o noapte bahică la hanul din apropiere – un ultim şi suprem extaz înainte de propria ei moarte.

Dacă Madame Edwarda şi Mortul par mai degrabă nişte schiţe, Istoria ochiului (publicată tot cu pseudonim, Lord Auch, în 1928) are o intrigă mai susţinută, personaje mai bine conturate, nu doar trasate din tuşă, dar, în acelaşi timp, este şi cea mai violentă. O poveste în care se îmbină fetişurile sexuale, profanarea, lesbianismul, scenele de masturbare şi seducţia crimei în chiar spaţiul considerat prin excelenţă sacru, biserica, Istoria ochiului aduce cel mai mult cu scrierile lui Sade.

Asocierea dintre ochi şi ou este prezentă pe tot parcursul poveştii, în care doi adolescenţi, naratorul şi Simona, experimentează cele mai extreme jocuri sexuale. Dacă la început era suficient ca un simplu ou să fie folosit în jocurile lor, cu timpul, e nevoie de mai mult: de testiculele taurului ucis de toreador, apoi de ochi umani – cei ai preotului forţat să întreţină relaţii sexuale cu Simona. Dacă Simona este de la început demonică, Marcella este apariţia angelică, dar care cade şi ea pradă propriilor fantezii, numai că în această lume disfuncţională, orice mică ezitare este fatală, iar slăbiciunile nu sunt iertate.

Povestirile lui Georges Bataille, care amintesc la un anume nivel de duritatea şi excesul din prozele lui Sade, aduc pe acelaşi plan erotismul cu violenţa, perversiunea şi morbidul. Nici o lege morală nu poate intra în universul personajelor lui Bataille, care par a fi judecate numai după un criteriu… erotic: cine nu rezistă la experimente sexuale violente este destinat morţii. Personajele lui Bataille se hrănesc din perversiuni, iar de la excesele sexuale până la crimă nu mai este decât un pas, moartea şi erosul fiind, la Bataille, de nedespărţit.

Georges Bataille, Madame Edwarda, Mortul, Istoria mortului, traducere şi note de Emanoil Marcu, Polirom, Iaşi, 2004

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Un comentariu
  1. AvatarMalina

    Foarte interesanta tema ce ai ales sa ne-o prezinti, astfel de teme ,subiecte mai rar gasesc pe blog uri, fiindca in general lumea vorbeste despre ce spune media in stanga si dreapta, ai aprecierea mea ca si cititor…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *