Îmi plac la nebunie mărturiile scriitorilor despre modul lor de lucru, despre timpul dedicat scrisului, despre superstițiile legate de anumite locuri sau perioade (Isabel Allende, spre exemplu, se apucă de un nou roman în fiecare iarnă, pe data de 8 ianuarie, ziua în care a murit bunicul ei și în care s-a apucat de primul ei roman), despre felul în care se documentează sau își pregătesc tonusul pentru o nouă zi de muncă (Haruki Murakami aleargă vreo 10 km înainte de a se apuca de scris).

Așa încât am fost tare încântată să descopăr, în urmă cu câteva zile, în The Guardian, un textuleț drăguț, semnat de Tracy Chevalier, care spune cu umor și sinceritate cum își face ea documentările pentru romane, cum o terifiază imaginea foii albe, cum scrie efectiv.

Tracy ChevalierNu o să povestesc despre acest text aici, vă las vouă bucuria de a-l citi, doar că nu mă pot abține să nu amintesc câteva aspecte care mi s-au părut tare interesante:

– o mare bucurie pentru Chevalier este, spre exemplu, să-și documenteze cărțile („Documentarea e partea ușoară. Să te așezi și să scrii e greu”, spune ea). Mămica Fetei cu cercel de perlă lucrează la fel de bine în sufragerie, în bucătărie sau în bibliotecă (nu una oarecare, ci la British Library), unde, cu telefonul blocat, cu mintea focusată, parcurge pagini întregi despre altoirea pomilor, simbolica plantelor medievale, mineri etc. și scrie. Pentru Tracy Chevalier, documentarea – care o ajută să-și contruiască personajele și intriga – poate însemna însă și simpla observare a oamenilor, plimbările, călătoriile.

– scrie cel mai bine atunci când viața ei e plictisitoare, când nu trebuie să bifeze în agendă întâlniri, călătorii etc.

– îi ia ore-n șir până când reușește să atace foaia albă, iar atunci se întâmplă ceva miraculos: scrie, scrie, scrie (se mulțumește cu 1.000 de cuvinte pe zi);

își scrie manucrisele de mână, abia apoi le introduce în calculator;

– își petrece ceva timp cu mail-urile, Facebook-ul, Twitter-ul, știrile, vorbitul la telefon (adoră să facă asta). Uneori, are chef să se uite la mașini pe net sau să caute un material nou de perdele.

ChevalierUn om solar, cu umor fin, extrem de inteligent, lipsit de pretențiozitate – asta am descoperit, cu ajutorul acestui text, despre Tracy Chevalier, o scriitoare minunată care trăiește în fiecare zi magia îmbinării dintre realitatea proximă și lumea personajelor sale.

chevalier4Intrând pe site-ul ei, am aflat și alte lucruri interesante despre ea: că e stângace, că merge în fiecare an la petrecerea Oscarurilor, că i-ar fi plăcut să studieze istoria artelor sau că citește mai mult cărți scrise de femei (apropo, are și o listă cu lecturile pe care le face pe parcursul unui an). 

Surse foto: dorsetecho.co.uk, telegraph.co.ukflorenceinprint.com, twiiter.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *