
Acum o vreme vă povesteam despre cea mai nouă carte, Damned / Blestemați, a copilului teribil al literaturii contemporane americane, cu zâmbet șarmant și, mai nou, față de hipsteraș tomnatic, Chuck Palahniuk.
Povestea continuă, din nefericire, în 2013, cu volumul Doomed, tradus Apocalipsa, partea a doua – din trei anunțate – a aventurilor din viața de apoi ale unei fetițe de 13 ani, supraponderală, mioapă și deosebit de enervantă.
O mică recapitulare pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, eroina epică a acestei trilogii orfice, Madison Desert Flower Rosa Parks Coyote Trickster Spencer, aterizată în iad la frageda vârstă de 13 ani, încheie primul volum dând un telefon familiei sale de la call centerul iadului; în timpul convorbirii își minte părinții că a ajuns în rai și îi sfătuiește ca, pentru a ajunge alături de ea, să înjure cu orice ocazie, să tragă vânturi în lift, să facă pipi în piscine, și așa mai departe. Conform zicalei ”drumul spre iad e pavat cu bune intenții”, scopul ei era nu să își condamne părinții la chinul veșnic de a li se îndesa pe gât pipi cald cu polonicul sau de a vedea de 2 catralioane de ori Pacientul englez, ci, pur și simplu, de a-i avea din nou alături, fie și în iad.
Episodul 2, Doomed: de Halloween, Maddy se întoarce pe pământ sub formă de fantomiță ectoplasmică albăstruie, cu scopul de a-și bântui părinții. Aceștia au luat de bune sfaturile lui Maddy și s-au erijat în profeți ai unei noi religii, cu un alai de credincioși pârțăitori, care par să sufere de sindromul Tourette, toți sperând să ajungă în rai. În timp ce un detectiv medium încearcă să repereze fantoma lui Maddy, întrând în transe induse cu ketamină, eroina își amintește episoade lungi din copilăria ei ciudată, de copil într-o familie de oameni faimoși și bogați.
Povestea e lentă, dar îi dă tonus vocabularul condimentat al vorbitoarei, împreună cu imaginația morbidă a autorului, care, cu răbdare și stomac de medic autopsist, descrie, în detalii scabroase, tot soiul de experiențe pline de un îndoielnic umor negru: revederea bunicii moarte, care se trezește și ea de Halloween ca să descopere că i se aplicaseră silicoane post mortem, tatuaje sexy, suferise liposucție pentru a încăpea în rochia de seară cu strassuri, și fusese îngropată fără chiloți, ca să nu se vadă dungile prin rochie. Sau, cale de zeci de pagini, experiența traumatizantă a mersului la o toaletă publică de pe autostradă, având într-o cabină alăturată un oareșce amator de senzații tari la glory hole. Sau moartea neacceptată a pisoiașului portocaliu Dunguță, pe care Maddy, în ciuda miasmelor și zemurilor putrede care picurau din el, îl căra după ea în continuare, episod încheiat abrupt cu motănelul îndesat în wc ca un peștișor decedat. Diferența fiind că un peștișor nu îți va înfunda toaleta, făcând-o să refuleze.
Droguri, scursuri, imoralități, înșelătorii, mizerii umane (fizice și spirituale) – ingredientele unui roman Palahniuk se regăsesc, desigur, în Doomed / Apocalipsa, dar le lipsesc lianți importanți: inteligența subiectului, calitatea poveștii, ironia, suspansul, umorul. În locul lor, cuvintele bombastice ale fetișcanei de 13 ani au un umor pueril și un sarcasm sec. Povestea în sine trenează, iar nivelul de aberație la care urcă e amețitor; mi-a amintit frecvent, și nu într-un mod plăcut, de Beetlejuice.
Nu știu unde a dispărut autorul cool și teribil al Fight Club-ului, al Choke-ului, al Haunted-ului. Nu știu unde s-a dus ascuțimea lui, tendința de a depăși frontiere, transgresiunea care îi caracterizează stilul literar. Cu siguranță acestea nu se găsesc nici în Doomed, nici în Damned. Dacă primul volum a avut caracter de noutate și a fost mai digerabil, cu al doilea deja se bate apa în piuă și nu vi-l recomandăm decât dacă sunteți super fani Palahniuk (motiv pentru care îi veți ierta momentul mai puțin inspirat).
Deși Damned și Doomed s-au succedat în vederea formării unei trilogii, partea a treia, de care nu sunt sigură că aș vrea să mă apuc, va mai avea de așteptat – în 2014 Chuck va lansa romanul Beautiful You. Va fi probabil un alt tur de forță pentru cititori și vă va chinui intelectul și bunul gust, deoarece autorul e pus pe șotii, iar cartea este, în cuvintele autorului, ”my stab at ‘gonzo erotica.’ I’m trying to fuse hardcore handjob books with romance novels. My working title was “Fifty Shades of the Twilight Cave Bear Wears Prada.” It’s time that slash-type fiction hits the bookshelves.”
Cartea, apărută la Polirom, se găsește în librăria online Cărturești la prețul de 32,95 lei – aici. Dacă introduceți condul Bookaholic la finalizarea comenzii, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.