Mulți dintre voi îl cunosc probabil deja pe ursulețul Paddington din seria de articole vestimentare și de larg costum cu care nu puține magazine londoneze își așteaptă vizitatorii. L-ați văzut cu siguranță în călătoriile voastre, pe net sau tricoul vreunui prieten recent întors din Londra. Având în vedere că în stația de tren Paddington, după care ursulețul a fost numit, există și o statuie a celebrului personaj, vă puteți da ușor seama de amploarea fenomenului Paddington. Acum îi puteți citi povestea, căci a apărut volumul Un urs pe nume Paddington, semnat de Michael Bond.
Paddington este un urs mic și drăgălaș, ajuns în Londra din întunecatul Peru după o călătorie plină de peripeții. Deși este extrem de politicos și de manierat, ursulețul nu cunoaște pe nimeni la Londra, motiv pentru care se simte un pic pierdut. Iar partea cea mai proastă este că marmelada lui de portocale, felul preferat de mâncare, este pe sfârșite, ceea ce îl face pe acesta să se confrunte cu o adevărată problemă.
Cum însă ursuleții mici și drăgălași nu pot fi tocmai ușor neglijați, nici măcar pe un peron aglomerat din capitala britanică, Paddington se împrietenește repede cu o familie de englezi care decid să îl ia pe urs în supravegherea lor. Așa ajunge Paddington să fie în siguranță în casa unor oameni respectabili și așa ajung binefăcătorii lui să fie puși în situația de a fi nevoiți să-și schimbe total stilul de viață, căci traiul alături de un urs, oricât de manierat ar fi acesta, nu este tocmai ușor.
Deși mânat de cele mai bune intenții, ursulețul Paddington reușește mereu să facă câte o boacănă din cele mai haioase. Pe lângă faptul că îi este oarecum greu să se obișnuiască cu traiul în casă, unde este nevoit să facă baie într-o cadă, fiind la un pas de a muri înecat, căci nu știa să tragă dopul, unde trebuie să dai dovadă de atenție atunci când mănânci pentru a nu da firimituri pe jos, Paddington trebuie să le facă față și instinctelor sale care îl pun în situația de a strica mereu ceva. Chiar și atunci când, pentru a-și ajuta tatăl adoptiv, Paddington se apucă de pictură și reușește, fără să vrea, să câștige concursul de desen la care se înscrisese domnul Brown, ursulețul face și o serie de năzbâtii care îi supără pe adulți.
Dacă este să privim cu detașare, de fapt, Paddington se poartă ca un copil în toată regula, fiind mânat de cele mai bune intenții, dar, din nefericire, neavând nicio experiență și neputând prevedea cum se vor finaliza lucrurile. Însă creativitatea neobișnuită de care dă dovadă pare a-i fi o bună pavăză în calea pericolelor, el reușind să dea dovadă de inteligență și reacții din cele mai înduioșătoare chiar și atunci când pare a nu mai putea scăpa obraz curat din noua boacănă pe care a făcut-o.
Cartea conține ilustrații color făcute de Peggy Fortnum, iar copiii cărora li se adresează au vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Întâmplările prin care trece Paddington sunt educative fără a fi plictisitoare tocmai pentru că reacțiile adulților din jurul său sunt din cele mai răbdătoare, scuza pe care aceștia o aduc de fiecare dată fiind aceea că el nu este decât un urs. Asemenea unui copil, ursul învață însă cum trebuie să se comporte în societate pentru a nu strica toate obiectele din jurul lui prin încercare și eroare. După fiecare greșeală, Paddington stă însă și se gândește cum a greșit și cum va trebui să reacționeze dacă va fi din nou pus în aceeași situație sau într-o alta asemănătoare.
Prin puterea exemplului oferit de un personaj din cele mai simpatice, și copiii vor învăța cum să discearnă între bine și rău în situații din cele mai diverse, fără a ajunge însă să trăiască cu spaima eșecului, ci considerându-l o modalitate binevenită de acumulare de experiență. O carte educativă care nu este plictisitoare, plină de umor și de sensibilitate.
