Bookaholic

Ştim că sunteţi curioşi. Că de când aţi citit prima noastră cronică la Fifty Shades of Grey nu v-aţi putut gândi decât la volumul doi, Fifty Shades Darker.

Oare prin ce aventuri erotice mai trec inocenta Anastasia şi Mr. Grey cel întunecat, abuzat şi fucked-up, dar cu un suflet de aur. Sex într-o piață publică? Gang bang? Food play care l-ar face să roşească pe Mickey Rourke din Nine 1/2 weeks? Obiecte ascuţite? CE POATE SĂ URMEZE?

Ei bine, pentru ce vă aşteaptă în următoarea parte, nu v-ar fi putut pregăti nimic. Luaţi un loc deci: Mr. Grey goes vanilla. Pentru că dragoste, bla bla.

Serios. Cea mai perversă scenă din cartea asta implică un amărât de butt plug. Şi până şi ala e introdus între două promisiuni greţoase de iubire eternă.

ATENȚIE, SPOILERE!!! MULTE!!!! NSFW.

Volumul doi, aşadar, porneşte de unde ne-a lăsat volumul anterior, de la despărţirea celor doi. Anastasia încetează complet să mai mănânce, probabil în semn de protest faţă de fixaţia lui Grey de a o hrăni forțat și de a o pisa la cap să-și termine mereu mâncarea din farfurie. Cinci (5!!! e posibil fizic să nu mănânci cinci zile şi să te ţii pe picioare? să mergi la muncă?) zile mai târziu, însă, se reîntâlnesc şi începe procesul încet, dar constant, de demasculinizare a unui personaj care cu numai câteva pagini înainte plesnea cu sete posteriorul femeii lui cu o curea, îmbrăcat în cea mai sexi pereche de blugi pe care putea s-o viseze vreodată Levi Strauss. Ordinea lumii era aşa cum trebuie.

Pentru ca acum, în volumul doi, E. L. James să ne servească o tonă de bălării sentimentale şi tentative de fire narative, asezonate cu 2581 de porţii de sex în poziţia misionarului (sau variaţiuni) din care trebuie să reţinem următoarele:

1. Sexul e mişto. Dar dragostea. Oh, dragostea. Cea mai fierbinte jucărie sexuală e sentimentul. E declaraţia. A, și mantra număpărăsiterog promitcănuplecniciodată ohanastasia ahchristianterogterogterog poate declanșa orgasme. Pentru că orgasmele, în romanul lui James, sunt ca Beetlejuice. E suficient să le chemi, și se prăvălesc peste tine.

2. Sexul are loc la orice oră din zi sau din noapte, indiferent ce făceai în momentul ăla. Speli vasele? Sex. Faci o omletă? Sex. E ora 2 noaptea și te trezești să faci un pipi? Sex.

3. Orice partidă de sex poate fi urmată de încă cel puţin 4 în următoarele 20 de minute.

4. Orice partida de sex se termină cu un orgasm exploziv, care seamănă mai mult cu o criză de epilepsie.

I moan loudly as my body takes over, and I come and come, convulsing around his fingers. It’s so intense, unexpected, and quick.

(Ca o paranteză, se poate inaugura lejer un drinking game bazat pe cărţile astea. De fiecare dată când Ana se sparge în bucăţi, are convulsii, explodează, zboară, leşină de plăcere, bei. Până la sfârşitul volumului 2, toată lumea e rangă. Ceea ce e ok, oricum cartea asta nu poate fi citită cu mintea limpede.)

5. Totdeauna ultimul orgasm e cel mai tare orgasm pe care l-ai avut vreodată.

6. Sexul ideal durează maxim 3-4 boing-boing-uri. Undeva între 13 şi 27 de secunde, după care se întâmplă, simultan pentru ambii participanţi, un orgasm întotdeauna cosmic, un:

VOID OF PLEASURE

În numele femeilor din toată lumea:

E interesant cum, deşi Grey este descris ca amantul perfect, de câteva ori exclamaţiile lui (cu care ne bombardează de mai multe ori pe parcursul cărţii) indică faptul că îşi leagă femeile nu pentru că i se pare excitant, ci pentru că suferă de ejaculare precoce:

“This is going to be quick, baby,” he murmurs and grabbing my hips, he eases out then slams into me.
“Ah!” I cry out.

He’s hitting the bellyache square on, again and again, eradicating it with each sharp, sweet thrust. The feeling is mind-blowing, just what I need.
“Ana, no,” he grunts, trying to still me. But I want him too much, and I grind against him, matching him thrust for thrust.
“Ana, shit,” he hisses as he comes.

Eeeeeee?

7. Protecţia e importantă. E atât de importantă, încât E. L. James are grijă să ne amintească, înainte de orice scenă de sex, că domnul Grey îşi pune prezerativ. În exact aceeaşi formulare. Ne descrie cum e scos din sertar sau buzunar, ne descrie cum sună ambalajul care se rupe (în general cu dinţii, şi WTF, din ce e făcut de-l aude întotdeuana?).

Nu uită să ne explice şi cum se rulează. Apoi dedică vreo două capitole consultaţiei ginecologice care urmează să se finalizeze cu o injecție, pentru că, aparent, Ana nu e capabilă să țină minte că trebuie să-și ia pastila.

Alte lecţii pe care ni le predă autoarea?

Toate cântecele dintr-un iPod sau mp3 player sunt acolo pentru a exprima un sentiment. Nimeni nu ascultă o piesă doar pentru că îi place cum sună. A, şi e perfect acceptabil, chiar erotic, să faci mixtapes la 27 (?) de ani.

I hear the telltale rip of foil, then he’s standing behind me, between my legs, pushing them wider.

Apoi, e romantic ca prietenul tău să te sune de 50 de ori pe zi ca să-ţi amintească să îi răspunzi la cele 40 de e-mailuri pe care ţi le-a trimis în timp ce conducea o mega companie, inventa tehnologii eco-friendly şi eradica foametea din lume (aşa cum face oricine într-o zi normală de muncă). Altfel, Grey e ca Barney din How I Met Your Mother: n-ai nici cea mai vagă idee ce face. Ştii doar că are un dulap plin de costume şi un cont cu mai multe cifre decât Pi.

E la fel de normal ca el să cumpere compania la care te-ai angajat, numai ca să ştie ce faci în fiecare moment. Şi să trimită şi nişte băieţi care să te supravegheze. Adică, na, atâta timp cât te plimbă cu iahtul în timpul liber, evident:

“Because I know your bank account number?”

“Yes, that’s outrageous.”

“I do background checks on all my submissives. I’ll show you.”

He turns and heads for his study. I dutifully follow him, dazed. From a locked filing cabinet, he pulls a manila folder. Typed on the tab: Anastasia Rose Steele.

Holy fucking shit. I glare at him. … He has a copy of my birth certificate, for heaven’s sake, my hard limits, the NDA, the contract—Jeez—my social security number, resume, employment records.

SAY WHAT?

Iar dacă în cele din urmă încep să te îngrijoreze comportamentul lui de stalker obsesiv şi obiceiurile lui dubioase în pat, e clar din cauză că a fost abuzat în copilărie. Nu pentru că pur şi simplu îi place sexul de-un anumit fel şi e doar un ticălos în general, aşa, nuuuu. Perversiunea e explicabilă numai prin abuz în lumea lui E. L. James.

N-am înţeles deloc de ce romanele astea au produs atâta scandal, prin comunităţile BDSM şi nu numai. Sincer, să te plângi că Fifty Shades of Grey nu e suficient de realistă şi redă greşit un stil de viaţă pe care puţini îl înţeleg, e ca şi cum te-ai uita la Jurassic Park şi te-ai plânge că dinozaurii nu-s corecţi ştiinţific. Cred că e mai mult decât evident, de la primele pagini, că romanele astea nu-şi asumă niciun fel de realism. Sunt atât de cheesy, încât am ameţit dându-mi ochii peste cap, până la punctul la care am început să cred ca James face mişto de noi. Sau că e un extraterestru care scrie un raport despre pământeni pornind de la două romane de Sandra Brown, Twilight şi nişte pornache vechi cu Emanuelle.

Şi nu ştiu ce părere aveţi voi, dar volumul doi nu mai are nici măcar sex dubios. Are aproape numai sex romantic şi drame sentimentale de produs leşinuri în metrou, când între Aviatorilor şi Victoriei şeful Anastasiei se decide să-şi încerce şi el norocul la pescuit, producând vreo douăzeci de pagini de panici şi declaraţii de dragoste.

Volumul doi din Fifty Shades of Grey e Grey’s Anatomy fără anatomie (mă rog, doar cu un anumit tip de anatomie) – se întinde pe vreo două săptămâni, în care se întâmplă, succesiv:

o despărţire

o împăcare

o tentativă de hărţuire sexuală

o fostă gagică nebună cu un permis de port armă

un accident de avion

o promovare la job lipsită de orice fel de logică elementară

o cerere în căsătorie care l-ar umili şi pe Mircea Radu şi

un scandal la o petrecere de fiţe, care în bună tradiţie telenovelistică, se lasă cu palme şi aruncat cocktailuri în faţă.

A, şi cea ma previzibilă revelaţie de la Luke, I am your father încoace.

Şi, cu toate astea, există oameni care se plâng de lipsa de realism a sexului.

Ca să vezi.

——————-

Rămâneţi aproape. Urmează aventurile familiei Grey cu iahtul prin Mediterana, care, deşi momentan sunt doar scene de random sex întrerupte de scene de random dickness din partea lui Grey (din categoria cum îndrăzneşti să faci topless, o să-ţi leg mâinile de picioare cu cătuşe fără puf şi o să te babardesc ca pe un vagin artificial) sigur vor fi întrerupte  în mod imprevizibil de o nouă ameninţare la fericirea celor doi, pentru că până şi E. L. James trebuie să păstreze măcar aparenţa unui fir narativ coerent.

Şi pentru că ultima pagină din volumul doi, spre deosebire de tot restul cărţii,  este din perspectiva lui Jack, directorul de editură care a încercat să-şi înmoaie bagheta magică într-o pălărie care nu-i aparține şi a fost, evident, concediat pe chestia asta. Nu ştiu exact ce face Jack în timp ce-şi ţine monologul, dar eu cred că-şi mângâie mustaţa după care izbucneşte într-un râs malefic.

Subtilitate, eşti al doilea nume al lui E. L. James.

PS: De ce naiba se cheamă Fifty Shades Darker, nu m-am prins. Doar în volumul ăsta, Mr. Grey găseşte lumina. E vindecat de perversiunile lui oribile prin dragoste. Serios, deci. De ce?