Cartea lui Roberto Payró induce în eroare de la bun început. Coperta unu reprezintă un bici, iar coperta patru menționează pe gaucho-ul Juan Moreira. Să fie o poveste simpatică de aventuri din Argentina secolului 19, cu gauchos, pampas, yerbateros și haciendas? Citind însă mai departe descrierea cărții, subiectul se depărtează rapid de gaucho și aflăm că romanul este o “satiră simpatică” a arivistului. Nici ghilimelele nu au dat de bănuit că ar fi folosite corect, așa că m-am lansat în ceea ce speram să fie o lectură amuzantă de vară. Câteva zile de chin mai târziu pot spune că Hazliile isprăvi ale nepotului lui Juan Moreira nu sunt nici pe departe hazlii, nu s-ar încadra la categoria isprăvi, ci mai degrabă la memorii, nepotul nu e nepot și Juan Moreira nu există în carte. Acest cititor se simte tras pe sfoară.
Cine e Juan Moreira? Un gaucho, haiduc versiunea argentiniană, cowboy local aflat în afara legii, luptând pentru libertate. A trăit în secolul 18 și nu joacă în această carte.
Cine e nepotul lui Juan Moreira? Pe pagina a doua, autorul – narator necreditabil, care urmărește de la distanță discursul memoriilor personajului principal – ne dezvăluie, într-o notă de subsol, că Mauricio Gomez Hererra nu este nepotul lui Juan Moreira și că foarte multe date, nume și fapte din carte sunt probabil greșite, ori din cauza memoriei imperfecte a povestitorului, ori din cauza neatenției copistului.
Despre ce e totuși cartea? Hazliile isprăvi ale nepotului lui Juan Moreira este o prea lungă “autobiografie” a unui băiat descurcăreț de la țară, care ne povestește în peste 300 de pagini ascensiunea sa socială și politică la începutul secolului 20 în Argentina. Șiret, umil și ascultător când este cazul și flușturatic răzvrătit când nu se uită nimeni, ajunge mai întâi monitor la școală, apoi, neintegrându-se la liceul din oraș, incapabil să se țină de învățătură, devine copist. Pe nesimțite (într-un flux narativ aglomerat și dezordonat), urcă pe scara socială ajungând redactor, implicându-se în viața politică a zonei, devenind apoi deputat local, iar de acolo tot în sus spre poziția de ministru plenipotențiar la Paris, nu pe merit, ci parvenit pe relații, șantaje, minciuni, ingredientele dintotdeauna ale politicii și goanei pentru putere și bani, valabile și azi, și acum o sută de ani, când se întâmplă acțiunea în roman.
“Acțiune” este de fapt un termen impropriu. Se “întâmplă” lucruri doar în primul sfert de carte – adolescența, aventurile cu fata vecinului, ieșirile la cârciumă cu băieții, prezența tatălui, încercările nereușite de a se integra printre liceenii orășeni. Odată începută însă ascensiunea, povestirile se întrepătrund, raportul temporal dispare și rămâi cu un discurs infinit în care se repetă, ca la o flașnetă, cuvintele: campanie, articol, sesiune, prezidiu, opinia publică, discurs, afaceri, faimă, elită, guvernatorul, ministrul, președintele, poporul, ambiție, provincie, opoziție. Nimic amuzant, nimic cu adevărat infam, nimic odios, nici măcar jocurile romantice reprobabile pe care le joacă personajul pentru favoruri politice sau financiare.
Finalul cărții readuce subiectul Juan Moreira și explică puțin afinitatea acestui ciocoi față de gaucho (însemnând văcar, la origine, abia mai târziu căpâtând și conotația haiducească); un articol scris de un tinerel necunoscut, scris într-un stil incisiv și necruțător (la fel cum fuseseră și articolele sale, pe când era un biet funcționăraș la ziar), intitulat “Hazliile isprăvi ale nepotului lui Juan Moreira”, încheie astfel romanul:
“La fel de ignorant și dominator ca bunicu-său, s-a născut într-un ungher de provincie și a crescut acolo, fără să învețe altceva decât să se iubească pe el însuși și să-și adore propriile vicii. Niciodată n-a înțeles și n-a acceptat vreo lege, decât atunci când se potrivea cu interesele și pasiunile lui. Este sinteza respectabile generații care ne guvernează și jumătate din societate, dacă s-ar vedea în oglindă, ar spune “Eu sunt ăsta”. […]”
Doar pentru că pictează un tablou corect al politicianului de acum și de atunci nu este un motiv suficient să citiți această carte, decât dacă vă este drag stilul ornat, clasic, greu și pompos, în care se strecoară prea puțină literatură și prea mult subsol de manual politic.
Dacă însă vă atrage acest subiect, cartea lui Roberto Payro se găsește la Editura Univers. Aceasta poate fi comandată și de pe librăria online Cărturești. Dacă vreți să o citiți în spaniolă, se găsește online aici.
