
Pictorul spaniol Juan Gris a fost alături de Picasso şi Braque unul dintre principalii reprezentanţi ai cubismului, alături de cei doi descoperind noi mijloace de expresie. Pe lângă picturile în ulei, a realizat şi colaje în care s-a folosit de elemente precum hârtia de ziar, cioburi şi tapet. Gris a avut o activitate artistică complexă: a pictat, a realizat gravuri şi ilustraţii pentru cărţi, a executat sculpturi din tablă tăiată, s-a implicat în realizarea decorurilor şi costumelor pentru spectacole de balet şi de operă.Tablourile sale pot fi admirate în diverse muzee din lume, iar recordul pentru o lucrare a sa a fost stabilit în toamna anului 2010, când „Violon et guitare” a fost vândută în cadrul unei licitaţii pentru suma de 28,6 milioane de dolari.
Vă întrebaţi poate de ce vi l-am adus în atenţie, căci, deşi extrem de înzestrat, talentele artistice ale lui Juan Gris nu s-au manifestat şi în domeniul literar. Ei bine, pe lângă faptul că a realizat ilustraţii pentru diverse cărţi şi reviste, pictorul a iubit cărţile suficient de mult încât să le facă personaj principal al mai multor tablouri. A pictat mai ales compoziţii cu natură moartă, în care a pus accentul mai mult pe formă decât pe culoare şi în multe dintre ele, piesa centrală este reprezentată de imaginea unei cărţi. Vreau să cred că inspiraţia pentru aceste tablouri provenea din faptul că pictorul era mereu înconjurat de cărţi frumoase, pe care le citea şi picta cu acelaşi drag.
Chiar dacă s-a folosit de penel şi nu de pana de scris, Juan Gris ne aminteşte de importanţa cărţilor şi confirmă încă o dată că arta – literară, plastică sau de alt fel – ne face viaţa mai frumoasă, bucurându-ne sufletul şi mintea.
Book, Pipe and Glasses
The Table in Front of the Picture, 1926
Compotier, Carafe and Open Book
Sursa imaginilor: http://www.wikipaintings.org/en/juan-gris