Cu mare bucurie și cu nerăbdarea de a o citi, vă anunțăm că a apărut cartea Niveluri de viață, cel mai recent volum semnat de Julian Barnes (Levels of life în original, publicată anul trecut), la Editura Nemira, în colecția Babel, tradusă de Radu Paraschivescu. 

Nu credem că vă surprinde entuziasmul nostru atunci când vorbim despre o nouă apariție editorială de excepție, cum este aceasta. Și, cum suntem convinși că și vouă vă place cum scrie Julian Barnes, ne-am gândit, împreună cu prietenii de la Editura Nemira, să vă dăm 3 exemplare din Niveluri de viață*.

Ce trebuie să faceți pentru a avea posibilitatea de a câștiga unul dintre cele trei volume? Nimic mai simplu!

Iată cerințele concursului:

– să ne răspundeți, în comentarii, la întrebarea ”Voi pentru ce carte i-ați fi dat lui Julian Barnes Man Booker Prize și de ce?”;

– să vă semnați cu numele real și complet;

– să lăsați o adresă de e-mail validă pentru a fi contactați ulterior pentru trimiterea premiului;

– perioada concursului: 30 aprilie – 6 mai.

Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți (random.org) dintre cei care au respectat cerințele concursului.

UPDATE – Câștigători: Mihaela Antonescu, Alina TomiAndreea Apostu.

N.B.: Dacă vă veți afla printre câștigători și sunteți din București, veți putea ridica premiul personal dacă mergeți la lansarea cărții, care va avea loc pe 7 mai, ora 19, la Librăria Bastilia. Toate detaliile lansării (la care abia așteptăm să mergem!) sunt de găsit aici

*Din prezentarea editurii:

„Pui laolaltă două lucruri care n-au mai fost puse laolaltă până acum. Şi lumea se schimbă“. În noua carte a lui Julian Barnes descoperim personaje care se plimbă cu balonul și de acolo privesc lumea, oameni care fac fotografii, iubesc și suferă. Ne așteaptă o carte despre cum e „să pui laolaltă“ două lucruri, doi oameni, și apoi totul să se ducă de râpă.

45 comentarii
  1. Daiana Sargan

    I-as da Man Booker Prize pentru Levels of life pentru ca vorbeste despre situatia in care ordinea lucrurilor (dintre doua lucruri care functionau puse impreuna) este re(evaluata)aranjata (cand unul este luat) si astfel vorbim de un alt nivel al vietii (trecut prin durere). El exteriorizeaza ceva pentru a-i da sens… aduce pe acelas si celalalt impreuna (ne punem in pielea lui, a celuilalt). Cu fiecare carte ne exersam moartea(spun postmodernistii)… isi exteriorizeaza durearea, vorbind din perspectiva celuilalt, asa da sens durerii…

    Reply
  2. Laza Raul

    Pentru “Sentimentul unui sfarsit”, pentru linistea pe care e degaja pe intreg parcursul ei.

    Reply
  3. Anda Diana Marin

    ‘Sentimentul unui sfarsit’ pentru incursiunea in propriul sine si pentru usurinta cu care este conturata vulnerabilitatea vietii.

    Reply
  4. AlexG

    “Sentimentul unui sfarsit” pentru acuratetea reconstituirii unui mecanism complex asa cum este cel al memoriei.

    Reply
  5. Mihaeladm

    Nu e genul de carte pentru care se acorda un premiu, dar, fiindca mi-ati acordat putere de jurat literar, cartea cea mai draga mie dintre cele scrise de Julian Barnes este Tour de France, pentru ca, daca as fi avut talent, mi-ar fi placut sa o scriu eu. Este o descriere a Frantei cu diferite ei valori pe care le-o oferit culturii si vietii sociale in general, dar scrisa cu ironii pline de indragostire, cu o francofilie rationala, cum numai un britanic ar reusi sa imbine.

    Reply
  6. Mihaela Antonescu

    Nu e genul de carte pentru care se acorda un premiu, dar, fiindca mi-ati acordat putere de jurat literar, cartea cea mai draga mie dintre cele scrise de Julian Barnes este Tour de France, pentru ca, daca as fi avut talent, mi-ar fi placut sa o scriu eu. Este o descriere a Frantei cu diferite ei valori pe care le-o oferit culturii si vietii sociale in general, dar scrisa cu ironii pline de indragostire, cu o francofilie rationala, cum numai un britanic ar reusi sa imbine.
    ps. imi cer scuze, nu obisnuiesc sa ma semnez cu numele intreg, dar daca trebuie …

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *