Book Week Scotland, sărbătorirea naţională a cărţilor, cititului şi bogatei moşteniri literare, a avut loc în perioada cuprinsă între 26 noiembrie şi 2 decembrie a acestui an, timp în care s-au desfăşurat pe întreg cuprinsul Scoţiei peste 350 de evenimente literare destinate tuturor vârstelor, din care nu au lipsit festivalurile, discuţiile şi serile de lectură cu autori celebri.

Una dintre surprizele plăcute a fost reapariţia seriei de sculpturi în cărţi cu autor anonim ce părea că s-a încheiat anul trecut. Vă amintiţi poate că v-am povestit despre această frumoasă şi inedită iniţiativă atunci cînd primele sculpturi din hârtie au fost găsite în bibliotecile din Edinburgh.

Iată că artistul anonim despre care se ştie doar că este o „ea” mare iubitoare de cărţi a decis că Săptămâna cărţii este ocazia potrivită să revină şi să ne încânte din nou cu minunatele sale creaţii, lăsate pentru a fi descoperite şi admirate în diverse locuri ce au legătură cu literatura şi autorii scoţieni. Fiecare sculptură poartă o etichetă cu mesaje despre importanţa poveştilor, a lecturii şi a cărţilor, adică exact temele alese de evenimentul aflat în desfăşurare la acel moment.  Cu indicii postate online, găsirea sculpturilor s-a transformat într-o adevărată vânătoare de comori.

Prima sculptură, inspirată de romanul Larnak al lui Alasdair Gray şi lucrată într-o ediţie a acestuia a fost descoperită la Glasgow School Of Art Library luni, 26 noiembrie.

sursa

sursa

Marţi a venit rândul celei de-a doua sculpturi, care are la bază poemul Tom O’Shanter al îndrăgitului poet scoţian Robert Burns şi care a fost găsită chiar în muzeul de la locul naşterii lui Burns din Alloway.

sursa

sursa

Sculptura surpriză a zilei de miercuri a fost descoperită de un grup de şcolari în Am Politician Pub de pe Insula Eriskay, unul din locurile care au inspirat romanul Whisky Galore al scriitorului Compton Mackenzie, roman ce la rândul lui este inspiraţie pentru artistul nostru anonim.

sursa

sursa

Peter Pan, minunata poveste ce a încântat copilăria multora e inspiraţia din spatele sculpturii de joi, găsită în Kirriemuir, la locul naşterii autorului celebrului personaj, J.M. Barrie.

sursa

sursa

În sfârşit, cea de-a cincea şi ultima carte sculptată e cea găsită vineri, 30 noiembrie, la Scottish Seabird Center din North Berwick, un oraş de coastă scoţian şi este inspirată de cartea Treasure Island a lui Robert Louis Stevenson.

sursa

sursa

Nu putem decât să ne bucurăm de gestul artistului care a dorit să ne împărtăşească noile sale lucrări la fel de frumoase şi delicate ca şi cele dinaintea lor şi să sperăm că nu se va opri aici.

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *