Mâine avem o zi întreagă de sărbătorit singurele obiecte din lumea aceasta care reușesc, simultan, să ne provoace, să ne trimită în noi universuri sau să ne facă să descoperim lumi imaginare, ne deschid ferestre închise, ne trezesc curiozitatea, ne învață lucruri de care n-aveam habar, ne amuză, ne bucură, ne fac să empatizăm sută la sută, ne dau subiecte de discuții aprinse cu cei dragi și câte și mai câte!
Obiectele acestea unice se numesc cărți, cum bine ați intuit, și, din fericire, o zi din an le este dedicată: Ziua Internațională a Cărții (și a Drepturilor de autor, iar la noi au fost adăugați și bibliotecarii sărbătoriților zilei), aniversată pe 23 aprilie din 1995 încoace.
Unii dintre cei mai faini librari pe care-i cunoaștem, prietenii de la Cărturești, sunt cel puțin la fel de entuziasmați ca noi de apropierea Zilei Internaționale a Cărții:
„Când ai rafturile pline de sărbătorite, o zi e prea puţin. Nici nu ştim cum să le evidenţiem pe fiecare, să le scoatem în faţă, să le facem mai arătoase. E ziua lor şi fiecare carte în parte îşi aşteaptă oaspeţii, cât se poate de pregătite! Probabil că într-un astfel de context ar fi fost ideal să avem câte un librar pentru fiecare titlu!”, spun aceștia.
De nerăbdare, cu bucurie și cu gândul la cititorii care le vor trece pragul pe 23 aprilie, cei de la Cărturești au pregătit, ca în fiecare an, o surpriză de proporții: pentru fiecare achiziție care va conține cel puțin o carte vi se va dărui încă una, la alegere dintr-o selecţie de titluri captivante din diferite domenii. Asta așa, ca răsplată și imbold de a nu vă schimba năravurile bune în ceea ce privește lectura.
Promoția de bun augur va avea loc în următoarele librării Cărturești:
- Cărturești Carusel
- Floreasca
- AFI Ploiești
- Nord
- Iaşi – Palas
- AFI București
- Arad
- Braşov
- Quinet
- Verona
- Cluj
- Constanţa
- Iaşi – Iulius Mall
- Timişoara – Mercy
- Timişoara – Iulius Mall
- Suceava
Personal, eu sunt tare curioasă de selecția de cărți cadou – fie și numai pentru asta, și tot voi cumpăra cel puțin o carte de la Cărturești de Ziua Internațională a Cărții :).
Așadar, dragi bookaholici, aveți toate motivele, credem noi, să treceți pragul unei librării Cărturești joi, 23 aprilie.
Lecturi faine să aveți și la cât mai mulți ani frumoși de cititori împătimiți!
In Gl nu exista aceasta librarie..Daca facem.o comanda de pe site putem beneficia de cadou?
Din păcate, nu. Dar am auzit că pe site se vor pregăti alte surprize pentru cititori :). Sau roagă un prieten să-ți cumpere o carte de la Cărturești dintr-un oraș unde au librărie.