Ieri, 20 mai, am fost la o întâlnire cu Horațiu Mălăele, organizată de editura All, într-un loc cam neconvențional, zic eu, pentru un eveniment de acest tip – Starbucks București Mall (deși gazdele au fost primitoare și, slavă Domnului, aerul condiționat a funcționat perfect 🙂 ).  Cu prilejul cărții ”O poveste cu Horațiu”, semnată de Doina Papp și apărută la sfârșitul anului 2012, am avut ocazia să-l ascult de aproape pe Mălăele, vorbind despre el, despre carte și povestind întâmplări cu tâlc. Minunatul actor va fi prezent și la Bookfest, la standul editurii All, miercuri, 29 mai, ora 18.00.

Atmosfera a fost intimă, cu un public mic (aproximativ 30 de persoane) și relaxat. Întâlnirea a fost scurtă, cu câteva comentarii de început legate de apariția ”poveștii cu Horațiu” din partea celor doi oameni implicați – autoarea Doina Papp (critic și istoric de teatru, publicist) și personajul acesteia, Horațiu Mălăele (care, chiar dacă nu sunteți amatori de teatru, nu cred că are nevoie de vreo prezentare). Apoi, publicul a fost încurajat să dialogheze cu invitații, adresând întrebări fie pe marginea cărții, fie off topic, în funcție de câte curiozități au legate de maestru și parcursul lui artistic sau personal.

O poveste cu Horatiu

Sursa

Mi-a plăcut să asist la acest eveniment în primul rând pentru că nu a fost nimic pretențios, ci simplu, exact pe sufletul actorului; dar și pentru că am descoperit un altfel de Mălăele, omul de dincolo de scenă, umil, timid, ironic și amuzant.

photo 1

Iată ce spune Doina Papp despre cartea sa:

Nu cred că vă interesează prea mult cum l-am cunoscut eu pe Horațiu (…). Mărturisesc că mă bucuram când puneam mâna pe el și dacă am putut să înjghebez acest text este pentru că l-am cunoscut mai demult și de-a lungul experienței noastre teatrale, ca să zic așa, ne-am intersectat de multe ori drumurile. Așa încât, eu trebuie să-i mulțumesc lui Horațiu că este la originile unei cărți, se pare de succes, el cu inefabilul personalității sale. N-aș fi putut să realizez o carte-interviu, cum se practică astăzi, pentru că acesta se lasă greu prins și surprins. Am avut însă la îndemână, ca să vă spun  totuși ceva din laboratorul acestei munci, o arhivă importantă, risipită și împrăștiată, dar pe care Horațiu mi-a pus-o la îndemână cu mare generozitate. Și colecția de fotografii – din care mi-a fost foarte greu să aleg imagini care să-i placă și lui Horațiu și să fie și reprezentative pentru parcursul său artistic.

De asemenea, autoarea menționa că oricum actorul își compune singur biografia prin trăirile sale și prin cărțile pe care le-a scris, fragmente de istorie personală (din care spune că a și citat ”copios” în cartea de față). De altfel, tot ea afirmă că a încercat să îmbine critica de teatru cu viața personală a lui Mălăele, motivând că a procedat astfel pentru că știe că ”publicul este mult mai interesat de latura personală a vieții unui artist”. Totuși, în urma scrierii volumului, Doina Papp se pare că a rămas cu nesiguranța de a fi selectat tot ceea ce îl reprezintă pe maestru, declarând că, și acum, acesta ”rămâne în continuare un mister. D-asta mă și țin după el, după cum vedeți, și aici, și pe la teatru, îl tot văd și revăd. E de fiecare dată altfel”.

photo 5

De cealaltă parte a baricadei, Horațiu Mălăele și-a început discursul într-un mod neașteptat pentru mine:

Nu am a spune prea multe lucruri, este șocant pentru un om un asemenea tip de carte. E greu să mai fii tu după ce viața ta devine interes public. Cum a reușit să se ocupe Doina Papp de această carte și s-o ducă până la capăt, pentru mine e un mister, dacă eu sunt un mister pentru ea. Sunt emoționat și în același timp șocat.

photo 3

Surprinzător a fost și faptul că actorul a dat impresia că n-a citit cartea despre el, atunci când a răspuns la o întrebare – eu, una, aș muri de curiozitate dacă s-ar scrie o carte despre mine și aș citi-o imediat. Voi nu? 🙂 La un moment dat, i s-a cerut să povestească o amintire care nu se găsește în carte și care-i este dragă. Mălăele s-a lansat într-o scurtă serie de rememorări, printre care aceasta:

Cartea se vrea a fi o operă exhaustivă, așa că nu-mi dau seama dacă a sărit sau nu etape din viața mea.

Înainte de a mă gândi să dau la teatru, intenția mea a fost să dau la arte plastice.  Mi-amintesc că m-am întâlnit cu profesoara mea din liceu, întâmplător după ce luasem la teatru, s-a oprit emoționată la distanță de mine și m-a întrebat: ”Ai luat?”. Era atât de emoționată încât eu n-am avut curaj să-i spun că am luat la teatru și i-am spus, simplu, ”Am luat”. Ea a început să plângă, m-a îmbrățișat și mi-a spus că știa că voi lua, că voi fi un al doilea Grigorescu. N-am avut niciodată curajul să-i spun că nu am luat la arte plastice, ci la teatru.

photo 2

În public, a fost o reporteră de la Digi 24, care a întrebat-o pe Doina Papp cum a reușit să-l convingă pe actor să se implice în acest volum, întrucât ea însăși încearcă să-i ia un interviu de ceva vreme și i se pare imposibil. M-a amuzat teribil răspunsurile celor doi invitați.

Am o rezervă față de televiziunile care mă invită și deopotrivă o ciudă. Promit că am să vin. Am fost destul de aglomerat și mi-a fost greu să funcționez și în alte părți. (Horațiu Mălăele)

Nu e vorba de o metodă de convingere. Horațiu este destul de delicat și de inteligent ca să știe să spună nu chiar și atunci când nu pare că spune nu. În ceea ce mă privește, eu m-am apucat de treabă, Horațiu nu s-a opus. A știut că mă ocup de subiect, dar nu i-am făcut o cerere scrisă, n-am avut un contract ca să ne ținem fiecare de promisiuni. Am mers așa, cu viața, și până la urmă a ieșit. Dorința mea a fost foarte mare pentru că mi se părea important ca Horațiu să rămână și printr-o expunere coerentă, printr-o monografie. (Doina Papp)

Ironia și umorul maestrului s-au manifestat cu adevărat și cu grație atunci când a încercat să răspundă la întrebarea ”Cât de mult îl influențează actorul Mălăele pe omul Mălăele?”.

Există tentația, de câte ori dau câte un interviu, să mi se pună întrebări paradoxale. Întrebări la care ei înșiși nu găsesc răspuns și atunci le caută în tine. Nu-mi dau seama de duplicitatea asta. Nu mă scol dimineața om și seara devin actor. (…) încă o dată, eu nu băltesc în duplicitatea asta.

(Totuși) caut de mult răspuns la o problemă ce mă macină de mult timp: ce-l face pe un actor, ce stare lăuntrică îl împinge să se multiplice și să-și neglijeze propria personalitate? Ce îl mână spre goana asta disperată de a nu rămâne el însuși? Nici eu nu știu ce mă împinge spre asta. Ceea ce știu e că toate formele artistice în care mă manifest reprezintă un mod de a da mâna cu comunitatea, cu lumea înconjurătoare.

De altfel, vorbele lui mi s-au părut îndreptățite – niciodată nu am înțeles de ce oamenii cred că actorii (dar și artiștii, în general) au un fel de schizofrenie :).

S-a mai vorbit despre boemie – Mălăele a încercat să facă o paralelă între vremurile pe care le-a trăit și care l-au împins spre această stare de nepăsare conștientă și asumată și timpurile de acum, care-i obligă pe tinerii contemporani, prin grabă, isterie și alergarea de zi cu zi, să nu mai poată  să intre într-o stare de boemie. Bine, el afirmă toate lucrurile acestea, însă, în același timp, recunoaște că nu știe cu adevărat ce se mai întâmplă cu tinerii și care sunt preocupările lor prezente.

Majoritatea subiectelor de discuție s-au încadrat în rememorări, păreri despre ieri și azi, teatru și film, succes, despre momentul potrivit pentru scrierea unei monografii (întrebat dacă nu i se pare prea devreme să se scrie o monografie despre el, Mălăele spunea amuzat că ”Nu, dacă mor mâine, s-ar putea să fie prea târziu”).

 

Cartea ”O poveste cu Horațiu”, editura Allfa (imprint al grupului editorial All), 2012, 240 de pagini, este un puzzle compus din multe piese – de la păreri și comentarii de-ale Doinei Papp, până la cum este văzut ”actorul-spectacol” de către presă, de colegii de breaslă sau prietenii apropiați, de către alți critici de teatru sau de autorități (care i-au dat, de curând, o stea pe Aleea Celebrităților, lucru care nu-i scapă autoarei și-l discută în volum). Am apucat să răsfoiesc și să citesc fragmentar pasaje din această carte și vă spun că de-abia aștept să-mi fac timp s-o lecturez în întregime – am pus-o pe Listă :). Pare un volum închegat, scris de un om a cărui apropiere față de subiect îi oferă un punct de vedere aparte – unde mai pui fotografiile inedite presărate ici colo sunt un adevărat deliciu!

În încheiere, vă las cu un citat din Horațiu Mălăele (consemnat în cartea de față în capitolul ”Panseuri a la Horațiu”):

Esenin, într-o scrisoare pe care a compus-o cu propriul sânge scria: e greu să trăiești, dar mai greu e să mori.

Într-adevăr e greu să trăiești.

Dacă-i prea ușor devine suspect.

Dacă te plictisești e de-a dreptul dramatic.

 

Copyright foto: Elena-Andreea Bădică

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *