Acum două săptămâni mă întorceam de la Arad, de la Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș (SAD, pe scurt), care avusese loc la sfârșitul lunii aprilie (27-30), pentru al treilea an consecutiv. În ceea ce mă privește, aceasta fusese atât prima vizită în Arad, cât și prima oară la acest festival, dedicat memoriei poetului arădean Ștefan Augustin Doinaș, un festival inventat și organizat de scriitoarea Lia Faur în 2015, când orașul candida la titlul de Capitală Culturală Europeană pentru 2021. SAD a continuat apoi și are toate șansele să devină, în timp, marca literară a frumosului oraș din vestul țării.

Adunați din mai multe colțuri ale României – București, Sibiu, Iași, Timișoara, Oradea, Ploiești -, dar și din Arad, invitații, poeți și prozatori (Lia Alb, Ana Alexandrescu, Simona Antonescu, Șerban Axinte, Diana Bădica, Lucia Bibarț, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Liliana Corobca, Tudor Crețu, Vlad A. Gheorghiu, Iulia Gherasim, Petru M. Haș, Matei Hutopilă, Monica-Rodica Iacob, Alina Ledeanu, Cosmin Leucuța, Ioan Matiuț, Ștefania Mihalache, Andrei Mocuța, Gheorghe Mocuța, Bogdan Munteanu, Dominica Pop, Alexandru Potcoavă, Mircea Pricăjan, Ana Pușcașu, Dani Rockhoff, Robert Șerban, Horia Ungureanu, Radu Vancu, Dragoș Varga), au participat la mai multe tipuri de evenimente, unele dedicate prozei scurte („Revista iocan – Proza de azi – Genul scurt”), altele poeziei („După-amiaza poeților, maraton poetic” – într-un spațiu fantastic: Turnul de Apă – și „Poezie pe drumul vinului”) sau prozei, generic („Divanul prozatorilor”), la conferința „Modernitatea în înțelegerea cercului literar de la Sibiu”, ținută de Dragoș Varga și Radu Vancu, cu intervențiile Alinei Ledeanu (Revista Secolul 21), la dezbateri sau la saloane literare.

Geografia interioară a SAD 2017

Altfel spus, am avut parte de trei zile pline de discuții interesante și necesare – de la excelentele prezentări ale cercului literar de la Sibiu și până la conversațiile pe marginea receptării genului scurt în România, de pildă -, de multe lecturi (pe alocuri, prea lungi) și întâlniri irepetabile. De departe, însă, cel mai mult mi-a plăcut ideea organizării unor saloane literare în case istorice recondiționate sau renovate. Ele au fost, în opinia mea, punctul forte al festivalului, elementul inedit care merită exploatat pe mai departe. Și cred cu tărie că SAD și-a găsit identitatea odată cu această geografie interioară care a adus laolaltă scriitori și cititori în spații intime, în locuințe faine unde, altfel, nu prea ai ocazia să intri. Tocmai de aceea, era firesc ca acest material să fie dedicat exclusiv saloanelor literare care au avut loc la cea de-a III-a ediție a Festivalului Zile și Seri de Literatură Doinaș.

Cu toții am citit despre saloanele literare care erau în vogă în secolele trecute și, probabil, toți ne-am dorit, la un moment dat, să fi asistat la unul. Ele țineau locul lecturilor publice, cenaclurilor, întâlnirilor dintre creatori și cititorii lor. Sigur, totul se petrecea în cerc restrâns, dar acest lucru nu știrbea frumusețea actului în sine. Nu știu să se fi păstrat ceva de tipul acesta astăzi, cu atât mai puțin în cadrul unui festival – în urmă cu 3-4 ani, festivalul Dilema Veche a inițiat la Alba Iulia o serie de saloane literare, tot în spații istorice, însă ideea nu a avut continuitate în anii următori. Odată repusă „în circulație” la Arad, ar fi păcat să nu se repete la ediții viitoare ale SAD și chiar și în alte orașe, independent sau tot cuprinsul vreunui festival literar – nu cred că e cazul să reinventăm mereu roata; saloanele literare sunt un concept simplu și, în același timp, unul care nu dă greș, care funcționează de fiecare dată.

 Salon literar, gazdă: Lucia Tătuț, foto: Ana Alexandrescu

La Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș au fost pregătite cinci saloane literare în zone diferite ale Aradului, toate gravitând, însă, în jurul centrului orașului. În prima seară (joi, 27 aprilie), scriitorii au fost invitați la Palatul Bohus (strada Vasile Goldiș), unde gazdă a fost Flory Tackacs, pe strada Mihai Eminescu, unde au fost așteptați de Lucia Tătuț, sau pe strada 9 mai, unde au fost întâmpinați de Mihaela (Indricău) Bercea. În cea de-a doua seară (vineri, 28 aprilie), salonul literar a avut loc pe Strada Vârful cu Dor, unde locuiește familia Horst & Antonela Ammann. Iar în cea de-a treia zi de festival (sâmbătă, 29 aprilie), Svetlana Cârstean și Ștefania Mihalache au citit la un salon cu public, la TEBA (fabrica de țesături), unde Laura Pascu a fost gazdă. Pentru că întâlnirile din prima seară au fost în paralel, am ales să merg la salonul literar organizat de Mihaela (Indricău) Bercea, iar apoi, vineri, am ajuns la cel al familiei Ammann. Sâmbătă, moderând „Divanul prozatorilor” împreună cu Șerban Axinte, am ratat, din păcate, lectura celor două poete.

Scenariul fiecărui salon a fost, în mare, același. Gazdele și-au invitat rude, prieteni și colegi la o seară de literatură, pregătind gustări și băuturi pentru aceștia și scriitorii care urmau să citească – și, uneori, și câte o surpriză. Cei din urmă au fost așteptați cu nerăbdare, au fost ascultați, apoi luați la întrebări. 🙂

Iată ce spune Mihaela (Indricău) Bercea despre experiența salonului literar pe care l-a organizat: „Ideea de a realiza un salon literar, după viziunea Liei Faur pentru Aradul din interior, mi s-a părut fascinantă. Prezența scriitorilor în casa mea, citind invitaților mei, mi s-a părut cea mai directa și eficientă campanie de promovare a literaturii. Am realizat invitațiile pentru prietenii și colaboratorii mei, iubitori de literatură, cititori fideli, în sperața că vor onora câțiva dintre ei solicitarea mea. Au onorat toți. Am fost extrem de entuziasmată când am integrat în salonul literar muzica și pictura. Relația directă cititor-scriitor mi se pare cea mai eficientă lecție de marketing literar. Ne revedem la anul!”.

Una peste alta, atmosfera a fost de fiecare dată caldă, emoționantă, intimă. Dacă la primul salon la care am fost una dintre cele două camere de la demisol era plină ochi de copii și adolescenți, iar lecturile au fost ascultate într-o liniște deplină, la cel de-al doilea salon au participat adulți – maturi și tineri -, iar șirul lecturilor a fost întrerupt de mici comentarii, glume, precizări ori aplauze furtunoase. Cel mai fain este că acolo, pe loc, necunoscându-se a priori, s-au creat legături de amiciție între ascultători/cititori și scriitori, s-au discutat literatură, politică și mondenități, s-au lăsat cărți cu autografe și promisiuni de revederi. Mi se pare vital acest lucru, atât pentru autorii români, care au rar ocazia să se întâlnească față către față cu cititorii lor (sau cu potențialii lor cititori), cât și pentru public, care la evenimente oficiale de tipul lansărilor de carte, de exemplu, nu pot interacționa „pe bune” cu autorii, nu pot purta dialoguri reale, nu pot bea, mânca sau fuma alături de aceștia.

SAD 2017, salon literar, gazdă: Flory Takacs. În imagine, Tudor Crețu (stânga) și Liliana Corobca (dreapta)

De multe ori, vizitând orașe și plimbându-mă prin cartierele istorice, m-am întrebat cine locuiește în clădirile acelea vechi și superbe, care e viața lor, ce citesc, ce îi bucură. Ei, bine, la Arad am avut șansa să intru în două dintre casele acelea pe lângă care aș fi trecut cu aceleași gânduri, să îi cunosc pe locatari, să mă bucur de arhitectura interioară (la propriu și la figurat), să-i ascult pe scriitori citindu-și poeme, proze scurte sau fragmente de romane acolo, în camere înalte, cu o acustică aparte. Vă mărturisesc că m-aș întoarce oricând la Arad pentru atmosfera saloanelor literare.

Am fost curioasă cum s-au văzut acestea și de o altă parte a baricadelor, cea a scriitorilor. Așa că i-am întrebat cum li s-au părut saloanele literare, ce le-a plăcut cel mai mult, cum le-ar vedea pe viitor. Mi se pare cel mai potrivit ca articolul acesta despre saloanele literare de la SAD să se încheie cu opiniile unora dintre autorii invitați la festival, așa că vă las în compania lor.

SAD 2017, salon literar, gazdă: Mihaela (Indricău) Bercea, foto: Dragoș-Radu Dumitrescu

Ana Alexandrescu

Scriitorii grupați într-un festival se iau mai puțin în serios. În același timp, publicul îi privește cu mai multă indulgență. Așa încât, prozatorii și poeții invitați ajung de fapt să fie mult mai prezenți și să comunice mai mult din ceea ce (își) citesc cu voce tare în timpul evenimentelor publice. Iar la Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș, lucrurile acestea s-au văzut și mai bine prin saloanele literare. Eu am fost la trei dintre ele – întâlniri restrânse, în casele gazdelor, cu toată intimitatea care decurge de aici, cu multă căldură, cu cine ca în familie și apoi lecturi până la miezul nopții, cu apropiere, cu momente vesele și clipe de liniște apăsătoare în timpul poveștilor auzite. La despărțire, oameni rămași pe gânduri și oameni care vor să mai trăiască așa ceva. Eu m-am oprit din a mă mai întreba care este finalitatea unui festival literar.

Simona Antonescu

Saloanele literare găzduite de familii arădene au fost de departe punctul de atracţie al întregului Festival. Am luat parte la salonul doamnei Antonela Ammann, iar experienţa va rămâne una de suflet. M-am simţit primită cu drag într-o casă vie, cu istorie, şi simt că fac parte acum din acea familie. Niciodată nu voi scăpa de sentimentul că nu am mulţumit cum se cuvine doamnei Antonela pentru căldura cu care am fost primită.

Saloanele literare ne-au suspendat, pentru câteva zile, undeva în afara cotidianului, într-o Narnie a cărţilor şi a tuturor celor care le îndrăgesc. Ne-am întors într-un timp în care literatura era regină, iar cuvintelor li se recunoştea forţa magică.

Este ştiut că suntem flămânzi unii de ceilalţi – cititorii de prezenţa autorilor, iar autorii de prezenţa cititorilor. Ne căutăm pe la lansări de carte, pe la târguri şi festivaluri de literatură. Dar să creezi un cadru atât de intim cum este sufrageria unei familii care îşi invită prietenii la o seară de lectură – asta mi s-a părut o idee minunată, care ne-a adus mult mai aproape unii de ceilalţi.

Felicitări Liei Faur pentru entuziasm!

SAD 2017, salon literar, gazdă: Lucia Tătuț. În imagine, de la stânga la dreapta: Antonela Ammann, Lia Faur și Șerban Axinte. Foto: Ana Alexandrescu

Șerban Axinte

Când am auzit că vom merge să ne citim producțiile literare în saloane literare amenajate la oameni acasă – pentru a avea acces la „Aradul interior” – am fost puțin suspicios. După atâtea lozinci de genul „România profundă”, ce nu au demonstrat de-a lungul timpului decât absența ideilor și a acțiunilor concrete, reținerea mea era cât se poate de justificată. Așteptările ușor pesimiste mi-au fost însă contrazise. Lia Faur ne-a propus ceva inedit și adecvat. Am avut parte de un public real și participativ care ne-a primit cu deosebită căldură și cu entuziasm nedisimulat. Nimic nu a fost formal în aceste saloane. Ne-a făcut mare plăcere să ne citim scrierile pentru niște oameni care, deși se vedea că erau cultivați, chiar rafinați, nu aveau nimic în comun cu lumea literară. Am simțit din plin bucuria. A noastră, a lor. Față de edițiile precedente, Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș 2017 a propus ca noutate aceste saloane literare, o cale de acces spre un Arad intim și autentic. Deoarece formula de față s-a dovedit mai mult decât viabilă, consider că ar trebui păstrată și continuată în anii următori. Ea ține până la urmă de identitatea reală a acestui festival ce nu a beneficiat de prea multă susținere din partea instituțiilor și oficialităților arădene.

Diana Bădica

SAD a fost primul festival de literatură la care am participat în calitate de scriitor. De fapt, nici în calitate de cititor nu am ajuns la prea multe. Îmi imaginam că se va întâmpla ceva ce văzusem la FILB. Scriitorii citesc, vorbesc, mai fac o glumă, două, publicul pune întrebări, apoi fiecare se retrage spre casă cu gândul la ale lui. În mare, așa s-a și întâmplat, însă ce am înțeles la SAD a fost că cititul și after party-ul de după înseamnă mai mult decât cele 7 minute ale fragmentului tău sau ora de socializare. Un festival de literatură înseamnă lumea orașului în care se desfășoară și lumile pe care le descoperi în literatura celorlalți. M-au mișcat întâlnirea cu un oraș micuț și cochet, fragmentele citite de ceilalți autori, cititul propriilor texte pe care acum parcă le-aș rescrie pe alocuri. A pune oameni din toate zonele țării laolaltă este probabil un câștig pentru fiecare, deoarece există puține spații în care se poate întâmpla asta. Apoi, gândindu-mă la copilăria mea în Slatina, un oraș mai puțin cochet decât Aradul, unde nimic nu se petrecea niciodată, cred că și comunitatea a câștigat ceva.

Liliana Corobca

În peisajul atât de firav al festivalurilor literare din România, „Zile și Seri de Literatură Augustin Doinaș” de la Arad este o performanță și o reușită. Lia Faur a fost, și de data aceasta, sufletul festivalului, și organizatoare energică, și gazdă admirabilă, și prietenă generoasă. Sper ca festivalul să aibă viață lungă-prelungă și am stabilit deja că vin la aniversare, în calitate de „veteran”, să povestesc noilor participanți cum a fost acum 10, 20 de ani în urmă. În afară de lecturile specifice unui festival, mi-au plăcut conferințele celor doi scriitori sibieni, Dragoș Varga și Radu Vancu, despre „Modernitatea în înțelegerea Cercului Literar de la Sibiu”. Ediția 2017 a fost mai originală anul acesta prin introducera „saloanelor literare”. Am participat, alături de Tudor Crețu, la un asemenea salon la doamna Flory Tackacs, într-o minunată casă de pictor. A fost fantastic! Sunt recunoscătoare pentru o asemenea experiență. Am cunoscut și am ascultat cu încântare mulți scriitori. Iar drumul înapoi, spre București, de zece ore, nu mi-a părut lung cu poveștile Simonei Antonescu și ale lui Eli Bădică!

SAD 2017, salon literar, gazdă: Lucia Tătuț. În imagine, de la stânga la dreapta: Horst Ammann, Liliana Corobca, Dragoș Varga, Vlad A. Gheorghiu și Tudor Crețu. Foto: Ana Alexandrescu.

Tudor Crețu

A fost frumos la Arad. Un festival cochet, intimist chiar. Una dintre „celulele de bază” a fost reinventată: salonul literar. Prin lecturi în apartamente istorice sau, dimpotrivă, extrem de „la zi”. Am citit, așa zicând, „la cald”, fără microfon, la evenimentele de seară. Ne-am simțit la fel de acasă ca… gazdele. În încăperi înalte, cu o rezonanță aparte. Câțiva scriitori, câțiva cititori/ascultători. Față către față, de la om la om. Un mod de a promova literatura nu coborând-o, cum se zice, în stradă, ci… urcând-o la etaj. Scopul e același: (re)apropierea de oameni. Felicitări!

Vlad A. Gheorghiu

Ce s-a întâmplat la Arad a fost surprinzător pentru mine ca experiență luată per total. Am mers 15 ore cu deja celebrul tren al foamei, împreună cu Hutopilă, un partener de drum extraordinar și nu am simțit nici un fel de oboseală, un drum care părea rupt dintr-un roman beat obscur. La nici douăzeci de minute după ce am coborât din tren, am ajuns la un salon literar aparte, în casa unei familii extrem de generoase și simpatice. Ideea de salon literar nu îmi era foarte clară, aveam în cap doar ceea ce făceam împreună cu părinții mei duminică seara când eram copil, când stăteam în sufragerie, ascultam muzică, beam ceai sau vin fiert și vorbeam despre cărți. Cam așa a fost și aici atmosfera, foarte prietenoasă și familială, ca în sânul familiei. De altfel, tot festivalul Doinaș de la Arad a avut un caracter foarte personal, genul de festival unde nu te simți niciodată singur, niciodată străin. Venind de la Iași, de la adevăratele praznice literare & festivaluri cu poezie la kg, SAD a fost o gură de aer proaspăt, un festival cu adevărat elegant și dichisit.

Iulia Gherasim

Probabil cel mai frumos compliment pe care ţi-l poate face un cititor este să te invite să citeşti la el acasă, ȋntre prieteni şi cunoscuţi, când ar putea, la fel de bine, să-şi petreacă seara discutând politică sau jucând board games. Interesant e că textul tău, citit ȋnainte de zeci de ori, sună diferit ȋn casa cuiva. Observi pe loc reacţiile celor din jur, iar ele sunt mai preţioase decât toate steluţele de pe Goodreads. Cineva, pe un fotoliu lângă tine, râde pe înfundate la o replică anume. De pe canapea, altcineva oftează la o alta. În timp ce citeşti, ȋţi dai seama că aici textul funcţionează, că dincoace e cazul să ajustezi, ȋţi vin idei. Un fel de creative reading, facilitat de intimitatea pe care o oferă un spaţiu privat. Iar bucuria e şi mai mare când citeşti ȋntr-un salon plin cu copii, iar ei sunt numai ochi şi urechi mai bine de două ceasuri, cât durează lecturile de proză scurtă, timp ȋn care noi, adulţii, mai ieşim la o ţigară, ne mai turnăm un pahar de vin, ne mai verificăm telefoanele, mai luăm, vorba aia, o pauză de la poveşti.

SAD 2017, salon literar la Flory Takacs, foto: Iza Pal

Matei Hutopila

SAD 3 a început excelent de pe tren. După ce liceanca din compartiment a început să povestească de duhovnicul ei și de mănăstiri, i-am făcut un semn lui alui Gheorghe să-i dea Carne crudă a lui Alex Tocilescu; așteptam o reacție, grimase, dar tipa a citit-o pe toată. La Cluj s-a despărțit călduros de noi și am rămas cu impresia că am făcut o faptă foarte bună, de propăvăduire. La Arad taximetristul cam rîdea de accentul nostru moldav și dintr-una-ntr-alta am aflat că a mers la nuntă la vară-mea la Săvîrșin, că e plin Banatul de Houtappeli și tot dai peste unul. Grupul mic și foarte fain la festival, de nu ne-am dezlipit unii de alții decît pe la cinci dimineața, în toate zilele, ca de pe la opt să cutreierăm orașul, care pe mine și pe Vlad cel puțin ne-a foarte surprins – dinamic, oameni în formă, oameni frumoși fără a fi hipsteri (spre deosebire de Cluj), zona imensă de clădiri vechi, în diferite stiluri, dar îmbinîndu-se perfect, pentru o atmosferă de acasă. O oră somn la urmă și înapoi la tren, noroc că Mircea Pricăjan mi-o dăruit cartea lui, Calitatea luminii, o lectură foarte faină, din nenumărate motive – nu doar că am trecut prin Oradea și am tăiat munții din carte spre Cluj, dar o să fiu și tată foarte curînd. Aradul merită văzut, ia rdacă prindeți evenimentele SAD, cu atît mai fain.

Ștefania Mihalache

Am fost și eu la SAD 2017, o ediție muncită cu pasiune și dedicație de amfitrioana noastră Lia Faur, o ediție al cărei plus au fost saloanele literare organizate fie la reședințe private ale iubitorilor de literatură arădeni, fie în alte locuri alese pentru ineditul și atmosfera lor aparte. În ce mă privește, am avut, prin bunăvoința Laurei Pascu, parte de o lectură de poezie alături de Svetlana Cârstean, la fosta fabrică de textile Teba, acum dezafectată. Textele noastre au fost găzduite într-o sală-muzeu, cu martori „mecanici”, tăcuți, scoși din uz: războaie de țesut de diverse vârste, suporturi pentru ațe și multe alte mecanisme al căror scop trecut nu l-am identificat. Aceleași texte au curs spre un public cald și atent, printre care s-au aflat foști angajați ai fabricii, rămași până la decizia finală de închidere a acesteia și de disponibilizare a personalului. Dacă în mintea mea s-au derulat analogii țesătură-text – via textualism –, pentru auditoriu momentul a fost, probabil, însoțit de nostalgie, dar nu lipsit de bucuria de a vedea acest spațiu reinventat. Și a fost un moment special pentru ambele părți.

Bogdan Munteanu

Când am aflat de ideea năstruşnică de a citi în casele oamenilor, am fost sigur că o să fie cea mai tare chestie a festivalului. High-point-ul. Şmecheria. Bun, recunosc că, la un moment dat, în timp ce mergeam spre locuința familiei Bercea, m-am gândit la tot felul de tâmpenii – cum naiba o să dăm buzna toți zece, cinşpe, sau câți eram, în casă, aho, aho, copii şi frați, stați puțin să vă zicem noi cum stă treaba şi aşa mai departe. Ei, n-a fost nimic bizar, prețios, stânjenitor sau ioştiucum la întâlnirea cu gazdele şi prietenii lor. Dimpotrivă. Am citit (cu entuziasm), am povestit (de parcă ne-am fi ştiut de-o viață), am râs şi-am petrecut (ups, ăsta rămâne micul nostru secret). Zâmbesc acum, când derulez filmul. Şi cred că nu-i nevoie să mai zic nimic.

Alexandru Potcoavă

Saloanele literare au fost printre primele forme de întâlnire directă a cititorilor (unii în rol de mecena) cu scriitorii și au rămas importante vreme de secole, timp în care au îndeplinit funcția de cenaclu, de spațiu al dezbaterilor și prezentărilor de carte și, în primul rând, de cadru al lecturilor „publice”. Pun ghilimele pentru că un asemenea salon era un spațiu privat, iar publicul, unul restrâns, era format din cei de-ai casei. Literatura clasică franceză sau rusă abundă în descrierea unor astfel de saloane, care mai simandicoase, care mai modeste. Dar sticlele de vin sau samovarul nu lipseau din peisaj.

Întâlnirile de acest fel de la Arad m-au trimis cu gândul la cele de mai sus și m-au ajutat să înțeleg mai bine ce-am citit în clasici. Am fost întâmpinați de gazde atente, pregătite până la ultimul detaliu, care apoi s-au așezat comod și ne-au privit și ascultat cu multă curiozitate. La fel le-am privit și ascultat și noi, pentru că nu se întâmplă în fiecare zi ca mai mulți autori să fie primiți în livingul unor cititori, altfel decât prin cărțile aliniate în bibliotecă. Dar iată că asta s-a întâmplat în fiecare zi la SAD și ar putea (re)deveni o tradiție.

SAD 2017, salon literar la familia Bercea, foto de Dragoș-Radu Dumitrescu. În imagine, Iulia Gherasim, Ariana Vulpe, Robert Șerban, Marius Chivu, Diana Bădica, Ana Pușcașu. Citește Mircea Pricăjan.

Mircea Pricăjan

Am fost în casa lui Iosif Vulcan și am fost în casa lui Aurel Lazăr din Oradea. Saloanele lor literare erau celebre în epocă. Încă simți acea vibrație acolo, în odăile lor înalte, spațioase. Cu impresia asta puternică, în sepia, am venit spre ideea saloanelor propusă la SAD 3. O super-idee! Și cred că familia Bercea, care ne-a pregătit un program gastro-muzical de invidiat, cu o asistență pe măsură, a simțit, la rândul ei, ceea ce trebuie să fi simțit amfitrionii din veacul clasicilor noștri. Noi, invitații, cu siguranță am fost răsfățații serii: ascultați când am citit din scrierile noastre, curtați și iscodiți apoi despre cum e să fii scriitor, omeniți cu cea mai sinceră generozitate… Pe scurt, am fost tratați cu o deferență care-n restul timpului ne e străină. Un salon literar by the book în secolul 21 ar putea fi exact ce avem cu toții nevoie, în larma lumii orbite de mirajul interconectării generale, pentru a ne regăsi fiecare în parte, fiind în același timp cu adevărat împreună, scriitori & cititori.

Robert Șerban

Eu sunt cam obișnuit să intru în casa oamenilor care citesc, care iubesc literatura și scriitorii, cărțile, iar asta de vreo două decenii, de când fac, săptămânal, emisiuni culturale la TV. Pac: intru prin sticlă! Așa că atunci când Lia Faur mi-a spus despre intenția ei de a crea desanturi din scriitorii invitați la Festivalul de Literatură Doinaș și de a merge cu ele în casa câtorva familii de intelectuali din Arad, pentru întâlniri față în față și pentru lectură, i-am făcut cu ochiul: ce idee tare! Și, într-adevăr, strategia ei de a împrietenii câțiva scriitori cu câțiva arădeni pasionați sau curioși de literatură a avut rezultat. Asta și pentru că lecturile au fost bune, literații – simpatici, auditoriul, deschis la minte și la inimă. Am dăruit cărți, am dat autografe, am schimbat adrese, numere de telefon, ne-am promis revederi și like-uri. A fost fain, cum se zice pe malul Mureșului. Fain și inedit. Chiar nițel emoționant, ca în copilărie, când mergeam cu sorcova ori cu plugușorul. Primiți cu literatura? Primim, primim, poftiți, poftiți! Așa că modelul propus de Lia ar trebui preluat și în alte orașe, la alte festivaluri ori evenimente culturale, poate că astfel mai avem și noi, scriitorii, șansa să ne asculte cineva. Că despre citit nu-mi fac iluzii și nu fac aluzii…

Radu Vancu

Saloanele literare ale Aradului, așa cum au fost ele gândite și puse în operă de Lia Faur, au – în înțelegerea mea – două efecte extraordinare: cel dintâi, și cel mai la vedere, este ducerea literaturii în viața oamenilor concreți pentru care ea este scrisă. Ne plângem mereu că literatura nu mai are cititori, că scriitorul este izolat de publicul lui, pe care nu mai știe să și-l găsească. Ei bine, iată că Lia Faur a rezolvat cumva columbian problema: ducând, la propriu, scriitorul în casa cititorilor. Al doilea efect, mai subtil, mi se pare însă de asemenea capital: este vorba despre reconstrucția prin literatură a spațiului privat. Toate valorile intimului și privatului sunt în teribil regres, sunt aproape disparente; or, „acolo unde secretul nu mai e posibil începe totalitarismul”, cu o vorbă celebră a lui Derrida. Reconstruind privatul, literatura ne reconstruiește spațiul de libertate. Saloanele literare ale Aradului asta fac: pe de o parte, reconstruiesc publicul; pe de alta, reconstruiesc libertatea. E meritul Liei Faur că a intuit aceasta – și e obligația ei să continue. (Și obligația noastră, a tuturor, de la scriitori la autoritățile publice ale Aradului, să o ajutăm să le facă.)


N.B.: Găsiți mai multe fotografii de la SAD 2017 – atât de la saloanele literare, cât și de la celelalte evenimente, inclusiv portrete individuale ale scriitorilor invitați, realizate de Ana Alexandrescu, Irina Buciu și Dragoș-Radu Dumitrescu – pe pagina de Facebook a festivalului.

Credit imagine principală: Iza Pal

Un comentariu
  1. AvatarPinte Carmen

    Felicitari tuturor organizatorilor, gazdelor, invitatilor si …celor care ne-au incantat cu lucrarile literare…si nu numai! Impreuna sa promovam cultura…la cat mai multe intalniri…!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *