Tag: e-reader

Interviu cu Cristian Josan: „La Patagonia visez din copilărie, din cărțile lui Jules Verne”

A fost în locuri în care alții nu ajung niciodată, visează să piloteze avioane ultraușoare cu care să facă înconjurul lumii, a locuit în case ale unor scriitori celebri, dacă ne gândim la Ernest Hemingway sau la Gabriela Mistral, iar singurul loc neexplorat încă este îndepărtata Antarctică. De la primele lecturi din copilărie a rămas cu dorințe care la maturitate s-au concretizat, iar în viața de toate zilele lucrează la Amazon.com. Cristian Josan ne spune o poveste despre cum personajele literare au reușit să-i influențeze traseul în viață, dar și despre ce înseamnă să călătorești și să vii în întâmpinarea gândurilor de odinioară.

Citeşte tot articolul


Benzi desenate cu tâlc de patru ilustratori despre lectură, cărți, cititori și scriitori

Când scriam materialul despre benzile desenate cu și despre bibliotecă și bibliotecari și selectam imagini, am dat peste patru artiști care mi-au plăcut tare mult. De ce? Pentru că au talent (desenează foarte fain, iar replicile personajelor lor au tâlc) și sunt pasionați de mediul literar. Fie că vorbim despre glume cu cititori și scriitori, fie despre cărți răsucite pe toate părțile, obiceiuri de lectură, presărate cu ironii delicioase, cred eu că aceste benzi desenate merită văzute și savurate, iar creatorii lor urmăriți pe mai departe.  Citeşte tot articolul