Tag: film

Ruseasca Generație P a rusului Pelevin

Faceți cunoștință cu Vavilen. Este copywriter, a studiat literatura și se vrea poet. În Rusia modernă, lucrurile sunt razna și realitățile nu-s chiar evidente. Psihoză colectivă? Poate asta vrea să spună Generația P. Sincer, habar n-am. :) Stau și mă gândesc cum să scriu despre cartea asta. E o nebunie, credeți-mă, un amalgam fascinant și bizar, pe care nu prea știi de unde să-l apuci, care de la un punct încolo dă deoparte sensul, narațiunea și o ia pe câmpi complet. Citeşte tot articolul

Inocentul, de Ian McEwan, sau când istoria se repetă

Pentru mine istoria s-a repetat de cum am început cartea: cu nici două zile înainte fusesem la Europa, filmul lui Lars von Trier, proiectat în cafeneaua Institute The în cadrul Serilor filmului danez (eveniment organizat de Ambasada Danemarcei la Bucureşti). Povestea din Europa este, pe scurt, aşa: într-o Germanie zdrobită de război, prin 1945-1946, aterizează tânărul american Leopold, care urmează să lucreze pentru compania de căi ferate Zentropa. Tot ce i se întâmplă lui Leopold derulează intriga personajului aruncat într-un context ale cărui implicaţii multe şi ascunse nu le poate înţelege, prin urmare ajunge să fie folosit de cei din jur şi sfârşeşte în postura incocentului care nu nici mai ştie exact cu ce a greşit. Citeşte tot articolul

De la carte la film (sau invers): Jocurile Foamei

De Jocurile Foamei m-am apucat, ca niciodată, nu de dragul autoarei. Sau a poveştii. Sau a science fiction-ului. Ci de dragul filmului, care mi-a plăcut (moderat), deşi nu mă aşteptam. A fost un experiment*: pentru prima dată am citit o carte după ce am văzut filmul, încălcând o regulă pe care nu mi-am impus-o dintr-o fiţă intelectuală, ci pentru că am fost, de fiecare dată, sigură că n-o să am răbdare să duc cartea la bun sfârşit dacă îi ştiu finalul. Citeşte tot articolul

Road trips în cărți: de la fuga de ceva la fuga înspre ceva

Cine a făcut asta măcar odată în viață știe: niciodată un trip cu mașina nu e perfect. Poți să fii în Europa sau să tai America de Nord de la est la vest, tot o să cheltui mai mult decât ai plănuit, o să alergi după campinguri sau hoteluri ieftine la ora unu noaptea și o să sfârșești prin a dormi în portbagaj, o să ți se strice mașina. Nu e nici foarte confortabil, nici foarte relaxant, și, în general, cu cât îl plănuiești mai mult, cu atât sunt șansele mai mari să se întâmple ceva care să-ți strice distracția. Citeşte tot articolul

Despre filme, cărți și de ce uneori împart același raft în bibliotecă

Atunci când ne-am apucat de Bookaholic, nu ne-am propus în mod special să scriem despre filme. Și totuși, unul dintre primele articole postate vreodată aici e o recenzie la Howl, un film cu James Franco despre Allen Ginsberg și poemul lui celebru. Am scris despre romanele și nuvelele ecranizate ale lui Philip K. Dick, despre cărțile pe care ne-ar plăcea să le vedem la cinema și despre cele pe care o să le vedem sigur. Citeşte tot articolul

De la carte la film: Do blade runners dream of electric sheep?

I've seen things you people wouldn't believe. Attack ships on fire off the shoulder of Orion. I watched C-beams glitter in the dark near the Tannhauser gate. All those moments will be lost in time... like tears in rain... Time to die. Mi-e destul de greu să-mi explic de ce mă întorc mereu și mereu la Blade Runner, ca și cum nimic din ultimii treizeci de ani n-ar fi fost în stare să-l egaleze, tocmai pentru că nu-i așa. Și ca filosofie, și ca efecte speciale, și în construcția unei lumi care, deși nu e personaj principal în film - cum se întâmplă de multe ori în science fiction - îți trasează din start, discret, coordonatele acțiunii. Lumea a evoluat, paranoia lui Dick - care transpiră și în film, chiar dacă ceva mai elegant decât în carte - deși și-a găsit la perfecție locul printre maniile anilor '80, ca o frecvență joasă care a răsunat pe tot parcursul Războiului Rece, azi te-ar face vedetă de reality show, mai degrabă decât să fie reflexia unei temeri fundamentale. Citeşte tot articolul

Înainte de week-end. Emergency kit de buzunar

A stat Beigbeder ce-a stat, a cîrtit ce-a mai cîrtit pe seama iubirii, a literaturii şi a înţelepciunii, şi pentru că a ajuns la maturitate, (după cum anunţă în interviuri) şi-a spus probabil că  nu i-ar sta deloc rău sub foarte multe blitzuri. Aşa că s-a gîndit la mutarea clasică: un film, de ce nu? O ecranizare, mai precis, că tot a scandalizat cu cartea. Dragostea durează trei ani e de acum film, cu Gaspard Proust („notre Hugh Grant“) şi Louise Bourgoin. Despre întreaga poveste găsiţi cîte ceva aici, iar despre ce-a ieşit vom auzi cu siguranţă în curînd, pentru că din 18 ianuarie filmul va fi în cinematografele din Franţa. Citeşte tot articolul

Pe drum, cu Marlon Brando și Jack Kerouac

Ar fi putut să fie - dar n-a fost. Povestea o puteți citi în scrisoarea de mai jos, pe care Kerouac i-a trimis-o lui Marlon Brando, rugându-l frumos să citească romanul și să joace rolul lui Dean, în timp ce el ar fi urmat să-l joace pe Sal, într-un film după realizat după romanul Pe drum. Studiourile Warner Bros. aparent erau de acord cu ideea, însă Brando a respins proiectul. Citeşte tot articolul

Singurul film în care apare Mark Twain

... este cel de mai jos. E realizat de Thomas Edison, în 1909, și ni-l arată pe autorul american plimbându-se în jurul casei lui din Connecticut și jucând cărți cu fiicele sale, Clara și Jean. Nu e greu să-l recunoști pe Twain, arată exact ca pe coperțile cărților care probabil zac în toate bibliotecile copilăriei noastre, Tom Sawyer și Huckleberry Finn. Citeşte tot articolul

The Making of Barfly – cu Charles Bukowski și Mickey Rourke

Nu trebuie să fiți fani Bukowski ca să vă uitați la Barfly. E suficient să fiți nostalgici dupa anii de glorie ai lui Mickey Rourke, pe vremea când era fermecător chiar și în rolul unui scriitor alcoolic, un Hank Moody, variantă originală și supervizată de însuși Bukowski. Adăugați-o și pe Faye Dunaway în combinație, plus faptul că Bukowski însuși a scris scenariul filmului - și cred că v-am convins că e un must see. Citeşte tot articolul