Tag: Humanitas Fiction

(Închis) Concurs: Câștigă trei pachete Eric-Emmanuel Schmitt (cartea „Elixirul dragostei” + sacoșă de pânză)

Acum puțin timp încercam să trasez principalele coordonate ale noului volum semnat de Eric-Emmanuel Schmitt și abia tradus la Editura Humanitas FictionElixirul dragosteiSpuneam atunci că este un roman epistolar contemporan foarte fain, izbitor de simplu și, totodată, rafinat în stil, care reinventează dragostea curtenească și țese în text referințe livrești și filosofice. O carte cu și despre iubire (aplicată pe relația dintre Adam și Louise) pe care o poți citi și îi poți da sensuri în funcție de experiența și trăirile tale.  Citeşte tot articolul

Interviu cu James MEEK: “Sunt o mulţime de oameni care se ghidează doar după cea de-a unsprezecea poruncă: «Nu te lăsa prins»”

Scriitor şi jurnalist britanic, James Meek (născut în 1962, în Londra) a fost corespondent pentru The Guardian, scriind din zone de război precum Afganistan sau Irak. Din 2006, s-a dedicat total scrisului, iar cărţile sale au fost recompensate cu numeroase premii, precum Scottish Arts Council Book of the Year Award, Royal Society of Literature Ondaatje Prize pentru The People's Act of Love, 2005, de asemenea nominalizat la Booker Prize. For the english version of the interview, please click here James Meek a fost invitat în Romania, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (1-5 octombrie 2014), unde a vorbit despre cea mai recentă carte a sa, Invaziile inimii (tradusă în română la Humanitas Fiction, de Carmen Toader). Este o saga modernă, urmărind povestea unui frate şi a unei surori, Ritchie – un fost rock star, şi Bec – cercetătoare care încearcă să descopere un vaccin împotriva malariei –, aparent foarte diferiţi, dar amândoi luptându-se să supravieţuiască într-o lume în care nu se mai poate distinge clar binele de rău. Am stat de vorbă cu James Meek despre limitele dintre adevăr şi trădare, despre ce poate fi considerat moral şi imoral în prezent, despre libertate şi iluzie, dar şi despre diferitele sale stiluri de scris, de la realism magic la o literatură circumscrisă posibilului. Citeşte tot articolul

Soiree gastronomie francaise – Madame Mallory si micul bucatar indian

Dacă în luna august, lansand volumul "Madame Mallory si micul bucătar indian" am gustat din bunătăţile aromate ale bucătăriei indiene, miercuri, 24 septembrie, ora 19.00 vă aşteptăm la Libraria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45) la o nouă seară dedicată romanului lui Richard C. Morais, un roman devenit intre timp bestsellerul verii la Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul

„Pacea este țara mea.” Interviu cu Sorj Chalandon

Sorj Chalandon, câştigătorul Premiului Liste Goncourt – Le Choix Roumain (și al Premiului Goncourt des lycéens) pentru romanul Al patrulea zid, a fost invitatul Institutului Francez şi al Editurii Humanitas Fiction la Bookfest 2014. Romanul a apărut  în colecţia „Raftul Denisei“ la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.  Sorj Chalandon s-a născut la 16 mai 1952 în Tunis, iar din 1973 până în 2007 a fost reporter, apoi redactor-şef adjunct la Libération, corespondent de război din zone precum Liban, Iran, Irak sau Afganistan, experiență care se regăsește și în scierile sale literare. În Al patrulea zid, Sam, un evreu grec, regizor, refugiat în Franța, are un vis utopic, de a pune în scenă Antigona lui Jean Anouilh în timpul războiului din Liban, gest care ar trebui să pună războiul între paranteze măcar o perioadă scurtă. Eșuează, dar prietenul său, studentul Sam, vrea să-i îndeplinească această ultimă dorință, indiferent care ar fi consecințele. Am stat de vorbă cu Sorj Chalandon despre experiența sa în calitate de corespondent de război, despre posibilitatea artei de a schimba ceva concret, dar și despre noțiunile de război și pace în prezent. Citeşte tot articolul

„M-ar bucura gândul ca vreun cititor român să-şi amintească de romanul meu când îmi vizitează oraşul” – Interviu cu Care Santos

Cu o activitate literară intensă – scrie de la opt ani, a publicat volume de proză, poezie, dar şi cărţi pentru copii –, scriitoarea catalană Care Santos este pasionată de istoria Barcelonei, oraş pe care-l iubeşte şi căruia a reuşit să-i configureze o coordonată magică, aproape mitică, mai subtil şi mai poetic decât o face Carlos Ruiz Zafón, scriitorul cu care este adesea comparată. Un roman de atmosferă, dar şi de acţiune – extinzându-se de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în plină modernitate a secolului XXI –, Habitaciones cerradas (2011), tradus la noi la Editura Humanitas fiction, cu titlul Încăperi ferecate, de Marin Mălaicu-Hondrari, spune, într-un stil postmodern, povestea mai multor generaţii, diferite ca mentalitate şi ca obiceiuri, dar asemănătoare în ceea ce priveşte nevoia de definire în raport cu trecutul. Pe Care Santos o puteţi întâlni marţi, 18 martie, la Librăria Humanitas Cişmigiu, şi miercuri, 19 martie, la Institutul Cervantes, pentru un dialog cu Mircea Cărtărescu. Citeşte tot articolul

Imaginaţia şi visul, de la salvare la distrugere. Eric-Emmanuel Schmitt, „Visătoarea din Ostende”

Întotdeauna l-am resimţit pe Eric-Emmanuel Schmitt ca fiind un scriitor ce excelează în proza scurtă, chiar şi citindu-i romanele, le vedeam tot ca pe nişte nuvele mai dezvoltate. Acum, în Visătoarea din Ostende (Editura Humanitas fiction 2013), acest volum de povestiri scurte, în număr de cinci, poate chiar cel mai bun volum al lui Schmitt, am văzut o coerenţă de roman: deşi nu au nicio legătură între ele, personajele din cele cinci povestiri par a viețui în același spațiu, fac parte dintr-un fel de hiperrealitate în care lumea capătă sens prin forţa imaginaţiei. Iubirile, locurile, gesturile sunt filtrate de o sensibilitate ce are de-a face cu o trăire literară, artistică (până şi sosirea într-un nou oraş este asociată cu un nou cuvânt). De o bogăţie interioară vibrantă, care nu are nimic de-a face cu exteriorul, personajele lui Schmitt sunt, de cele mai multe ori, captive într-o existență ternă, stârnind milă. Ele se salvează sau se pierd prin imaginație, care se dovedește a avea o forță mult mai mare decât simpla rătăcire printre amintiri. Citeşte tot articolul

Seară indiană la Librăria Humanitas Kretzulescu

Marţi, 25 iunie, de la ora 19.00, suntem invitați să pătrundem în universul scriitoarei indiene Anuradha Roy, pornind de la cea mai recentă carte de-ale sale,  romanul Valurile pământului (colecția Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction, 2013). Seara indiană va avea loc pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, iar invitații ediției sunt: colega noastră bookaholică, jurnalist cultural, Alina Purcaru (care i-a și luat un interviu fain scriitoarei cu pricina - îl puteți citi aici); Segaautorul bestsellerului ”Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India”; Irina Bojin, traducătoarea romanelor Anuradhei Roy şi Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction. Iar muzicianul Marius Popa ne va încânta cu câteva acorduri de chitară. Citeşte tot articolul