Tag: interviu

Răzvan Țupa: “Dacă nu m-ar fi interesat poezia probabil că nu aş fi scris despre Nefertiti”

Pe Răzvan Țupa l-am cunoscut personal acum aproape doi ani într-o tabără literară. La momentul respectiv, organiza săptămânal Poeticile cotidianului şi căuta să descopere care sunt direcţiile poeziei în ziua de azi. Anul acesta a renunţat la Poetici, a publicat al treilea său volum de poezie, "poetic. cerul din delft și alte corpuri românești", la Casa de Editură Max Blecher, a luat parte la câteva proiecte şi ateliere literare în afara României, iar la sfârşit de an am găsit ocazia de a-i lua un interviu şi a afla ce planuri are pentru 2012.

A fost o experienţă curioasă, mai ales pentru că interviul a fost luat într-o seară, pe mess, dar am avut norocul să îl descos preţ de 3 ore. Citeşte tot articolul


Despre cărțile din muzică: Dekadens

După ce am luat la întrebări scriitori, bloggeri, designeri și oameni din online, ne-am hotărât să află ce, cum și când citesc acei oameni care ne fac serile mai mișto cu muzica lor. Am început cu Dekadens, o apariție cu ceva vechime pe scena românească, cu o vocalistă foarte charismatică și piese catchy. Citiți interviul de mai jos și încercați să vă imaginați muzica Dekadens cu versuri de Minulescu, Eliade și Eugen Ionesco sau Jonathan Safran Foer :) Citeşte tot articolul

unelte de dormit – istoria unui învins

Pe coperta a patra a volumului unelte de dormit, Nicolae Manolescu spune despre Ioan Es. Pop că ar fi penultimul debut remarcabil din generaţia poeţilor optezecişti. Eu, una, nu am stat să număr (cu toate că am cochetat cu wikipedia), nici să analizez în ce măsură Ioan Es. Pop e optzecist sau nouăzecist, două luntre în care criticii ar spune că poetul ar fi cu ambele picioare. Cert este că nu am putut să nu îi pun în oglindă volumul de debut, "Ieudul fără ieşire", şi cea mai recentă apariţie publicistică, unelte de dormit.

Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici: “Mă simt epuizat atunci cînd celelalte munci nu-mi permit să scriu”

Matei Brunul, cel mai recent roman al lui Lucian Dan Teodorovici e un tur de forţă:  narativ, ca implicaţii psihologice, ca reconstrucţie de epocă, miză etică şi stilistică. E o poveste cu timbru grav, în care se strecoară, senin, emoţia şi candoarea, al cărui protagonist e  un marionetist cu o sensibilitate aparte: condamnat la închisoare politică în anii ’50, Matei Bruno suferă o pierdere parţială de memorie şi nu mai ştie nimic despre 20 de ani din viaţa lui. Citeşte tot articolul

Ce citeşte un designer: Alina Ene, de la Coolta

Bookaholistic vorbind, nu ai cum să nu te uiţi cu jind la accesoriile şi ţinutele Coolta: adică la genţile făcute din cărţi vechi şi la rochiile care vin cu povestea lor. Mai mult, Alina însăşi spune că a creat Coolta pentru fetele greu de mulţumit care au mai mult de o carte pe noptieră. Aşa că am întrebat-o şi pe ea câte cărţi are pe noptieră, din ce cărţi se inspiră Coolta şi ne-am jucat de-a potrivitul ţinutelor pe personaje literare. Surpriză: chiar weekendul ăsta Coolta vine în centrul vechi, aşa că fuga la probat, după ce citiţi tot interviul, fireşte ;) Citeşte tot articolul

Despre cărți, cu Simona Tache: “Nu m-am dat deloc în vant după Jules Verne”

Pe Simona Tache e imposibil să n-o fi citit până acum, măcar accidental. Mai demult prin Cațavencu, acum în Cațavencii sau, cel mai simplu, pe blogul ei, Jurnalul roz de cazarmă, unde scrie cu umor despre tot felul de lucruri, de la cum e să fii șoferiță prin București până la capcanele pentru turiști din Florența. Noi am luat-o la întrebări despre cum, ce și când (mai) citește, și iată ce ne-a spus: Citeşte tot articolul

Scriitoare la lucru

Te întrebi vreodată, în timp ce citeşti, când şi cum şi unde a fost scrisă cartea? Cum arăta foaia albă în ochii celei care avea s-o umple, cum arăta manuscrisul în diversele lui stadii? Era scris mai întâi de mână? Sau bătut direct la maşină? Era plin de tăieturi, mâzgăleli, răzgândiri şi enervări, sau părea mai degrabă curat, produsul unei idei coapte?

Cum arăta scriitoarea în timp ce punea pe hârtie paragrafele care ţi-au plăcut? Era transfigurată, încrâncenată, zâmbea? Ce făcea când nu scria? O întrerupea cineva vreodată? Rămânea uneori cu ochii pe pereţi, gândindu-se la altceva? Se închidea în camera ei, într-o linişte desăvârşită, sau scria într-o cafenea, înconjurată de oameni?

Citeşte tot articolul

Interviu: Sorin Ghergut

Ne-a placut foarte mult cea mai noua carte a lui Sorin Ghergut - Orice. Uverturi si Reziduuri. Am asteptat-o mult, dupa ce-l descoperisem in Tablou de Familie. Ghergut e unul dintre cei mai inovativi si interesanti poeti contemporani, motiv pentru care ne bucuram foarte tare ca am vorbit cu el despre poezie, joburi, reziduuri, poeti preferati, cenaclul Litere, chiar si un pic de muzica. Citeşte tot articolul

Ce mai citesc bloggerii: Zapacita

Atunci cand nu stii ce sa mai citesti, te duci la cineva si ii ceri o carte buna. Pe ideea asta ne-am hotarat sa luam la intrebari oameni mai mult sau mai putin prezenti in online, care sa ne spuna doua-trei lucruri despre ce mai citesc sau ce planuiesc sa citeasca. Saptamana asta am vorbit cu Ana Maria Ciobanu, aka Zapacita. Despre Ana stim ca inventeaza povesti pentru copii (si le si citeste uneori), cauta povesti adevarate de spus in multe semne (in Decat o Revista, printre altele), se da cu bicicleta prin padure, se catara pe munte si alearga dupa Iris la concerte. Citeşte tot articolul

William Gibson: “The mainstream is more digestable by osmosis.”

  Intr-un interviu realizat de Richard Metzger, de la Dangerous Minds, pe care il gasiti in intregime mai jos, in care taticul cyberpunk-ului povesteste despre Twitter (il puteti urmari aici), despre motivul pentru care nu face poze atunci cand calatoreste, despre cel mai recent volum al sau, Zero History (gasiti aici trailer-ul romanului), si despre multe, multe altele. Gasesti mai multe carti scrise de William Gibson aici. Citeşte tot articolul