Tag: Laurenţiu Malomfălean

Ovidiu Komlod: „«noapte-lumină» reprezintă o sinucidere a criticului din mine” (interviu)

În 2017, în colecția Plantații a Casei de Editură Max Blecher, apărea volumul noapte-lumină, de Ovidiu Komlod. Despre această carte, Ioan Es. Pop scria: „Nu este întâmplător faptul că, prin mottoul cărții și prin autoportretul pe care și-l face în primul ei poem, Ovidiu Komlod se poziționează și își poziționează viziunile în proximitatea atât de densului și ofertantului univers Blecher, care îi slujește ca linie de start, dar nu-i stânjenește înaintarea spre propriul punct de sosire. În lupta cu limita, sunt folosite diverse strategii de aneantizare, de la aceea a cufundării în somn, la cea a ascuțirii de sine echivalente vizual și sonor cu «filamentele strigătului». Cu o aripă în «irealitatea imediată» și cu alta în cotidianul alimentat de emoțiile unor experiențe mai mult sau mai puțin sublimate, cartea lui Ovidiu Komlod este, dincolo de anumite vecinătăți, una care îi aparține numai autorului ei, «în numele tatălui. fiului. sfântului vid»”. Să aflăm perspectiva autorului despre (i)realitatea proprie:

Citeşte tot articolul


Rezidențele FILIT 2016 aduc autori români la Iași

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) a acordat 6 rezidențe pentru scriitori români, printr-un program conceput pentru a susține creația contemporană și a promova locurile simbolice ale literaturii române. Beneficiarii rezidențelor sunt scriitorii Daniel Bănulescu (București), Lavinia Braniște (Brăila), Vasile Ernu (București), Anatol Grosu (Chișinău), Laurențiu Malomfălean (Cluj-Napoca) și Mircea Țuglea (Constanța). Citeşte tot articolul

„Cu moartea în suflet. Cioran-tango”, de Élisa Brune – fragment în avanpremieră

După 20 de ani de la moartea lui Emil Cioran, publicul autohton are ocazia să‑l cunoască altfel pe marele eseist româno‑francez‑apatrid, într‑o carte¹ apărută la un secol de la naşterea sa, prin aprigul intermediu al unei părţi destul de furioase din vocabularul şi ochii unei străine. Subintitulat roman, volumul este în fond o lucrare inclasabilă, situată la graniţa dintre eseu, jurnal, confesiune şi evocare neroman­ţată, oferind abia un pretext pentru rememorarea deceselor. Élisa Brune afirmă că l‑a cunoscut pe Cioran la hotărâtoarea vârstă de optsprezece ani, lăsându‑se bulversată de apetitul său pentru neant, în chiar momentul în care acesta se pregătea să‑l înghită. Sentimentul vidului a zămislit vocea stuporii ce moc­nea deja în străfundurile unei alte fiinţe. N‑a putut rezulta decât un dans îndrăcit între autoare, Emil Cioran şi moartea însăşi. „Un tango sălbatic în trei.” Citeşte tot articolul