Tag: roman

Ana Maria Sandu: La ce ne ajută dacă ne luăm prea în serios? (interviu)

O carte confesivă, nervoasă, caldă, agresivă, după cum se schimbă tempoul. Vorbesc despre Aleargă, cea mai recentă carte a Anei Maria Sandu, (Editura Polirom), un volum subţire, care taie convenţiile genurilor. În Aleargă, Ana Maria Sandu  propune un fel de (auto)investigaţie de stare: cum e viaţa ta, la 30 şi, în ţara asta, cu nişte valori pe care nu mai eşti atît de sigur, cu nişte angoase, cu amintiri şi nostalgii tot mai palide şi cu planuri în care parcă n-ai mai crede. Printr-o potrivire sincron, în acelaşi timp a apărut şi reeditarea volumului ei de debut, Din amintirile unui chelbasan, la Editura ART, o ediţie mult mai interesantă grafic decît prima. Ce e cu cărţile astea şi ce s-a tăiat la masa de montaj, citiţi în interviul de mai jos. Citeşte tot articolul

O pastilă efervescentă cu eticheta ”Pericol, a nu se administra” – ”Păsările galbene” de Kevin Powers

”Nu este de ajuns să spui ce s-a întâmplat. Totul s-a întâmplat. Totul s-a prăbușit”.

Se întâmplă cumva în ultimul timp și ajung să citesc cărți de debut extrem de bune, puternice, cu o voce auctorială sigură, cu puține deraieri care îți semnalează că scriitorul e la prima ”abatere”. De data aceasta este vorba despre Kevin Powers, un american născut în Richmond, înrolat în armata Unchiului Sam la vârsta de 17 ani și ajuns pe câmpul de luptă în Irak la 23 de ani, între 2004 și 2005. Citeşte tot articolul

Iubire fără margini și picaj de la înălțime în ”Nimeni nu se salvează singur” de Margaret Mazzantini

Nimeni nu se salvează singur este cea mai recentă traducere din cărțile scriitoarei Margaret Mazzantini (ultimată carte semnată de autoare este încă netradusă la noi - Marea, dimineața, 2012) - apărută în italiană în 2011, a fost publicată anul acesta la Editura Polirom, în colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, în traducerea Gabrielei Lungu. Cele puțin peste 200 de pagini sunt unele dintre cele mai sincere, dureroase și deprimante pe care le-am citit în ultimul timp. Cu un subiect aparent banal - destrămarea unui cuplu -, întreținut din amintiri și flashback-uri, asistăm la moartea iubirii și desfășurarea urii, cele două concepte antagonice care sunt ”personaje” secundare în roman. Scris parcă dintr-o suflare, Nimeni nu se salvează singur se citește la fel, dar lasă urme.  Citeşte tot articolul


Viața însăilată, puterea cuvintelor și realismul magic în ”Inima cusută” de Carole Martinez

Am citit pe nerăsuflate Inima cusută, romanul de debut al unei profesoare de franceză trecută de 45 de ani, Carole Martinez. Cartea a fost publicată la Paris în 2007, iar la noi trei ani mai târziu, după ce ecourile apariției romanului au împânzit Franța, la editura Vellant, în traducerea Geaninei Tivda. Parcursul profesional al lui Carole Martinez te uimește: chelneriță, fotograf, actriță, regizoare și, în cele din urmă profesoară de limba franceză. În 1999 publica, pentru prima oară, o carte pentru copii, Le cri du livre. La 8 ani după aceea, intră pe ușa din față a literaturii franceze cu romanul Inima cusută. Așadar, cartea a fost recompensată cu premiile Ouest-France - Etonnants Voyageurs din Saint Malo, Emmanuel-Roblès, premiul cititorilor din Blois, Renaudot des lycéens 2007, Bourse de la découverte 2007 de la fondation Prince Pierre de Monaco, Bourse Thyde Monnier. Citeşte tot articolul

(ÎNCHIS) Câștigă ”Poveste pentru timpul prezent” de Ruth Ozeki!

”Poveste pentru timpul prezent” (A Tale for the Time Being) de Ruth Ozeki a apărut în 2013 în colecția “Biblioteca Polirom. Seria Actual” (coordonator Bogdan-Alexandru Stanescu, traducere din limba engleză de Anamaria Lișman). Pe 10 septembrie au fost anunțate cărțile de pe lista scurtă a prestigiosului Man Booker Prize, ediția 2013, printre care se află și romanul scriitoarei Ruth Ozeki, alături de We Need New Names, de NoViolet Bulawayo, The Luminaries, de Eleanor Catton, The Harvest, de Jim Crace, The Lowland, de Jhumpa Lahiri,The Testament of Mary, de Colm Toibin.  Citeşte tot articolul

“Marina” de Carlos Ruiz Zafón sau căutătorii de adevăr

Doi adolescenți ce fac pe Sherlock Holmes, femei cu frumuseți răpitoare, bestii înfricoșătoare, vise spulberate, adevăruri care aduc moartea. Sunt ingredientele unui cocteil a cărui rețetă a fost scrisă de spaniolul Carlos Ruiz Zafón (autor al unor bestseller-uri internaționale precum “Umbra vântului”, Palatul de miazănoapte - cronică sau Prizonierul Cerului - cronică) și care poartă numele “Marina”. Apărut de curând la Polirom, într-o nouă ediție (colecția "Actual"), romanul – ultimul dintr-o serie de cărți pentru adolescenți și preferatul scriitorului – are de toate, după cum scrie “The Philadelphia Inquirer”: “dragoste, mister, răzbunare și, mai important decât orice, o poveste construită magistral”. Citeşte tot articolul

Bogdan Coșa: “Poezia nu e dreaptă, ți se arată și dacă nu ești un bou saturnian”

Avea 22 de ani în 2011, când a debutat cu romanul “Poker”, câștigător al concursului de debut organizat de editura Cartea Românească. Acum este la primul volum de poezii, “O formă de adăpost primară”, pe care-l consideră "un roman mai abstract". Într-o discuție recentă, Bogdan Coșa ne-a povestit despre cum vede el diferența dintre a scrie proză și a scrie poezie, despre concursuri literare, despre cât de des se pune la masa de scris, despre autori preferați.
Citeşte tot articolul

Filip Florian: În materie de cărţi, cel mai de încredere lucru rămîne discuţia între prieteni

Cu cine se sfătuieşte Filip Florian cînd alege o carte, ce crede  că e strîmb în presa culturală de la noi  şi de ce blogurile de cărţi sînt mai influente decît revistele . Citiţi despre toate astea, despre timpii scrisului şi ai lecturii, dar şi despre despre recordul României în materie de gazetărie literară, în cel mai recent interviu pe care ni l-a acordat. Citeşte tot articolul

Murakami despre Murakami/Felii de autobiografie în cărțile lui

Îmi plac cărțile lui Haruki Murakami nu doar pentru mult apreciatul mixt de realism cu fantezie – despre care chiar și autorul vorbește, în “1Q84”, prin vocea unui personaj ce descrie un manuscris: “Povestea în sine este fantezie însă detaliile descriptive sunt incredibil de reale” - ci și pentru modul simplu și direct în care povestește despre lucruri firești și tabuuri și, nu în ultimul rând, despre sine. Citeşte tot articolul

Un roman copleşitor – Ploile amare de Alexandru Vlad

În ultima vreme mi-e clar un lucru, dacă mai era nevoie să fie verificat: cărţile rafinate, cărţile „grele”, cu fraze ample şi complicate nu sunt pentru toată lumea. Nici măcar pentru o majoritate, ci doar pentru a happy few. Frazele lui Alexandru Vlad, flaubertiene, cizelate,  ample, sensibile la fiecare „cotitură” – aplicând pecetea unui stil muzical pe un material cât se poate de realist – au părut  poateobositoare şi monotone (presupun că şi frazele lui Proust, Flaubert etc. par multora la fel, dar cu marii clasici nu te joci/ nu recunoşti aşa uşor...). Citeşte tot articolul

„Asasinul din inima pădurii” – Pământul oamenilor liberi de Liliana Lazăr

Liliana Lazăr (n. 1972) trăieşte în prezent în Franţa, unde a publicat în 2009 romanul Terre des affranchis (Gaïa Éditions, Actes Sud), carte tradusă anul acesta la Editura Trei (Pământul oamenilor liberi, traducere din franceză de Doru Mareş). Cartea a fost bine primită în Franţa, obţinând mai multe premii, printre care „Premiul celor cinci continente”, acordat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Romanul conţine, de altfel, toate ingredientele care continuă să suscite interesul occidentalilor pentru ţările estice, foste comuniste: pitorescul local, reprezentat de superstiţiile populare (moroi, locurile blestemate, cum e aici lacul Groapa cu lei, numit la început Groapa cu turci, fiindcă în el îşi găsiseră moartea turcii, încercuiţi de oştile lui Ştefan cel Mare), opresiunile regimului comunist (aici cazul preoţilor persecutaţi de regim), la care se adaugă povestea senzaţională a personajului principal, Victor Luca, un criminal în serie fără voia lui – un caz patologic –, care supravieţuieşte douăzeci de ani ascuns în podul casei părinteşti (pentru a scăpa de pedeapsă pentru cea de-a doua crimă înfăptuită, uciderea prin strangulare a Aniţei, fata din sat de care era îndrăgostit) şi încearcă să-şi găsească mântuirea copiind cărţile sfinte (la îndemnul preotului). Citeşte tot articolul

Patru personaje în căutarea artei romanului. Jerome K. Jerome, „Arta de a nu scrie un roman”

Patru prieteni se hotărăsc să scrie un roman împreună, că doar patru minţi strălucite nu ar putea să creeze decât ceva nemaipomenit, se gândesc ei. Aşa că seara se întâlnesc în barca minusculă, locuinţă a unuia dintre ei, pentru a discuta şi a pune cap la cap fiecare idee, povestind întâmplări prin care au trecut sau relatând fapte la care au asistat. Dar cei patru nu se apropie câtuşi de puţin de liniile schiţate iniţial, ajungând, de fapt, să vorbească despre arta... de a nu scrie un roman. Jerome K. Jerome (scriitor şi umorist englez de la începutul secolului XX), în romanul său publicat în 1893, cu titlul Novel Notes, îşi pune personajele, la început entuziaste, apoi tot mai sceptice, să pornească într-o aventură livrescă, având o miză substanţială: de a-şi nota nu ideile obişnuite, ci toată înţelepciunea acumulată de toţi patru, pe care o vor folosi pentru a crea Romanul, unic şi de neegalat, după care nu vor mai scrie nimic, căci acesta le va absorbi toate resursele. Citeşte tot articolul

Palatul de miazănoapte – Un altfel de roman pentru adolescenţi… şi nu numai

Ce diferenţă între cărţile pentru adolescenţi cu vampiri, pe care le vedem din ce în ce mai mult în rafturile librăriilor, cărţi după care s-au făcut filme de succes şi care se promovează peste tot, cu afişe imense în diverse locuri-cheie din oraş, şi romanele cu tentă gotică ale lui Carlos Ruiz Zafón, destinate publicului tânăr... Scriitorul spaniol a debutat în 1993 cu „Prinţul din negură” şi, deşi el l-a conceput ca pe un roman mistery, de aventuri, a câştigat, în Spania, un premiul prestigios pentru literatura pentru tineri, premiul Edebé, ajungând chiar să fie studiat în licee. Aşa că, deşi nu a intenţionat ca aceasta să fie direcţia scrierilor sale, Carlos Ruiz Zafón a mers pe această linie în următoarele sale trei romane, „Palatul de la Miazănoapte” (1994), „Lumini de septembrie” (1995) şi „Marina” (1999), urmând ca, în 2001, să publice romanul său „de maturitate”, „Umbra vântului”. Citeşte tot articolul