Dacă v-aș spune că povestea cancerului este povestea omului, v-aș atrage atenția cu prețul unei exagerări voite. Să spunem că e mai degrabă o radiografie, un RMN. Cancerul este durere și moarte și speranță și viață. Povestea cancerului este biologie la nivel celular și chimie teribil de complicată. Cancerul este știință și cunoaștere dar și homeopatie, prostie și credulitate. Cancerul este despre oameni care au inovat salvând vieți dar și despre măcelari fără suflet. Cancerul e o privire transversală asupra societății pentru că, în bătălia cu celule scăpate de sub control, contează enorm dacă ești bogat sau sărac.  

Citind cartea lui Siddhartha Mukherjee, The Emperor of All Maladies: A Biography of Cancerveți învăța ceva despre om. De la primele semnele ale acestei boli, încă din antichitate, până la cele mai recente descoperiri, este o poveste pe care o veți răsfoi cu aviditate. Vă veți îndrăgosti de unii dintre cei care au muncit să-i găsească leacul, iar pe alții îi veți urî cu patimă pentru că au tratat omul și pacientul ca pe un simplu obiect, util cunoașterii. Mukherjee descrie cu precizia unui chirurg grotescul mastectomiei radicale, o procedură des întâlnită la un moment dat în tranșeele luptei cu cancerul: ”o procedură prin care medicii scoateau sânul, mușchii pectorali, bucăți din torace, uneori mai multe coaste, părți ale sternului, clavicula și glandele limfatice. Plini de încredere în știința și abilitățile lor acești medici și-au împins pacienții și disciplina până în marginea prăpastiei.” În ciuda acestei ”cruzimi”, care în epoca centrată pe pacient ar fi inadmisibilă, acești pionieri au fost avut contribuția lor.

Poveștile personale și personalizate ale unor pacienți nu lipsesc nici ele, însă autorul știe ce și cât să spună astfel încât să nu lase impresia cititorului că intră cu bocancii minții în suferința și trăirile altuia.

Vă veți opri din când în când pentru a vă întreba dacă nu cumva România e blocată undeva între paginile acestei cărți, acolo unde spitalele sunt încă mizere și doctorii prea puțin preocupați de cei pe care urmează să îi desfacă cu bisturiul. În această poveste a dezlegării misterului cancerului, România este inexistentă. Nu avem instrumentele să participăm la această epopee, motiv în plus să accelerăm modernizarea acestui colț de lume și cuplarea permanentă la civilizația occidentală.

Dacă lozul vieții a făcut să suferiți de această teribilă maladie, sau cineva apropiat, cartea asta trebuie să stea pe noptieră și să nu vă înspăimânte. E o cartea grea, care vă va deznădăjdui adesea, însă la final veți ști cu ce luptați. Va dezgoli cancerul de tot ceea ce nu este, îl va întoarce pe toate părțile, ca la final să cunoașteți inamicul care vă macină pe dinăuntru. Vă va da și speranță. În ultimul secol, cunoașterea acestei boli a făcut pași nu mai mici decât cei ai lui Armstrong pe lună. Am învățat să depistăm, să controlăm și să vindecăm. Pe măsură ce descifrăm ADN-ul și trecem la terapii individuale personalizate, vom reuși să îmblânzim și mai mult această maladie.

Mukherjee demolează și un mit foarte persistent care spune că avem de a face cu o boală a modernității, a comodității, a artificialului, a toxicului, a societății industriale. Nimic mai fals. Cancerul a însoțit omul de la bun început. Pentru multă vreme, problema a fost că omul nu era încă înzestrat cu uneltele și înțelegerea necesare pentru a-l depista. Milenii la rând a fost o boală aproape invizibilă. Cartea face un tur de forță prin biografiile individuale ale tuturor celor care și-au adus contribuția la dezlegarea misterului.

Există o traducere în limba română, însă vă recomand să o citiți în engleză (Amazon). Autorul, medic și oncolog de renume deja, gestionează cuvintele cu o naturalețe extraordinară. Este o carte scrisă frumos, căreia limbajul uneori științific nu îi răpește din cursivitate. În spatele cuvintelor se disting limpede pasiunea și plăcerea cu care a fost scrisă, pe care Mukherjee le transmite cu ușurință cititorului. La finalul celor câteva sute de pagini veți realiza că ați fost în compania unui mare profesor care v-a luat de mână într-o cameră întunecată și v-a ajutat și deslușiți chiar și cele mai obscure cotloane.

Absolvent de Științe Politice la București și al unui master în Studii Internaționale Avansate la Academia Diplomatică din Viena, Radu este specialist în public affairs în cadrul Consiliului Investitorilor Străini și asistă companiile mari în relația cu statul român. Este un cititor pasionat, în special de cărți "grele", de istorie a mentalităților, economie, politică, filosofie, istorie și un atent observator al societății în care trăim. În momentele potrivite, citează din Plutarh și la petreceri se gândește uneori cu nostalgie la Banchetul lui Platon. Un clasic. :)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *