„S-o spunem clar, de la început, «arta» nu are existență proprie. Există doar artiști.” – așa își începe Gombrich Istoria artei, poate cel mai bine conceput studiu despre artă și evoluția ei. Fraza aceasta este poate cea mai potrivită pentru a vă face o idee cât se poate de limpede despre viziunea lui Gombrich și despre modul în care acesta reușește să li se adreseze atât specialiștilor, cât și celor care abia acum se familiarizează cu istoria artei. Arta nu are existență în sine, este doar reprezentare și viziune subiectivă (a unui om sau a unei epoci).

Volumul, recent apărut într-o nouă ediție la Editura Art, prezintă în principal istoria artei europene, deși aduce în discuție și manifestările artistice de pe celelalte continente, urmărind să le explice cititorilor în ce măsură viziunile artiștilor sunt și au fost influențate de tradiție, cât și de spiritul epocii. Nu se încearcă inducerea în eroare a cititorului în vederea căutării frumosului și înțelegerii acestuia. Gombrich încearcă doar să ne explice în ce mod se schimbă gusturile și care sunt curentele filozofice și evenimentele istorice care duc la aceste modificări paradigmatice.

Bogat ilustrată, cartea le va deschide ochii asupra tehnicilor utilizate de artiști și ale semnificațiilor acestora chiar și copiilor, nepervertiți încă de anumite preconcepții legate de diverse curente artistice. Cititorul este adeseori îndemnat să compare diverse picturi, sculpturi sau monumente arhitecturale tocmai pentru a înțelege cum au fost preluate și transformate ideile predecesorilor.

„Orice autor care scrie acum o istorie a artei, îndeosebi a artei contemporane, ar trebui să atragă atenția asupra acestui rezultat involuntar al activităților sale. În introducere am făcut o aluzie la răul pe care l-ar putea face o carte de acest gen. Am denunțat tendința de a te deda la conversații inteligente despre artă. Dar acest pericol e foarte mic în comparație cu ideea falsă care ar putea să reiasă din această panoramă: că noutatea constituie singurul punct important în artă. Interesul față de schimbare chiar a accelerat ritmul schimbării până la frenezie. Bineînțeles, nu ar fi drept să lăsăm la vestiare toate consecințele fericite, odată cu consecințele jenante. Interesul nou față de istoria artei este consecința câtorva factori care au transformat poziția artei și a artiștilor în societatea noastră și au creat o modă a artei așa cum nu a mai existat niciodată.”

Un astfel de fragment ne arată care este poziția lui Gombrich față de multe alte istorii ale artei, care reușesc, intenționat sau nu, să fie scrise doar din perspectiva gustului timpului prezent, cel atât de obsedat de ideea noutății și a ingeniosului. Trăim într-o societate a permanentei schimbări, însă un astfel de stil de viață nu a fost reprezentativ pentru oamenii secolelor trecute, iar arta lor nu a fost influențată de această obsesie, ci de altele.

Gombrich încearcă, de-a lungul întregului său discurs istoric, să ne facă să înțelegem cauzele care au generat schimbări de viziune ale fiecărei perioade. Renașterea, spre exemplu, nu este obsedată de ideea noutății, ci de a perfecțiunii corpului uman. Artiștii perioadei se dedică studiului anatomiei cu frenezia cu care artiștii contemporani experimentează pe materiale din cele mai diverse.

„Este adevărat că lumea occidentală datorează mult ambiției artiștilor de a se depăși unul pe celălalt. Fără această ambiție, nu ar fi existat o «istorie a artei». Mai mult ca niciodată, trebuie totuși să ne amintim cât de mult se deosebește arta de știință și de tehnică. Istoria artei poate uneori să arate calea pentru soluționarea unor probleme artistice, iar această carte a încercat să le facă inteligibile. Dar a mai arătat și că în artă nu se poate vorbi de un «progres» veritabil, pentru că orice câștig într-o anumită privință riscă să fie compensat printr-o pierdere în alta. Lucrul acesta e valabil pentru prezent ca și pentru trecut. Astfel, trebuie să recunoaștem că progresul benefic în materie de toleranță va duce, pe de altă parte, la o șubrezire a normelor și că această căutare de noi fiori va afecta răbdarea care îi făcea pe amatorii de artă să contemple capodoperele recunoscute până când acestea își dezvăluiau ceva din secretul lor. Trebuie să amintim că respectarea trecutului are inconvenientele sale când duce la neglijarea artiștilor în viață. Nu avem nicio garanție că noua noastră deschidere nu ne va face să ignorăm, în apropierea noastră, un geniu real, care își vedea de treaba lui fără să se preocupe de modă și de publicitate. Mai mult, captivitatea noastră de către prezent ar putea să ne taie cu ușurință legătura cu moștenirea trecutului, dacă ajungem să considerăm arta din trecut un simplu element care pune în valoare noile cuceriri. În mod paradoxal, muzeele și cărțile despre istoria artei riscă să sporească acest pericol: adunând la un loc stâlpii totemici, statuile grecești, vitraliile de catedrală, lucrările lui Rembrandt și Pollock, se creează prea ușor impresia că toate acestea reprezintă Arta cu A mare, deși provin din epoci diferite. Istoira artei începe să capete interes doar atunci când începem să înțelegem de ce nu este așa și că pictorii și sculptorii au răspuns unor situații, instituții și mode diverse în moduri foarte diferite. Iată de ce acest capitol a insistat asupra situației, instituțiilor și credințelor de care ar trebui să țină cont artiștii de astăzi. Cât privește viitorul: cine ar putea să-l prevadă?”

Am dat acest lung citat de la finalul Istoriei artei a lui Gombrich tocmai pentru că este semnificativ pentru înțelegerea poziției avute de acesta față de cum trebuie alcătuită o istorie a artei. Sunt multe cărți de acest tip pe piață și nu puțini sunt cei care cred că, atâta timp cât o istorie a artei are suficient de multe ilustrații, textul are mai puțină importanță. Vreau să susțin contrariul tocmai pentru că mi-am dat răgazul de a trece prin mai multe istorii ale artei și nu puține sunt cele care se mărginesc la expunerea capodoperelor unei epoci, la menționarea numelor artiștilor celor mai importanși și, eventual, dar nu neapărat, la explicarea celor mai importante schimbări care au avut loc la nivelul tehnicii artistice folosite.

Ceea ce aduce Gombrich și ceea ce face ca această carte să fie atât de importantă este încercarea de a explica motivele care au dus la dezvoltarea artei într-o anumită direcție și nu în alta. Înțelegerea spiritului epocii este elementul care face ca această carte să fie realmente o istorie a artei, nu doar o înlănțuire de reproduceri ale unor tablouri sau statui celebre.

Marele dezavantaj al cărții este acela că Gombrich este un înflăcărat iubitor al Renașterii, căreia i-a dedicat cele mai multe pagini ale voluminosului volum, explicațiile altor perioade fiind de-a dreptul fugitive în comparație cu aceasta. În rest, deși cartea te poate intimida prin multele sute de pagini, lectura nu este plictisitoare nici măcar o clipă, cu atât mai mult cu cât vă va face să reconsiderați multe dintre părerile referitoare la evoluția artistică pe care le aveți.

Evelina Bidea

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


5 comentarii
  1. AvatarBUCIU FANICA

    Marcel Duchamp
    Prin introducerea obiectelor comune( “ready-mades”) in lumea artei,a incercat sa distruga mitul geanialitatii artistice( pana la urma, ce inseamna geniu artistic); a fost primul artist care a incurajat oamenii prezenti la expozitie sa atinga exponatul( “please touch”). a dat astfel un nou inteles operei artistice, intrucat in mod obisnuit este interzis sa atingi exponatele, pentru a nu le deteriora. a fost unul dintre modernistii de referinta, spulberand inca un mit: acela ca ca numai operele durabile( picturi, sculpturi) sunt valoroase

    Reply
  2. AvatarPaun Catalina

    Artistul meu preferat este Oscar Han pentru valorile lasate in urma sa! Printre cele mai renumite lucrari ale sale se numara Bustul lui Eminescu din curtea manastirii Putna, din Constanta si de la Timisoara, statuia regelui Carol I al Romaniei de la Castelul Peles din Sinaia, si multe alte statui si busturi ale fostilor domnitori sau scriitori precum: Mihail Kogalniceanu, Constantin Brancoveanu, Alexandru Vlahuta, Stefan cel Mare, George Enescu, Mihai Vitezul si multi altii!

    Reply
  3. AvatarMalina

    Vincent Van Gogh

    Nu pot spune ca imi place-e prea banal!Panzele lui ma impresioneaza profund, ma linistesc, ma uimesc, ma umplu de fericire si, pentru o clipa, stiu sigur ca am trait cu adevarat Frumusetea! Daca ar fii pictat doar “Noapte instelata” ar fi fost suficient- acest tablou imi pare sufletul artei sale inconfundabile si minunate.

    Reply
  4. AvatarGabriela Grigoras

    Van Gogh pentru picturile sale compuse din linii curbe si pete din culori vii, impresionante, care prind viata pe panza. ex: Lan de grau cu corbi, Noapte instelata, Chiparosii, etc

    Reply
  5. Avatarlarisa

    Intre foarte multi altii il iubesc pe Tonitza pentru capetele de copii dar si pentru nuduri.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *