Tag: stendhal

Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu

Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare avengură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity” (1), care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism.

Eseu de Mihnea Bâlici Citeşte tot articolul


Audiție din Nicolae Steinhardt (II) – „Jurnal de autor”

Acum două săptămâni vorbisem despre lecturile cu voce tare făcute de Henriette Yvonne Stahl. Continuu acum acea discuție cu un alt audiobook, Jurnal de autor, care cuprinde 16 tablete radiofonice înregistrate de Nicolae Steinhardt între 1978 și 1984.

În privința „cărților vorbite” s-a scris mult. Există detractori și susținători. De multe ori, au fost văzute fie ca lectură neparticipativă, fie ca recidivă la mijloacele de lectură dintr-un trecut îndepărtat. Citeşte tot articolul


Șapte cărți care m-au torturat – din copilărie până în prezent

Torturat în sensul peiorativ, adică volume care m-au chinuit, într-un fel sau altul - fie că le-am înghițit cu greu, fie că le-am abandonat și asta mă obsedează și acum, că le-am citit prea devreme sau prea târziu, că nu voiam să le citesc, dar a trebuit s-o fac, că m-au dezamăgit sau mi-au creat anumite neplăceri. În ”meseria” de cititor nu cred să existe cineva care să nu fi fost bântuit, ros de remușcări, căruia să nu-i fie rușine că n-a citit vreo capodoperă sau a citit-o din două în două pagini, care să nu regrete vreo carte sau vreun autor pe care l-a ratat etc.  Citeşte tot articolul

Realitate şi iluzie în „Roşu şi negru” de Stendhal

Le Rouge et le Noir/ Roşu şi negru, romanul lui Stendhal, este, în primul rând, după cum anunţă şi subtitlul – Chronique du XIX siècle –, o nuanţată frescă socială şi istorică a secolului al XIX-lea. Sunt dezvăluite, de exemplu, amănunte mai puţin cunoscute despre Revoluţia din iulie 1830 – acţiunea romanului fiind plasată între 1826 şi 1831 – sau este vizată, critic şi ironic, diferenţa de mentalităţi dintre Paris şi provincie. Autorul, Stendhal – pseudonimul lui Henry Beyle –, nu era tocmai o fire lejeră, iar ca romancier nu a fost prea apreciat, deşi romanele sale – Roşu şi negru, Mănăstirea din Parma – s-au bucurat de un oarecare succes în epocă. Mai în glumă, mai în serios, spunea că va fi preţuit la adevărata lui valoare de-abia în 1935, adică la mai bine de o sută de ani de la apariţia romanului Roşu şi negru. Complexele lui Stendhal se vor reflecta, cu  măsură, în textele sale. Inteligent, dar şi superficial – este cunoscută nestatornicia sa într-ale iubirii –, Stendhal nu va ezita să se victimizeze în postura unor personaje precum Julien Sorel. Romanele lui sunt, în fapt, autobiografii mascate. Nu întâmplător, în acelaşi timp cu romanele, scria şi la Viața lui Henry Brulard sau la Amintirile unui egoist – texte autobiografice.

Citeşte tot articolul


Ziua Îndrăgostiților – o anchetă despre dragostea dintre cititori și personaje

Fiind primul Sfânt Valentin prin care trece Bookaholic, a trebuit să lăsăm şi noi inimioarele să zburde prin literatura universală şi să lăsăm câţiva "cuceritori" fictivi să iasă la lumină. Nu ne-am putut abţine din a întreba pe câţiva din prietenii noştri dacă ar fi să aleagă un personaj literar cu care ar avea (sau ar fi vrut la un moment dat să aibă) o aventură sau o poveste de dragoste, care ar fi acela şi de ce. Au răspuns Luiza Vasiliu, Răzvan Țupa, Adina Rosetti, Octavian Soviany, Chris Simion și Carmen Lidia Vidu!

Citeşte tot articolul