Pe coperta volumului Memoria, istoria, uitarea al lui Paul Ricœr este reprodusă o sculptură barocă, din biblioteca Mănăstirii Wiblingen (Ulm,) în care este reprezentată o confruntare dintre Cronos ce încearcă să smulgă o filă dintr-o carte şi istoria însăşi, care opreşte gestul zeului cu mâna stângă, în timp ce în mâna dreaptă oferă vederii propriile-i instrumente: cartea, călimara şi stiletul. Această valoare de instrument al istoriei, ce se opune ştergerii urmelor provocate de trecerea timpului, o are și recentul roman scris de Viorica Răduță, Orașul închis. Citeşte tot articolul
Tag: trecut
Afară cu Baltagul din şcoală? Negarea contextului istoric şi falsa înfrumuseţare a trecutului
Romanul lui Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare, a fost recent scos din programa unei şcoli gimnaziale din Mississippi. Motivul? Limbajul din carte îi face pe oameni să nu se simtă tocmai confortabil. Citeşte tot articolul
Iugo-nostalgia: timp și/sau spațiu nostalgic?
Străin printre străini, exilatul trăiește, după cum afirmă Vladimir Jankélévitch, o viață dublă, în așa fel încât „a doua lui viață, care a fost cândva prima, este ca supraimprimată pe grosolana viață banală și tumultoasă a acțiunii cotidiene” (1). Dubla existență a exilatului se configurează sub forma unui joc al prezenței și absenței. Odată plecat din țară, acesta este „în același timp aici și acolo, nici aici, nici acolo, prezent și absent, de două ori prezent și de două ori absent” (2). Mai mult, plecarea, dimpreună cu păstrarea în memorie a unui anumit timp și spațiu, reprezintă declicul nostalgiei, înțelegându-se prin aceasta, într-o primă instanță, „atașamentul de un spațiu familiar, un acasă (nostos) și suferința (algia) declanșată de ieșirea din acest spațiu” (3). Firul dedublării nu se oprește însă aici, nostalgia presupunând totodată o ramificare cronotopică: vorbim, pe de o parte, de un timp nostalgic, și, pe de altă parte, de un spațiu nostalgic. Ajungem astfel la dublarea binomului aici-acolo cu binomul prezent-trecut. Citeşte tot articolul