Desigur, titlul v-a contrariat. Dacă ați fost, până acum, la fel de naivi precum mine încât să credeți că nu sunt oameni care fură cărți, v-ați înșelat.

Acum ceva timp am început să mă uit la un serial american numit White Collar – pe scurt, în centrul acțiunii este un intelectual evazionist, Neal Caffrey, care acceptă să ajute, grație expertizei sale, o divizie a FBI să-i prindă pe cei ca el: hoți de obiecte de artă sau falsificatori. Subiectul mi s-a părut, de la început, fascinant: să ai o pregătire atât de mare în ceea ce privește istoria artei și să o folosești pentru a fura mi se pare de domeniul SF-ului. Dar nu, există sute de cazuri care stau la baza serialului amintit.

Ei bine, să sustragi sau să falsifici un obiect de artă este una, dar să faci același lucru cu cărțile este revoltător și cel puțin ciudat. Dacă mai și afli că sunt mai multe cazuri de furt de carte (în special rară) decât de obiecte de artă, atunci este imposibil să nu fii cel puțin curios. 

De aceea, în articolul de față vă voi prezenta trei dintre cele mai cunoscute figuri care au comis furturi de carte în istoria recentă – două cazuri de bibliomanie și unul pur de furt calificat.

 

Voi începe cu Stephen Blumberg, cel mai faimos biblioman al secolului XX. În martie 1990 el a fost prins și arestat în Iowa, Ottumwa și a fost supranumit the Book Bandit, fiind cel mai de succes hoț de cărți rare din istoria Statelor Unite ale Americii.

Ce a făcut? O nimica toată: a sustras peste 23.600 de cărți, din peste 260 de biblioteci, universități și muzee din 45 de state, în valoare de 5.3 milioane de dolari. Se pare că nu ar fi fost prins fără ajutorul partenerului său, Kenneth J. Rhodes, care l-a ”vândut” pentru o recompensă de 56.000 de dolari. A fost condamnat în 1991 la doar 71 de luni de închisoare, din care a făcut numai 4 ani, grație bunei purtări.

stephen_carrie_blumberg_stork

Sursa

Blumberg ar fi fost pasionat de antichități încă de mic, colecționând, în primă instanță, obiecte de arhitectură victoriană. A terminat cu greu liceul și nu a fost niciodată căsătorit. În timpul adolescenței el a fost instituționalizat de mai multe ori, iar medicii săi i-au pus diferite diagnostice, printre care schizofrenie și paranoia – mai mult, bolile mintale ar fi afectat mai mulți membri ai familiei sale.

Cercetările din vremea procesului lui Blumberg au dezvăluit că acesta credea că este salvatorul cărților – era convins că guvernul intenționa să distrugă toate cărțile rare pentru a împiedica oamenii obișnuiți să ajungă la ele. De altfel, el a mărturisit că nu a vrut nicio clipă să le vândă, ci doar să le protejeze sperând ca, după moartea sa, acestea să fie ”păzite” de altcineva sau să se reîntoarcă la proprietarii lor. Oricum, după ce a fost eliberat, s-a reîntors la vechile sale obiceiuri (colecționarea cărților furate) – pentru care a fost din nou arestat în 1997, în 2003 și 2004. Acest lucru dovedește, dacă mai era nevoie (că doar citiți asta pe bookaholic 🙂 ), că obsesia pentru cărți nu se vindecă niciodată.

Cum fura? În acest caz, nu trebuie să-i fi fost foarte greu, căci pe vremea aceea (chiar și astăzi) nu existau sisteme de supraveghere profesioniste, iar bibliotecarilor le era foarte greu să aibă în grijă sute sau mii de cărți. În principiu, Blumberg făcea absolut orice era nevoie pentru a-și adăuga colecției sale alte cărți rare sau unice – chiar și să se cațăre pe pereți sau pe cabina unui lift :).

Despre metodele sale, pasiunea pentru lectură și cărți, ambiția de a fi cel mai mare hoț de cărți din istoria omenirii și multe altele puteți citi, dacă sunteți interesați, aici sau aici. În completare, puteți urmări și clipul de mai jos.

 

John Gilkey  este cel de-al doilea hoț de cărți și documente (manuscrise) rare de pe lista noastră. Împarte cu Blumberg pasiunea ieșită din comun pentru cărți, însă este un individ mai rafinat, care fura numai din dorința de a deține volume importante și de a le citi, considerând că merită să fie în posesia lor – nicio remușcare, așadar. Nu există nicio suspiciune în ceea ce privește sănătatea lui mintală :).

Ceea ce a luat el are o valoare mult mai mică decât colecția lui Blumberg, însumând aproximativ 200.000 de dolari. A fost arestat prima dată în 2003 (și a fost închis pentru o perioadă de 1 an și jumătate), iar apoi în 2010. De fiecare dată a refuzat să fie calificat drept hoț, spunând că el doar face afaceri cu proprietarii acestora.

john-charles-gilkey

 

Cum acționa? Gilkey căuta cărțile dorite pe internet și alegea librăria sau anticariatul cel mai apropiat de el. Apoi le telefona, vorbea destul de mult la telefon cu aceștia pentru a le căpăta încrederea, apoi negocia prețul (de obicei cu anticarii) cărții respective și se oferea să plătească prin card de credit, dându-le numărul acestuia telefonic. Spre sfârșitul conversației, își amintea că el sau fratele sau tatăl etc. ar fi putut să ajungă în ziua respectivă sau în următoarea să ridice volumul achiziționat. Ceea ce și făcea, fără ca vânzătorul să bănuiască (încă) că nu-i va fi acceptată tranzacția.

Povestea lui Gilkey, dar și a anticarului care l-a prins, Ken Sanders, a fost relatată pe larg în cartea jurnalistei Allison Hoover BartlettThe man who loved books too much: The true story of a thief, a detective, and a world of literary obsession (2010). 

book_shadow

Dacă vreți să știți cum a început totul, de ce și cum a scris jurnalista această carte, vă recomand să vizionați video-ul.

http://youtu.be/fPknmLx8xcQ

 

Ultimul caz despre care amintesc acum este acela al unui grup de hoți de cărți, reuniți sub numele de The Romm Gang. Vorbim despre anii ’20-’30 din New York, timp în care vânzările de orice tip scădeau, iar majoritatea anticarilor și librarilor își mutau afacerile pe Book Row, Fourth Avenue, între Astor Place și Union Square. Negustorii de cărți erau înnebuniți după volumele rare, grație profitului imens, așa că o parte dintre aceștia s-au asociat cu câțiva criminali și au format The Romm Gang – care poartă numele unui anticar, Charles Romm:

Charles Romm was a respected book dealer who had connections to less respectable book dealers, who managed a rotating cast of book thieves. In a scheme that stretched to the 1800s, a fleet of ne’er-do-wells and slightly nefarious scholars had walked into libraries, pocketed books (literally), and then scrubbed them of the markings that indicated ownership (sursa).

Nu, nu ne aflăm într-un film cu gangsteri, ci într-o realitate în care crima organizată s-a întâlnit cu partea cultural-literară, moment în care s-au sustras zeci de milioane de dolari în cărți din biblioteci precum Columbia University Library, Harvard Library, New York Public Library, Boston Public Library etc.

Membrii The Romm Gang, pe lângă Charles Romm, erau Paul și Swede (nu se cunosc numele reale), Samuel Raynor Dupree, Harry Gold și William ”Babyface” Mahoney (da, știu! 🙂 ). Pe urmele lor se afla G. William Bergquist, veteran de război și șef de investigații la Biblioteca Publică din New York.

Travis McDade

William Bergquist în sala de lectură de la Biblioteca Publică din New York – sursa

Travis McDade este scriitorul care a documentat cazul The Romm Gang și al detectivului care a încercat să-i prindă pe membrii găștii în cartea Thieves of Book Row: New York’s Most Notorious Rare Book Ring and The Man Who Stopped It (mai multe despre această carte aici). Conform acestuia, una dintre cele mai valoroase cărți furate a aparținut lui Edgar Allan Poe – este vorba despre prima ediție a Al Aaraaf, Tamerlane and Minor Poems, estimată la câteva sute de mii de dolari pe piață.

Diferența majoră dintre Blumberg, Gilkey și Romm Gang este faptul că singurii care vedeau în carte un produs pe care pot lua mulți bani erau cei din urmă – însă există mai multe povești asemănătoare găștii decât primilor doi, care erau mânați în furtul cărților în primul rând de pasiunea ce le-o purtau.

Cum vi se par aceste scurte relatări? V-ați fi așteptat ca prietenele noastre, cărțile, să stârnească într-o asemenea măsură?

Sursă imagine principală: tcs.cam.ac.uk

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *