Așa cum pentru elevii de liceu cu alergii la citit există site-uri de rezumate și referate, tot așa există Lumea lui Rocannon pentru cine vrea doar o porție mică și digerabilă de Ursula K. Le Guin.

Lumea lui Rocannon tratează tema preferată a autoarei americane: aceea a exploratorului solitar care este nevoit să înțeleagă și să se adapteze la o lume diferită de a lui. Iar când am comparat-o cu un rezumat, n-am glumit: aproape fiecare element din Lumea lui Rocannon are un omolog într-un alt roman al autoarei, Mâna stângă a întunericului, însă aici totul e mai din scurt, mai diluat și mai expeditiv.

Rocannon este Mr. Ai, Mogien și Yahan, cei doi nativi care îl ajută pe acesta să-și îndeplinească misiunea pe Fomalhaut II joacă pe rând rolul lui Estraven. Avem și călătoria inițiatică, în care eroul nostru este nevoit să accepte că în legendele și miturile populațiilor de pe planetă există un adevăr pe care nu-l poate ignora, dar de care se poate folosi. Sfârșitul călătoriei înseamnă acceptare și adaptarea la cultura cea nouă, până la punctul la care nu mai există punct de întoarcere.

Practic, Lumea lui Rocannon, primul roman al lui Le Guin, publicat în 1966, se citește aproape ca primul draft a ceea ce va deveni, trei ani mai târziu, cel mai cunoscut roman al ei. Cea mai mare diferență este că aici accentul cade ceva mai mult pe fantastic, iar filtrul de basm prin care sunt văzute personajele și întâmplările e mult mai gros.

Din punctul ăsta de vedere însă, s-ar putea ca și traducerea și editarea să fi contribuit destul de mult. Tot ce am citit până acum de Ursula K. Le Guin a fost în engleză și, deși în Mâna stângă a întunericului componenta fantasy este destul de consistentă, asta nu m-a deranjat niciodată – mai ales la nivel de limbaj.

Pe când în Lumea lui Rocannon m-am evervat și pentru greșeli – numai numele personajelor principale sunt greșite atâtea de ori, că după primele douăzeci de pagini nu știam dacă e Semley sau Somely, dar și pe traducere, care e pe alocuri destul de bombastică. Înțeleg că e greu să traduci termeni precum windsteed sau midman, dar vântelegar și smirom sună aiurea rău.

Oricum ar fi, Lumea lui Rocannon nu e nimic nou pentru cine a mai citit-o pe autoarea americană. Pentru cine nu, însă, cred că va fi interesant de remarcat felul în care tehnologia este intepretată de nativii planetei prin prisma unor mituri și legende, și felul în care propriile lor diferențe și particularități trebuie înțelese de Rocannon tot pornind de la niște mituri.

De altfel, legendele sunt personajele principale de fapt – în final, până și exploratorul se pierde într-una din ele.

Cu toate astea, și în ciuda faptului că Ursula K. Le Guin e unul din autorii mei preferați de science fiction, aș recomanda oricui să citească, dacă are timp și rabdare, Mână stângă a întunericului, nu Lumea lui Rocannon. E un roman mult mai complex, cu personaje reale, puternice și cu o poveste care o să vă țină cu capul în carte de la început până la sfârșit.

Prin comparație, asta e doar o povestioară frumoasă, ușoară și romantică, de citit pe aeroport.

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Un comentariu
  1. Pingback: Călătorie prin zăpezile din Gethen: Mâna stângă a întunericului « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *