Editura austriacă Zsolnay anunță apariția în februarie 2018 a volumului Als die Welt ganz war/ Cînd lumea era întreagă, de Varujan Vosganian, în traducerea lui Ernest Wichner. Volumul cuprinde cinci dintre povestirile din volumul Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri, apărut la Polirom, în anul 2013 (ediție cartonată, disponibilă și în format digital).
Povestirea care se regăsește în titlul acestui volum – și cea mai amplă, Jocul celor o sută de frunze, a fost publicat la aceeași editură, de asemenea în traducerea lui Ernest Wichner, în anul 2014, cu titlul Das Spiel der hundert Blätter.
Varujan Vosganian este autorul Cărţii şoaptelor, unul dintre cele mai bune romane apărute în literatura română de după 1989. Romanul, tradus deja în numeroase limbi, a fost considerat de critică o epopee a secolului XX, o carte identitară pentru poporul armean. Dar fiecare popor, fiecare loc, fiecare timp are o Carte a şoaptelor a sa. Ea trebuie doar povestită.
Jocul celor o sută de frunze este iniţierea în realismul magic al unei Cărţi a şoaptelor a poporului român. Cele şase povestiri ale volumului vorbesc despre neliniştile, căutările şi incertitudinile noastre, despre atîtea traume încă nevindecate. Jocul celor o sută de frunze ne previne că, dacă memoria, ca stare de luciditate, nu se regăseşte în prezentul şi chiar în viitorul nostru, viitorul nu va fi decît o reîntoarcere în trecut.
Nominalizare în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secțiunea „Proză”, ediția 2014
Nominalizare la Premiile revistei Observator cultural, ediția 2014, sectiunea „Proză”
Nominalizare la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2013, sectiunea „Proză” (autorul s-a recuzat de la selecția finală)
Berliner Zeitung: „Jocul celor o sută de frunze este o carte fascinantă și care reconfirmă, după Cartea șoaptelor, valoarea autorului. Romanul își datorează farmecul magiei personajelor și întîmplărilor”.
Deutschlandfunk Büchermarkt: „Un roman de doar două sute de pagini, dar o mare opera literară. Un lucru este sigur: Jocul celor o sută de frunze este o carte după citirea căreia lumea arată puțin altfel.”
Radio Bavaria: „ Ca și în Cartea șoaptelor, Varujan Vosganian își încîntă cititorul cu limbajul său în același timp poetic și laconic. Cu Jocul celor o sută de frunze, Varujan Vosganian a ridicat un adevărat monument literar.”
Suddeutsche Zeitung: „Jocul celor o sută de frunze este chiar mai densă decît puternica poveste a Cărții șoaptelor!”
Varujan Vosganian s-a născut la 25 iulie 1958, în Craiova. Este preşedintele Uniunii Armenilor din România şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Lucrările sale includ trei volume de poezie – Şamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de braţe (2005) –, precum şi volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. La Editura Polirom a mai publicat romanul Cartea şoaptelor (2009; ediţia a II-a, 2012), care a fost distins cu Premiul „Cartea anului 2009” acordat de revista România literară, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (2009), Premiul revistei Convorbiri literare, secţiunea proză (2009), Marele Premiu pentru Proză –Trofeul „Mihail Sebastian”, Premiul revistei Observator cultural, secţiunea proză (2009), şi a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Este deținătorului Premiului pentru Literatură al Europei Centrale Angelus (2016). La Polirom a mai publicat romanul Copiii războiului (2016).