Cea de-a doua seară FILB, joi, 5 decembrie, i-a avut ca invitaţi pe prozatorii Srđan Srdić (Serbia), Marin Mălaicu-Hondrari şi Corina Sabău (România); cel de-al patrulea invitat, Marinko Koščec (Croaţia) n-a mai reuşit să ajungă la Bucureşti. Discuţia a fost moderată de Silvia Dumitrache. Seara a debutat cu o scurtă prezentare a invitaţilor, făcută de colega noastră, Silvia Dumitrache, după care cei trei scriitori au citit fragmente din cărţile lor.

Născut în 1977 la Kikinda şi absolvent de filologie, Srđan Srdić s-a impus ca autor de proză scurtă în 2007; în 2010 a publicat primul său roman (Dead Field în engleză), un road horror cu acţiunea în perioada războiului, apreciat de critică pentru tehnicile sale narative postmoderne. Satori este cel de-al doilea roman, apărut anul acesta şi la fel de bine primit de critică; autorul îşi defineşte romanul ca fiind un „anti-bildungsroman”, cu un personaj care, la final, „nu învaţă nimic şi nu ajunge nicăieri”. Pe Marin Mălaicu-Hondrari (n. 1971) îl ştim bine. Debutat cu poezie, a reuşit să se impună în special cu ultimele două cărţi, romanele poetice şi livreşti, de influenţă sud-americană, Apropierea (2010) şi Lunetistul (2013). Corina Sabău (n. 1975) e autoarea a două romane bine primite de critică, Blocul 29, apartamentul 1 (2009) şi Dragostea, chiar ea (2013).

După lecturile celor trei invitaţi, Silvia Dumitrache a deschis discuţia întrebându-i în ce măsură trebuie să ţină cont literatura de geografie – o întrebare cu conotaţii mai speciale, poate, în cazul unor scriitori ce provin cu toţii din Estul Europei, din foste ţări comuniste. Srđan Srdić a declarat, din capul locului, că el crede că au fost depăşite toate aceste „post-post-faze” în istoria culturală a ţării şi că literatura funcţionează sau nu, într-o situaţie sau alta. Corina Sabău a spus, la rândul ei, că – atunci când scrie – nu se gândeşte „cât de universal e textul” pe care-l scrie. „Nu ştiu dacă literatura din Est e aşteptată să mai vină cu puhoiul de clişee după ea”, a continuat scriitoarea. „Nu introduc în literatura mea astfel de referinţe decât dacă chiar este nevoie de ele.” Marin Mălaicu-Hondrari a spus că însuşi FILB-ul este „o dovadă că geografiile literare se schimbă cu mare rapiditate”. „Mă tem de orice graniţă în literatură”, a mai declarat. În fond, acel Macondo al lui Márquez e „ceva foarte specific, dar el poate fi oriunde în lumea asta”.

IMG_2043

Întrebaţi dacă, la peste 20 de ani de la căderea comunismului, mai găsesc ofertant literar trecutul comunist, cei trei invitaţi au fost de acord că nici o literatură ce reia temele trecutului nu poate „corecta” acel trecut, nu ne poate împăca cu el. Atâta vreme cât social şi politic acel trecut nu a fost limpezit – aşa cum a făcut-o Germania în ’91-’92, a spus Marin Mălaicu-Hondrari, nu ne putem împăca cu el; lucrurile ascunse generează suferinţă. Pentru el, însă, raportarea – în textul literar – la trecut este una „strict estetică”.

Corina Sabău a mărturisit că e marcată, în propria ei formaţie, de mentalităţile comuniste, că este „o fată din Est”. La rândul lui, Srđan Srdić a subliniat că,într-adevăr, nici o literatură nu poate îndrepta trecutul şi mai ales personajele sale, care continuă, în Serbia, să deţină funcţii publice.

IMG_2047

Poate un scriitor să trăiască din scris? Cum interacţionează celelalte activităţi cu scrisul? Contrar opiniei curente, Corina Sabău a mărturisit că ea nu duce lipsă de timp pentru scris, ba mai mult, a părut că-şi subestimează scrisul: „timpul este ultrasuficient pentru intenţiile mele scriitoriceşti”. „În comparaţie cu Flaubert, scriitorul meu preferat, care scria 12 ore pe zi, eu nu voi ajunge niciodată la o asemenea performanţă.” Postura de scriitoare i se pare, luând distanţă, cumva „caraghioasă”, dar sigur e şi ceva autoironie la mijloc.

Srđan Srdić s-a amuzat să observe că prezentarea care i se face în pliantul FILB e una ficţională, căci el nu e „scriitor liber-profesionist” şi nici nu locuieşte la Belgrad. „În Serbia nu există scriitori care trăiesc din scris, poate doar fotbalişti sau tot soiul de scriitoraşi care publică şi ei o carte.” Discuţia a virat periculos – cu umorul de rigoare – spre terenul fotbalistic, dar s-a redresat la momentul potrivit. Nu se poate trăi din scris, a confirmat Marin Mălaicu-Hondrari, dar „e un lucru pe care ţi-l asumi la un moment dat”. Pe lângă scris, el traduce („cărţi bune”), mai publică povestiri – bine plătite – în reviste glossy etc. „Aş poza în Playboy – a declarat cu umor – dar nimeni nu mi-a propus.”

IMG_2046

De la modelele literare – Roberto Bolano, Kafka, Beckett, Cortázar pentru Marin Mălaicu-Hondrari, Flaubert, Kundera pentru Corina Sabău, Ivan Goncearov şi Flaubert (Educaţia sentimentală) pentru Srđan Srdić –, discuţia a ajuns la relaţia biografiei cu literatura pe care o scriu cei trei. „Nu viaţa unui autor contează, ci istoria stilului acelui autor – a spus Marin Mălaicu-Hondrari. Dacă ai stil, nu mai contează că e ficţiune sau biografie.”

Pentru Srđan Srdić, se poate vorbi de biografie în literatură în măsura în care e vorba de „biografia lecturilor mele”, pentru că literatura de tip reality show nu e o mare literatură. Întrebaţi „cum este scrisul pentru ei” (detaşat, pătimaş etc.), invitaţii au recunoscut că scrisul îi absoarbe şi că e nevoie ca cei din jur să-i înţeleagă şi să-i suporte.

„Fericit cel care găseşte pe cineva să stea lângă el până la sfârşit”, a declarat, de-a dreptul sentenţios, Marin Mălaicu-Hondrari. „Ceilalţi trebuie să te suporte şi să te privească cu condescendenţă”, a continuat Corina Sabău.

Iar Srđan Srdić a zugrăvit foarte plastic această situaţie, povestind cum a avut o bursă de scriitor în Croaţia, într-o vilă frumoasă într-un loc izolat, a cărui unică atracţie era o… prăpastie. „Vila de scriitor dădea chiar spre această prăpastie, era ianuarie şi ploua întruna, şi la început scriam toată ziua ca Flaubert”. A ieşit un roman cu mai mult succes decât s-ar fi aşteptat. „E singura dată când am fost scriitor profesionist, sper să nu fie şi ultima”, a conchis el, amuzat.

 

 

 

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *