Nu știu alții cum sunt, dar eu mă dădeam în vânt după literatură deprimantă, adică după cărți triste, când eram în școală. Cu cât mai tragic destinul, cu cât mai dramatică situația, cu cât mai sfâșietor deznodământul, cu atât mai împlinită de o emoție vie era inima mea de cititor de 14 ani. N-am idee de unde mi se trage exact, dar am să dau vina, desigur, pe lecturile copilăriei. Desigur, n-am scăpat nici eu de Cei trei grăsani sau de Aventurile lui Habarnam ori ale lui Tom Sawyer. Dar am impresia ca amprenta cea mai evidentă în personalitatea mea adultă și-au lăsat-o însă lecturile triste, cu personaje oropsite de soartă, cu copii orfani, căței prigoniți, animăluțe urgisite, sentimente zdrobite, iubiri strivite, emoții timide, vieți vijelioase, regrete și melancolii. Şi, cu cât se amesteca mai puţin vocea moralizatoare a scriitorului, cu atât mai productiv pentru partea auto-didactă de dresare a empatiei.

Curioși dacă și asupra voastră au avut același efect aceste cărți triste (și nu pot spune că îmi amintesc neapărat cu plăcere despre toate), am întocmit o listă de cărți triste din literatura pentru copii, urmând ca la sfârşit să vă invităm să vă daţi cu părerea despre cât de util este acest sentiment în formarea viitorului cititor.

1. Singur pe lume, de Hector Malot

malotAm detestat din răsputeri cartea asta, mai deprimantă decât toate copilăriile nefericite din cărțile lui Dickens (cu care are multe puncte comune) la un loc: copil orfan, vândut, cu viață nomadă de saltimbanc, asupra căruia se năpăstuiesc pe rând toate nenorocirile: cățeii (numărului de circ) sunt mâncați de lupi, maimuțoiul Suflețel face pneumonie într-o iarnă cumplită și moare, copilul e prins într-un accident într-o mină, mai apoi acuzat de furt, iar însuși stăpânul şi unicul prieten își dă în cele din urmă obștescul sfârșit, lăsându-l pe micul Remi Singur pe lume. O copilărie sfâșietoare, bucurată rar, de cele mai mărunte lucruri: prima pereche de pantofi, primită la 10 ani, o maimuță îmbrăcată în general,  un pahar cu lapte proaspăt. Niște realități dezolante de secol 19 și una dintre cele mai triste cărți din acest top. De citit pentru educaţionala experienţă “vezi ce puţin au alţi copii, tu de ce nu poţi să te bucuri de ce ai?”

2. Cuore, inimă de copil, de Edmondo de Amicis

cuoreAceeași lume a secolului 19 este prezentată și în “best seller-ul” Cuore, cu vocea unui băiețel de 9 ani din jurnalul său de școală. Tonul sfătos și serios nu aduce însă defel cu glasul unui copil. Poveștile sunt serioase, grave, cu reflexii asupra vieții și morții, acceptând cu seninătate asuprirea și sărăcia (a celor din jur, personajul nostru având fericirea de a se trage dintr-o familie mai înstărită). Rar este vorba de vreo istorisire voioasă, majoritatea poveștilor începând astfel:

Anul a început cu o nenorocire. // Când sosii acolo, … văzui ceva frumos! În faţa şcolii, dincolo de uliţă, stătea un biet coşar mititel, rezemat de zid şi cu razul pe umăr, plângând amarnic, sărăcuţul! // Fiul directorul era voluntar în armată, când a murit. // Astăzi am fost de faţă la o scenă foarte tristă. // Am văzut ieri seară ceva întristător. // Copilaşul care locuia în curtea precupeţei a murit.

Dată fiind detașarea de subiectul suferințelor și nenorocirilor care cad cu ghiotura, te-ai aștepta ca povestea să fie mai suportabilă; lovitura de grație o dau însă epistolele moralizatoare ale părinților, care alternează cu relatările copilului și îi pun la punct orice ieșire necuviincioasă. Un vis umed (și material didactic) pentru proful de morală, dar cât îl vor boscorodi copiii care au de citit o asemenea bucată de literatură!

3. Muzicuța cu schimbător de Nicuță Tănase

muzicutaDeși nu a fost scriitor de literatură pentru copii, cărțile lui Nicuță Tănase curg mai bine dacă ești mai puștiulică atunci când le citești. Personajele sale sunt adesea copii, din familii de muncitori, sărace dar cinstite, cu adolescențe tumultoase, povești polițiste presărate cu umor dar pline de o tristețe profundă (într-o ușoară și confortabilă opoziție cu discreta propagandă comunistă pe care o făceau multe dintre romanele sale – deh, vremurile).

Muzicuța cu schimbător este o asemenea carte deprimantă, în care personajul principal, Dinu, află că tatăl său se va implica într-un furt (de cherestea, ce credeați voi?) și, distrus de gândul că va fi arătat pe stradă ca fiul unui hoț, încearcă, alături de prietenii săi, să împiedice fapta. Un roman de aventuri urbane adolescentine, presărat cu poveștile triste ale unei familii sărace și nu prea fericite și cu praful dulce-amar al amintirilor copilăriei părinților noștri. Romanul a fost și ecranizat sub titlul Ora H.

4. Poveștile lui Andersen

andersenCine reușește să spună în cinci secunde titlul unei povești de Andersen cu subiect şi final fericit primește o înghețată. Sunt, desigur, dar mai rare și nu printre cele mai populare. Danezul depresiv considera viața ca fiind cea mai frumoasă poveste, drept pentru care țesea o realitate fantastică, fermecătoare, rece însă, și crudă precum sufletul Crăiesei zăpezii. Peste toate scenele sale calde, luminoase, pline de speranță, care te umplu de anticipare, vine implacabil finalul crud al vieții, care, vorba francezului, happens: fetiţa cu chibrituri moare îngheţată visand la o gască rumenă, soldăţelul de plumb îşi găseşte sfârşitul în sobă, mica sirenă nu își găsește dragostea. Melci, trandafiri, privighetori, fetiţe, prinţi, degeţici, peste toți se întâmplă, neîmblânzită, viața, cel mai frumos basm.

5. Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu

framUna dintre cele mai frumoase și triste cărți ale lui Cezar Petrescu, povestea lui Fram începe la circ, cu un biet urs polar deprimat și tânjind după acasă.

Foarte lacrimogenă desfășurarea ulterioară a evenimentelor (Fram e dus până la urmă la pol, unde nu prea se descurcă bine, nefiind de-al locului, apoi cedează unui impuls de Stockholm Syndrome și se întoarce în lumea oamenilor), dar, lăsând la o parte meritele literare ale cărții, e o poveste care ar trebui să vindece orice copil inteligent de mersul la zoo ori la circurile cu animale.

 

 

6. Poveștile cu animale ale lui Jack London

londonDin aceeași serie a poveștilor cu animale, trebuie să menționez, cu un grad scăzut de ‘tristețe’ ad litteram, dar cu unul serios de impresionabilitate, poveștile cu câini ale lui Jack London: Mihail caine circ, Colț Alb, Chemarea străbunilor. Iubitor de căței și alte necuvântătoare, nu doar i-a inclus în romanele sale, ci i-a personalizat, transformându-le poveștile de aventuri prin lumea oamenilor în semnale sociale despre cruzimea față de animale. Niște lecturi care, dacă nu vor stoarce o lacrimă de compasiune din micul cititor, măcar îi vor dezvolta empatia (și dorința de a avea un cățel, desigur).

 

 

7. Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe 

colibaDe ce am avut-o pe Harriet Beecher Stowe printre lecturile suplimentare ale copilăriei? De ce, vreau să spun, ne-a fost servită ca o lectură pentru copii? Nu negați acest lucru, am avut și discul de la Electrecord. A fost o poveste sinistră și dezolantă, pe care cu siguranță nu am înțeles-o în întregime la acea vreme, căci de la hăituitul unor căței de către niște oameni răi (din exemplele de mai sus) la vânatul unor oameni (de niște oameni aparent la fel de răi) e o distanță foarte mare.

Nu sunt sigură dacă această lectură (best seller la vremea ei) mi-a dezvoltat compasiunea (sau interesul pentru drepturile omului), dar m-a impresionat atât de puternic negativ, încât n-am privit niciodată Sclava Isaura cu ochi prea buni. Și nici nu gust, de atunci, genul aboliționist de literatură, oricât de rezonant ar fi titlu ori numele autorului.

8. Tinerețe fără bătrânețe, de Petre Ispirescu

tinereteBasmele (pe care noi le asociem azi mai degrabă cu copiii și nevoia lor de fantastic şi feeric) pot fi niște povești crude, sângeroase sau foarte triste. Ispirescu, în general, nu face abuz de povești moralizatoare, dar Tinerețe fără bătrânețe face excepție, un memento mori inexorabil. Desigur, lasând la o parte faptul că ești complet dezamăgit de faptul că personajul principal moare, ceea ce este şi mai deconcertant în această poveste este că ai beneficiul cititorului omniscient, care știe că nu e bine să pleci de pe tărâmul nemuririi, că n-o să-l mai găsești, iar naivitatea și insistența tâmpă a personajului te scoate din pepeni. Două lecții de neprețuit: moartea te găsește până la urmă oriunde, și nu are rost să strigi la ecran ”nu intra! are un cuțit şi e după uşă!”, scenariile sunt la fel de implacabile ca moartea.

 

9. Familia Roademult, de Florian Cristescu

roademultCărticica asta este prima carte mai serioasă (și care să nu fie parțial de colorat) pe care am citit-o vreodată. În ea este vorba, desigur, de o familie, sau mai degrabă un clan, de șoricei. Drăguți, simpatici, cu aranjamente sociale teribil de asemănătoare cu ale oamenilor, motiv pentru care copilul va empatiza mai mult cu nefericirile vieții, dacă personajul e un șoricel drăgălaș. Ei bine, cartea m-a frapat pe două niveluri diferite. În primul rând, șoriceii drăgălași sunt extrem de stricători și rod tot ce prind prin case, inclusiv, pe vreme de sărăcie și război, boneta de noapte a bătrânei doamne în casa căreia locuiesc. Desigur, empatizezi mai întâi cu bătrâna ronțăită de șoareci în somn. Câteva zile mai târziu însă personajul rozător curajos care păpa bonetă este strivit de bătrâna care se întorsese în somn. Brusc, compasiunea virează spre nefericitul șoarec. Povestea continuă inclusiv cu un șir de refugiați de război, unde nu știi dacă să îți fie mai milă de oamenii bombardați cu intenție de alţi oameni sau de șoriceii striviți din greșeală în îmbulzeală. Și aici a intervenit al doilea motiv de uimire puerilă, cum de două lumi atât de diferite se pot afecta atât de tare una pe alta și cum de cea a oamenilor apare ca personaj negativ. Deloc o lectură ușurică, recomandăm povestea domnului Roademult și a doamnei Roademultuleasa tuturor părinților.

10. Puiul, de Alexandru Brătescu Voinești

puiulCine mai are acces la manualele de română de clasa a cincea să ne spună și nouă, se mai găsește acolo această bucată atroce de literatură? Sigur vă amintiți povestioara care începe admonestativ cu “Sandi, să asculți de mămica!” (desigur că am trăit mult timp cu convingerea că pe pui îl chema Sandi…) – puiul de prepeliță cel neascultător e rănit de vânător și apoi, cu aripa ruptă, îi trântește maică-sii replici lacrimogene precum ”Mamă, nu e așa că o să mă fac bine? Nu e așa c-o să merg și eu să-mi arăți cetăți mari și râuri, și marea?”. Desigur, e lăsat în urmă, pentru binele haitei familiei, iarna îl găsește ne-zburat spre țările calde, iar povestea se termină cu memorabila frază, care sper că v-a zguduit și vouă carnețelul de expresii frumoase ”Se clatină într-o parte și într-alta, și pică mort, cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune.”.

Ce reținem noi din această povestire? “Sandi, să asculți de mămica!”, în loc să tragem morala cu supreviețuirea celui puternic sau pe cea cu veriga slabă a grupului.

 

Notă de final: lista de mai sus cuprinde numai 10 titluri (și remarcați că nu am inclus acolo La Medeleni, dat fiind că potențialul lacrimogen rămâne și la vârste mai avansate). Vă invităm să ne continuați lista cu povești sau cărți triste din lecturile voastre de când erați copii și, dacă sunteți părinți și controlați lecturile puștimii, să ne spuneți dacă s-a întâmplat vreodată să spuneți copilului ”Nu, asta e prea tristă pentru tine, o citești mai târziu”. Pentru că, deși am făcut un pic de mișto inofensiv de unele cărți mai deprimante, nu le voi contesta importanța în formarea caracterului cititorului de mai târziu. Aveți microfonul.

Sursa thumbnail (cc license)

28 comentarii
  1. Roxana

    Cam astea au fost si pentru mine. In “top” :Catelusul shiop si Gandacelul , de Elena Farago, Fram si Tinerete fara batranete. Dintre lecturile mai nou aparute pentru copii, pe fiica mea a facut-o sa planga “Panza Charlottei”.

    Reply
  2. Olimpia

    Heidi, fetita muntilor de Johanna Spyri; Oliver Twist si David Copperfield de Charles Dickens.

    Reply
  3. Henter Doina

    Pt mine triste au fost: Printul fericit, Fetiță cu chibrituri, La vulturi, Fefeleaga.

    Reply
  4. Teodora Popa

    Romanul La Medeleni a fost cel pe care îl țin minte și acum datorită finalului trist, chiar dacă au trecut mai mult de 20 de ani de la citirea lui în copilărie.

    Reply
  5. Ana-Felicia Dumitru

    Un om necajit al lui Sadoveanu
    Descult al lui Zaharia Stancu
    Ultima poveste – Radu Tudoran

    Reply
  6. Simona R

    “El Zorab” cred ca a fost prima poveste-poezie, la care am plans; o aveam doar pe diafilm, o citeam cu intonație… imi curgeau lacrimile fara oprire. Imi place foarte mult, si de fiecare data cand o recitesc plâng la fel.
    “Puiul” chiar e o poveste foarte trista, il face pe copil sa isi puna niste intrebari… care raman fara raspuns, mai ales daca încearcă sa se puna in locul mamei sau in locul puiului, pt a incerca sa priceapă “ce ar fi facut el, daca…” – eu asa ma gandeam cand citeam povestea, in copilarie… Nici acum nu stiu ce as face si ce as simti, daca as fi in locul personajelor.
    “Coliba unchiului Tom” si “David Copperfield” au fost primele mele lecturi cu mai multe volume… m-au întristat enorm, am plâns si am invatat, in acelasi timp, sa empatizez cu personajele care sufereau… caut orice carte cu personaje de alte naționalități sau religii, ma bucur sa întâlnesc africani, indieni, chinezi, arabi si sa vad ca TOTI pot fi buni, zâmbesc si simt la fel, oriunde ar trai! M-a emotionat si “Un colind de Craciun”, citita pe la 14-15 ani, cred; imi plac toate cărțile lui Dickens.
    Alta carte care m-a întristat si bucurat, in egală masura – intai, pt firul evenimentelor, apoi pt povestea de dragoste atat de finut si sensibil relatată, este “Domnița Ruxandra”, de Elvira Bogdan. Tin minte ca, dupa ce am terminat-o, reveneam, iar si iar, la scenele in care se întâlnesc cei doi, si cautam finalul, sa ma conving daca e chiar asa…
    Multe din lista de mai sus nu le-am citit… unele pt ca nu mi-au trecut prin mana, altele pt ca le-am intalnit la varsta cand nu mai prezentau interes, probabil. Nu am cautat niciodata sa citesc “Fram…”, pt ca vazusem cateva parti triste din filmul difuzat la tv, si nu ma atragea deloc.
    Cred ca orice lectură ajuta la formarea noastra ca oameni… depinde si depinde… de om, de carte, de cum simtim si cat suntem de deschisi, cred.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *