De curând am terminat de citit romanul Aerul pe care îl respiri, de Care Santos, o foarte frumoasă poveste despre bibliofilie și cărți rare. Construit în jurul unei colecții de cărți erotice, care, de-a lungul anilor, sunt pierdute și găsite doar pentru a fi iar pierdute, romanul vorbește despre această dragoste (uneori obsesivă) pentru cărți, dar și despre faptul că unele cărți par a avea un destin propriu, diferit de voința celor care le iubesc.
Pornind de aici și de la faptul că, tot de curând, am răsfoit din nou una dintre cărțile mele preferate, Istoria lecturii de Alberto Manguel, mi-a venit ideea de a începe o nouă rubrică pe Bookaholic: „Cărți de colecție”. În cadrul acesteia, voi vorbi despre aceste cărți rare, excepționale, cărți de colecție sau cărți legendare de multe ori pierdute, cărți despre care, de obicei, doar auzim, fără a putea să le și citim.
O astfel de carte de colecție este Codex Seraphinianus a italianului Luigi Serafini (arhitect, artist și designer industrial). Scrisă pe parcursul a trei ani, cartea a avut nevoie de încă trei ani pentru a fi publicată și a apărut, în cele din urmă, în 1981 la editura italiană Ricci, cu o prefață de Italo Calvino – inițial, prefața urma să fie semnată de Roland Barthes, însă moartea sa subită a făcut imposibil acest lucru.
Codex Seraphinianus este un fel de enciclopedie ilustrată a unei lumi imaginare, asemănătoare enciclopediilor enluminate din Evul Mediu, scrisă într-un limbaj inventat și perfect ininteligibil pentru oricine altcineva în afară de autorul lui. Oricum, decriptarea textului ce însoțește imaginile este, din punctul de vedere al acestuia, complet inutilă, întrucât ideea care stă la baza cărții își propune să exploreze mai degrabă universul vizual decât cel lingvistic sau textual.
„Îmi doresc ca alfabetul meu să-i transmită cititorului senzația pe care o au copiii în fața cărților pe care nu le pot înțelege. Eu am folosit-o ca să descriu analitic o lume imaginară și să-i dau un cadru coerent. Imaginile își au originea în ciocnirea dintre acest vocabular fantastic și lumea reală. Este visul fiecărui artist să-și modeleze propria lume imaginară. Codex-ul a devenit atât de popular pentru că reușește să-i împace pe oameni cu propriile fantezii. O altă lume reală nu este posibilă, însă o nouă lume imaginară poate fi.” (Interviu Luigi Serafini în Daily. Wired, 22 octombrie 2013)
Prin conținut și intenție, Codex Seraphinianus este o carte ce ilustrează prin excelență această civilizație a imaginii în care trăim. Oarecum avant la lettre, Serafini a imaginat haosul și fascinația pe care o exercită acum asupra noastră imaginarul vizual al social media, unde imaginile tind să devină autonome, iar textul ce le însoțește devine tot mai schematic și artificial, sfârșind, poate, prin a deveni complet inutil – e suficient să vă gândiți cum sunt scrise mesajele pe Instagram ca să înțelegeți la ce mă refer.
Comparată, pe lângă manuscrisele enluminate medievale, cu o carte de jocuri suprarealiste, imaginarul din Alice în Țara Minunilor, Cabinetul de curiozități naturale al lui Albertus Seba, alăturările coșmarești din picturile lui Hieronymus Bosch, Codex Mendoza, o enciclopedie extraterestră sau, pur și simplu, cu imaginarul vizual al cărților de copii, Codex Seraphinianus este o enciclopedie cu desene originale ce ilustrează o floră și faună bizară și fantastică, arhitecturi imaginare, mâncăruri sau creaturi ciudate. Uneori ilustrațiile sunt (ca și în picturile lui Bosch) parodii ale lucrurilor și obiectelor reale, alteori e vorba despre mașinării absurde, hărți imaginare sau corpuri omenești în diferite ipostaze.
Redactor în editura lui Franco Maria Ricci în momentul în care Luigi Serafini și-a trimis manuscrisul, Alberto Manguel povestește în Istoria lecturii primele impresii pe care le-a avut legat de această carte neobișnuită.
„Într-o după-amiază de vară din 1978, un pachet voluminos a sosit pe adresa birourilor editorului Franco Maria Ricci din Milano, unde lucram ca redactor pentru limbi străine. Când l-am deschis, am văzut că, în locul unui manuscris, acesta conținea o bogată colecție de pagini ilustrate înfățișând o serie de obiecte ciudate și acțiuni bizare, descrise în detaliu, fiecare având o legendă într-o scriere pe care niciunul dintre redactori n-a recunoscut-o. Scrisoarea însoțitoare explica faptul că autorul, Luigi Serafini, crease o enciclopedie a unei lumi imaginare, având ca model compendiile științifice medievale: fiecare pagină, fără excepție, deschidea o serie autonomă, iar adnotațiile, într-un alfabet fără sens pe care tot Serafini îl inventase în răstimpul a doi ani lungi petrecuți într-un mic apartament din Roma, erau menite să explice labirintul ilustrațiilor. Ricci, spre lauda lui, a publicat lucrarea în două volume luxoase, cu o introducere încântătoare semnată de Italo Calvino; este unul dintre cele mai curioase exemple de carte ilustrată pe care îl știu eu. Alcătuit în întregime din cuvinte și desene inventate, Codex Seraphinianus trebuie citit fără ajutorul unei limbi uzuale, prin semne pentru care nu există înțelesuri în afara celor furnizate de un cititor dispus și inventiv.”
Asemănarea cu manuscrisele enluminate medievale nu e întâmplătoare: dincolo de asemănarea vizuală, din cauza ratei ridicate a analfabetismului, pentru foarte mulți dintre medievali și manuscrisele enluminate erau doar obiecte extraordinar de frumoase, prețioase și complet ininteligibile. Întocmai precum Codex Seraphinianus, și aceste cărți medievale implicau imaginația „cititorului” și puterea sa de creație. Deloc întâmplător, ambele categorii de cărți sunt incluse de Manguel în Istoria lecturii la capitolul „Lectura imaginii”.
„Tentativa de a citi o carte într-o limbă pe care n-o cunosc – greacă, rusă, limba cree, sanscrită – nu îmi dezvăluie nimic, firește; dar, dacă e o carte ilustrată, chiar dacă nu pot citi legendele, le pot de obicei atribui un sens – deși nu neapărat acela explicat în text. Serafini s-a bazat tocmai pe capacitatea creatoare a cititorilor săi.”
Unică, originală și surprinzătoare, cartea lui Luigi Serafini mizează pe mister, inepuizabila forță creatoare a psihicului uman și puterea de fascinație a imaginilor și a fanteziei. Pe lângă ediția italiană originală, cartea a mai fost publicată și în SUA, Germania, Olanda, Franța, Spania. Ultima ediție (adăugită) este din 2013 și a apărut la aceeași editură italiană, Rizzoli, atât în italiană, cât și în engleză, și poate fi cumpărată online (la un preț destul de piperat, dar bibliofilia e o pasiune scumpă). De asemenea, veritabilă operă de anticipație, în august 2016 este planificat să apară calendarul Codex Seraphinianus pentru 2017.
