Ştiţi de cât de puţin e nevoie pentru a decădea şi a-ţi pierde statutul pe care îl consideri cât de cât sigur? Nu luni, nu ani, ci doar câteva zile. Ne uităm la cerşetorii de pe străzi şi poate ne imaginăm că au ajuns acolo în urma unui lung proces de pierdere a legăturii cu sistemul social în care trăim. Dar nu, dacă nu te naşti în asemenea condiţii, poţi totuşi oricând, într-un complex de împrejurări nefericite, să ajungi pe stradă. Şi picătura care umple paharul este nu neapărat o situaţie financiară deplorabilă, cât mai degrabă ajungerea în acel punct în care nu îţi mai pasă de propria persoană. Despre aceste aspecte vorbeşte, în ultimul său roman,
Casa îngerilor,
Pascal Bruckner (la lansarea căreia, în România, a participat şi autorul – puteţi citi
aici despre eveniment). Aşadar, să nu vă aşteptaţi la acel Bruckner din
Luni de fiere, de pildă, căci în acest nou roman al său, focusul nu este pe problemele de cuplu sau din dragoste (şi cât de rare sunt astfel de romane!), ci pe o problemă cu o accentuată tentă socială: cerşetorii, mai exact cerşetorii Parisului.
Citeşte tot articolul