Articolul de față nu își propune să fie un compendiu exhaustiv de proză cehă de după 1989, ci mai degrabă un sumar de propuneri proaspete pentru edituri, traducători, dar și pentru cititori. Am căutat autori și cărți din ultima vreme, care ar putea să fie interesante pentru publicul român și care merită să fie traduse – iar vestea bună este că unele dintre ele deja sunt traduse.
În primul rând, aș vrea să menționez doi autori din generația mai vârstnică, dar foarte activi în ultima vreme, amândoi solitari și greu de încadrat în vreun curent literar. O figură interesantă și destul de controversată în literatura cehă este Karol Sidon (*1942), Prim Rabin al Cehiei, traducător de Tora și un prozator distinctiv, care a debutat în anii ’60 cu proze autobiografice, sfâșietor de sincere. După o pauză prelungită, s-a întors recent la literatură cu tetralogia Kde lišky dávají dobrou noc (Unde și-a înțărcat dracul copiii), din care au apărut până acum primele trei volume, Altschulova metoda (Metoda lui Altschul, 2014), Piano live (2015) și Puzzle (2016), sub pseudonimul Chaim Cigan. Tetralogia jonglează cu genuril sci-fi și thriller psihologic sau politic, în combinație cu mistica iudaică, iar unul dintre cei mai importanți critici cehi contemporani, Petr A. Bílek, a clasificat autorul drept „Tarantino în veșmânt de rabin”.
Antonín Bajaja (*1942) este autor din aceeași generație cu Karol Sidon, dar a publicat prima carte abia în anii ’80. Scriitorul, născut în Zlín, leagă toate scrierile sale de această regiune din estul Cehiei, cunoscută ca Valahia Moravă. În romanul Zvlčení (Sălbăticirea, 2003), apreciat de Magnezia Litera, leagă soarta personajelor din mediul rural de soarta unei haite de lupi din Carpați. Romanul epistolar Na krásné modré Dřevnici (Dřevnice albastră, 2009), denumit de critică „Amarcord din Moravia” și apreciat cu Premiul de stat pentru literatură, este povestea orașului Zlín și a unei copilării care putea să fie idilică, dacă n-ar fi fost marcată de începutul regimului comunist, naționalizarea și lichidarea oponenților politici, care au cauzat descompunerea unei lumi cunoscute.
La sfârșitul anilor ’80, a apărut în proza cehă postmodernismul, reprezentat de autori precum Jiří Kratochvil, Daniela Hodrová, Michal Ajvaz, sau, în generația mai tânără, de Jáchym Topol și Miloš Urban. În limba română, a fost tradus până acum doar un titlu de Jáchym Topol și un titlu de Miloš Urban.
Jiří Kratochvil (*1940) este un prozator și dramaturg foarte activ, autor al multe proze scurte și romane, începând cu Medvědí román (Romanul ursului), care a fost publicat în 1987 în samizdat, până la cea mai recentă carte Lůžko je rozestlané (Patul e pregătit, 2015). Întreagă lui operă e legată de orașul Brno și oscilează între realitate și fantastic, folosind alegorii, hiperbole și absurditate.
Daniela Hodrová (*1946) este unul dintre cei mai apreciați și premiați scriitori cehi ai momentului, deși cărțile ei nu sunt ușor de citit. În prozele ei îmbină ficțiunea cu eseul și autobiografia, iar personajul principal este de fapt orașul Praga, cu istoria și misterele lui (la fel cum e Jiří Kratochvil preocupat de Brno și Michal Ajvaz, tot de Praga). Cea mai importantă dintre scrierile ei este trilogia Trýznivé město (Orașul chinuitor, 1999), iar ultimul ei roman, Točivé věty (Frazele rotative, 2014), a primit premiul Magnesia Litera pentru Cartea anului 2016.
Cum am menționat mai sus, și pe Michal Ajvaz (*1949) îl inspiră orașul, de obicei Praga. Prozele lui sunt fantastice, pline de simboluri, de peisaje onirice și lumi paralele. De aceea, stilul lui e clasificat de unii critici ca realism magic și autorul este comparat cu Borges, Eco sau cu David Mitchell. Cele mai interesante romane ale lui sunt Druhé město (Cel de-al doilea oraș, 1993), Cesta na jih (Drumul spre sud, 2008) sau Lucemburská zahrada (Grădina Luxemburg, 2011), apreciată de Magnesia Litera pentru Cartea anului 2012. Unul dintre romanele lui se pregătește să apară în colecția „Cartea Cehă” la Curtea Veche Publishing.
Romanul Sestra (Sora, 1994) al lui Jáchym Topol (*1962) a fost, poate, cea mai mare revelație a anilor ’90 în literatura cehă. A definit un stil nou, cu propriul limbaj, ambele copiate mai târziu de alți scriitori. Acțiunea romanului se desfășoară la Praga în jurul anului 1989, dar și în peisaje onirice și halucinante, iar naturalismul brutal se îmbină cu poezia. Acest roman, tradus deja în engleză, germană și polonă, încă așteaptă, din păcate, să fie tradus și în limba română. Anul trecut a apărut în română ultima carte a lui Topol, Atelierul Diavolului (în original, Chladnou zemí, 2009), la Editura Art, și anul asta va fi publicat la aceeași editur[ și romanul Gargara cu gudron (în original, Kloktat dehet, 2005).
Ne bucuram că Miloš Urban (*1967) a fost introdus în România chiar cu romanul său definitoriu, Cele șapte biserici (în original Sedmikostelí, 1998), care a fost publicat în 2014 la editura All. Acest roman combină elemente de thriller, roman gotic, roman polițist, cu umor negru și hiperbolă. Miloš Urban a scris deja multe romane, proze scurte și piese de teatru, toate în stilul lui caracteristic, în care se amestecă temele și formulele literaturii triviale, de la horror până la pornografie, cu umor, joc și mistificare (două cărți au fost publicate sub pseudonime și au rămas, pentru o vreme, impenetrabile). Putem să sperăm că vor fi traduse în română și alte proze ale lui Urban, precum romanul Hastrman (Duhul apelor, 2002), premiat de Magnesia Litera, sau colecția de proze scurte Mrtvý holky (Fetele moarte, 2007).
Václav Kahuda și Emil Hakl, în afară de faptul că sunt amici și Hakl apare ca personaj în unele cărți ale lui Kahuda, au în comun mai multe: amândoi sunt prozatori influențați, probabil, cel mai mult de Bohumil Hrabal, naratori înnăscuți, cu povești crude și istorii auzite. Emil Hakl (*1958) a intrat în literatură ca poet, iar în 2001 a publicat prima carte de proză scurtă, Konec světa (Sfârșitul lumii). Cele mai apreciate opere ale lui sunt nuvela O rodičích a dětech (Despre părinți și copii, 2002), care a fost și ecranizată, și romanul Pravidla směšného chování (Regulile de comportare ridicolă, 2010). În ambele continuă un dialog între un tată și fiul său. Václav Kahuda (*1965), un prozator care a trecut prin toate profesii posibile și imposibile și e legat de revistele underground din anii ’80, este autor de romane pline de imagini și dialoguri savuroase, scene erotice, jocuri de genuri literare, scrise cu limbaj original și stufos, precum Houština (Hățiș, 1999) sau Vítr, tma, přítomnost (Vânt, întuneric, prezent, 2014).
[Din numărul 4 al cotidianului Bookshake]
Anul trecut, cu ocazia prezenței Cehiei la Bookfest, în rolul de țara invitată, au apărut la editura Curtea Veche, în colecția „Cartea Cehă”, mai multe titluri traduse din literatura cehă contemporană: un roman, care se desfășoară în Mongolia, Munții roșii (Paměť mojí babičce, 2002), scris de Petra Hůlová (*1979), una dintre cele mai active autoare din generația tânără; un roman la fel de exotic, dar de pe meleagurile Moraviei, Dumnezeițele din Moravia (Žítkovské bohyně, 2012), al prozatoarei Kateřina Tučková (*1980), și Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă (Milostný dopis klínovým písmem, 2008), primul roman scris de Tomáš Zmeškal (*1966), un autor de origine ceho-congoleză. Ultimii doi numiți au participat și la ediția de anul trecut a târgului. De aceea, scot acești autori de pe lista recomandărilor pentru edituri și traducători și le adaug pe lista recomandărilor pentru cititorii români.
Continuăm cu recomandările pentru edituri. Jan Balabán (1961–2010), un scriitor solitar care, din păcate, nu este prea cunoscut în străinătate, deși ar merita. În proza scurtă a introdus un stil lapidar, aproape distant, pentru care este comparat cu Raymond Carver, dar a scris și două romane, tot cu motive existențiale. Cele mai apreciate cărți ale lui sunt Možná že odcházíme (Poate că plecăm, 2004), o culegere de proze, și romanul Zeptej se táty (Întreabă-l pe tata, 2010), apărut deja postum, după moartea subită a autorului. Ambele cărți au câștigat atât premiul ziarului Lidové noviny, cât și premiul Magnesia Litera.
Un alt autor foarte talentat, dar care acum cade pradă uitării din cauză morții sale timpurii, este scriitoarea Hana Andronikova (1967–2011), autoarea romanului Zvuk slunečních hodin (Sunetul ceasului solar, 2001) – o carte despre un angajat al firmei Baťa care, în perioada interbelică, se mută din Zlín în India, și, după aceea, se întoarce în Europa, în toiul războiului. Ultima ei carte, Nebe nemá dno (Cerul e fără fund, 2010), povestește o istorie foarte personală – lupta sa cu o boală necruțătoare, cancerul; deși autoarea a încetat din viață din cauza acestei boli, tonul este este, în final, optimist. Ambele cărți au fost premiate de Magnesia Litera.
Jiří Hájíček (*1967) a început să scrie poezie la sfârșitul anilor ’80, dar este cunoscut pentru prozele sale cu tematică rurală, precum romanele Selský baroko (Barocul rustic, 2012) și Rybí krev (Sânge de pește, 2012), ambele premiate de Magnesia Litera. Rybí krev a fost trecută pe Finnegan’s List pentru anul 2013.
Radka Denemarková (*1968) este scriitoare, scenaristă, dramaturg și traducătoare (în cehă a tradus-o, de exemplu, pe Herta Müller), de două ori premiată de Magnesia Litera și destul de cunoscută și în străinătate. Cea mai bine primită carte de-ale ei este romanul Peníze od Hitlera (Banii de la Hitler, 2006), care, până acum, a apărut în trei ediții și a fost tradusă în germană, engleză, spaniolă, italiană și polonă. Volumul povestește traume istorice legate de expulzarea germanilor după război. Deși Radka Denemarková n-a fost încă tradusă în română, a fost invitată, anul trecut, la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara.
Martin Ryšavý (*1967) este regizor de filme documentare, scenarist și prozator. În filmele și în prozele sale, el se ocupă de Rusia contemporană și, mai ales, de Siberia. Personajul principal al romanului Cesty na Sibiř (Drumuri în Siberia, 2008), publicat în două volume, renunță la viața sa de ceh obișnuit și pleacă la drum spre Siberia. La fel și protagonistul romanului Vrač (2010), care pleacă să lucreze în Moscova. Ambele cărți au fost premiate de Magnesia Litera.
Martin Reiner (*1964) este un editor ceh important (editurile Petrov și Druhé město), autor al mai multor culegeri de poezii. Recent, a început să scrie și proză. Romanul lui, Básník. Román o Ivanu Blatném (Poet. Un roman despre Ivan Blatný, 2014), este biografia unui poet ceh real care a emigrat în 1948 în Marea Britanie și a rămas douăzeci de ani uitat după zidurile unui spital de psihiatrie. Cartea a primit multe premii naționale.
Poet și prozator, Petr Stančík (*1968) a publicat până în 2006 sub pseudonimul Odillo Stradický ze Strdic. Cel mai interesant este ultimul lui roman, Mlýn na mumie (Moara de mumii, 2014), o carte jucăușă și capricioasă despre peripețiile unei investigații polițiste din Praga secolului XIX, care ne amintește de romanele lui Miloš Urban, despre care am vorbit în numărul Bookshake de ieri.
Din cea mai tânără generație de prozatori cehi, trebuie să îi numim, în primul rând, pe trei autori foarte activi, care se bucură de mare succes. Prozatorul David Zábranský (*1977) a debutat cu romanul Slabost pro každou jinou pláž (Slăbiciune pentru fiecare altă plajă, 2006), apreciat de Magnesia Litera, și denumit chiar de autor ca fiind o „capcană pentru critici”. Ultimul lui roman, Martin Juhás čili Československo (Martin Juhás sau Cehoslovacia, 2015), este o mistificare jucăușă și are în prim-plan relațiile dintre cehi, slovaci și germani în perioada agitată dintre anii 1919 și 1948. Petra Soukupová (*1982) este prozatoare și autoare de scenarii. Cea mai apreciată carte a ei, Zmizet (A dispărea, 2009), conține trei proze scurte. Ele redau peripețiile unor relații intime, într-un stil aproape lapidar. Anul trecut a publicat romanul Pod sněhem (Sub zăpadă). Marek Šindelka (*1984) a debutat cu o carte de poezie mult apreciată, dar se distinge, în mod deosebit, ca autor de proze scurte, adunate în două volume: Zůstaňte s námi (Rămâneți cu noi, 2011) și Mapa Anny (Harta Anei, 2014). Toate povestirile se axează pe tema relațiilor, singurătății și a crizei de comunicare.
La final, aș vrea să numesc câțiva debutanți (sau aproape debutanți) foarte promițători. Anna Bolavá (*1981), după o culegere de poezie, a intrat anul trecut în lumea prozei cu romanul Do tmy (În întuneric), apreciat de premiul Magnezia Litera pentru cea mai buna proză. Jan Němec (*1981) a început tot ca poet. După aceea, a publicat o carte de proze scurte, iar în 2013 romanul Dějiny světla (Istoria luminii), despre František Drtikol, faimosul fotograf și mistic ceh. Romanul a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și premiul Cartea Cehă. Matěj Hořava (*1980) a publicat prima sa carte, Pálenka (Palinca), chiar anul trecut, iar acum se pregătește traducerea în limba română la editura Curtea Veche. Cartea care conține multe proze scurte. A fost foarte bine primită de critică, iar pentru un cititor român este interesantă prin mediul în care se desfășoară povestirile: satele cehești din Banat, unde naratorul lucrează ca învățător.
Pentru mai multe informații despre literatura cehă contemporană și despre granturi existente puteți să vizitați pagina web, http://www.czechlit.cz/en/, sau să vă adresați nouă pe adresa de e-mail ccbucuresti@czech.cz.
[Din numărul 5 al cotidianului Bookshake]
Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.
