Bookaholic

Mi-am petrecut vara în Lisabona, plimbându-mă în fiecare zi pe străduțele înguste cu piatră cubică din Bairro Alto. Am udat nopțile cu caipirinha și mi-am băut din când în când cafeaua la A Brasileira, despre care am aflat mai târziu că era una din cafenelele preferate ale lui Fernando Pessoa . M-am îndrăgostit de oamenii pe care i-am cunoscut acolo, de plaje, de căsuțele colorate cu haine întinse pe sârme la uscat, de muzica și de mirosurile Portugaliei: de sardine la grătar, de portocale și de apă.

Însă tocmai despre literatura portugheză nu știam prea multe şi ce ştiam nu era organizat, contextualizat, deși ea trebuia să le cuprindă pe toate astea, să le păstreze și să le redea mai bine decât ghidurile turistice și povestirile prietenilor. Așa că m-am apucat să studiez problema. Iată 10 scriitori portughezi care merită studiaţi mai bine.

Fernando Pessoa – Pe Pessoa l-aș citi mai ales pentru că este poetul Lisabonei, orașul lui natal și locul unde și-a petrecut aproape toată viața de adult. Și în primul rând aș vrea să citesc ghidul orașului scris de el în 1925 în engleză. De fapt, aș vrea ca toți poeții să scrie ghiduri de orașe. Turismul n-ar mai fi niciodată la fel.

José Luís Peixoto – Peixoto este un autor tânăr, care mi se pare interesant, printre altele, pentru colaborarea cu trupa Moonspell, împreună cu care a lansat un album și un volum de povestiri (The Antidote) ale căror nume sunt aceleași cu numele pieselor de pe albumul trupei. Mai multe despre el într-un interviu pe care îl găsiți aici. L-am avut și noi la București, la Festivalul Internațional de Literatură din 2009. Ce-am putea să mai citim, în afară de The Antidote: Cimitirul de Piane.

Rui Zink – Este autorul primului e-book portughez (Os Surfistas, Surferii, în 2001 – cine n-ar vrea să citească o carte despre surferi?), face teatru stradal și karate. A trecut și el prin România, tot în 2009, la festivalul Zile și Nopți de literatură de la Neptun, iar din vizita lui a rămas un interviu simpatic pe care îl găsiți aici. Ce-am mai putea să citim din Zink: Banca de rezerve.

António Lobo Antunes – Pentru că e doctor. Și nu orice fel de doctor, e psihiatru. Un psihiatru care a luptat în Războiul Colonial din Angola. Şi unul dintre cei mai mari autori contemporani. Tot în 2009, Antunes a trecut și el prin București pentru a vorbi cu cititorii despre romanul Ordinea naturală a lucrurilor, publicat în 1992, dar tradus în română cu o ușoară întârziere, de doar 17 ani. Aș citi, de exemplu, Cuvânt către crocodili, motivul fiind chiar cuvintele lui Antunes:

M-am hotărât să fac o carte numai cu femei. După revoluţie era o atmosferă de război civil. O mişcare de extremă dreaptă a ucis mulţi oameni, între care prim-ministrul Sa Carneiro. Vreme de un an, mişcarea a fost condusă de fostul preşedinte al republicii, generalul Spinola. Am scris despre această perioadă din perspectiva femeilor legate de personajele masculine –«crocodilii» –, a femeilor cărora nu li se spunea totul. (…) E o frumoasă provocare să nu ai de-a face decât cu femei. (de aici)

Almeida Faria – Pentru Conchistadorul, un roman scurt și plin de umor despre un fenoment specific portughez: sebastianismul. Acesta pornește de la povestea lui Dom Sebastião al Portugaliei, care a dispărut într-o luptă legendară cu maurii, dar pe care poporul încă l-a așteptat multă vreme să se întoarcă. Între timp, sebastianismul a ajuns sinonim cu așteptarea unui erou care să salveze Portugalia. De ce s-o salveze, asta s-a modificat de la epocă la epocă.

Lídia Jorge – Romanul Valea Pasiunilor, o poveste de familie, se petrece într-un sat din sudul Portugaliei, și îl are drept personaj principal pe Walter, fiul rătăcitor și iresponsabil, dar în același timp fermecător și boem, care dă peste cap existența celor din jur cu felul lui de a fi. Cât am stat în Portugalia, n-am apucat să merg în sud (în special în Algarve, de unde provine autoarea), cu toate că mi-am dorit foarte mult. Îmi doresc măcar o călătorie literară.

Luís Miguel Rocha –  Dacă ești fan al de thrillere precum Codul lui Da Vinci, atunci Ultimul papă ar trebui să te ungă la suflet. Mai ales dacă bănuiai oricum că Papa Ioan Paul I a fost ucis. A, nu bănuiai asta? Atunci ar trebui să citești Ultimul Papă, despre care se spune că a fost cea mai citită carte de la Vatican în anul apariției. Sau măcar un interviu cu Rocha, dacă nu chiar două.

José Rodrigues dos Santos – Pentru că autorul este un fost reporter de război al BBC care a crescut în Mozambic. Codex 632 este tot un thriller, ce însă are mai puțin de-a face cu Vaticanul și mai mult cu Cristofor Columb.

Luís de Camões – Ok, nu e un autor cu care probabil ai vrea sa te cuibărești în pat într-o seară, cu o cană de ciocolată caldă. Vorbim de un poet și dramaturg contemporant cu Shakespeare, pe care n-ai avea alte motive să-l citești decât o pasiune nebună pentru literatura medievală portugheză sau niște teme pentru acasă. Asta nu înseamnă că nu-și merită locul în lista noastră, măcar ca referință.

Jose Saramago – E greu să spui că l-ai epuizat pe Saramago. Că vorbim de Memorialul Mînăstirii, Evanghelia dupa Isus Christos, Eseu despre orbire (vezi și recenzia noastră) sau orice altceva, Saramago este mereu de citit, indiferent dacă vorbim de literatură portugheză sau literatură în general.

Vouă ce scriitori portughezi vă plac?