Nu vorbim de categoria grea, reprezentată cu brio de domni precum Heidegger, Derrida, Lacan, Wittgenstein, Lyotard, Delleuze şi alţii care au ştiut să aranjeze cuvinte aparent cunoscute în fraze cu sens necunoscut muritorilor de rând. Nu, acum vorbim de literatură și încă de una foarte bună, de cărți care-ți provoacă mintea, memoria și cunoștințele. Și nu, nu-i punem nici pe cronicari, oricât de mult ne-ar fi marcat primul an la facultatea de litere. 🙂

James Joyce – Finnegans Wake – cu cartea asta, Joyce e regele încoronat al cărţilor greu spre imposibil de citit. Pe lângă faptul că inventează, combină, mutilează cuvinte, nici cu sensul nu stă prea clar. Pe lângp Finnegans, Ulise pare abecedarul. Am încercat la un moment dat, n-am înţeles nimic, am renunţat foarte repede. Voi?

Perec – Dispariţia – în traducerea lui Foarţă, e o carte tare frumoasă şi greu de citit. Pentru că nu apare nicăieri litera”e” (nici în original, nici în traducere, asta e convenţia), sunt tot felul de soluţii lingvistice ciudate, giumbuşlucuri textuale şi multă poezie. Mi se pare senzațional că Foarță e reușit să traducă o carte folosind doar cuvinte fără litera “e”!

Nabokov – Ada sau Ardoarea – nu pare grea. Te pierde însă din când în când, ai impresia mereu că îţi scapă ceva, că lucrurile nu se leagă pe Antiterra aşa cum cere logica ta. Sunt note de urmărit, întoarceri şi jocuri de cuvinte.

Virginia Woolf – Spre far – fluxul conștiinței, ah, fluxul conștiinței. Oricât de mult îmi place, mă pierde în introspecții, amintiri, cugetări, în propoziții fără punct și fără virgulă, în fraze lirice, în schimbări neanunțate și subtile de perspectivă și de personaje. Te întrebi cine vorbește sau mai bine zis gândește.

Thomas Pynchon – Curcubeul gravitației – prima dată pusesem V în listă dar m-am răzgândit. V e chiar citibil, în schimb m-am pierdut pe toate culorile din Curcubeul Gravitației, cu referințe din toate zonele posibile, de la știință la muzică și literatură, cu o construcție mai mult decât alambicată, pentru a cărei înțelegere ai nevoie de muuuultă atenție și răbdare.

William Faulkner – Zgomotul și furia – citești, citești și nu înțelegi. Înțelegi ceva mai târziu că vorbește un personaj cu handicap mental. Testul e să treci de prima parte. Fluxul conștiinței, alături de multe alte tehnici narative complicate, fac din Zgomotul și Furia o carte nu chiar ușor de digerat, dar extrem de interesantă. În appendix-ul de final, scris la 16 ani de la apariția cărții, se clarifică multe.

Gheorghe Crăciun – Pupa Russa (ca să nu zicem Frumoasa fără corp, mai dificilă) – îmi amintesc cu câtă bucurie am citit Pupa Russa imediat după apariție, în 2004. Îl admiram enorm pe Crăciun și cartea mi s-a părut o provocare stilistică extraordinară, cu toate planurile și jocurile ei de limbaj, cu toate sugestiile și întoarcerile.

Mircea Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș – Femeia în roșu – ce se întâmplă când trei teoreticieni literari (și scriitori, bineînțeles) scriu o carte? Rezultatul e un text complicat, multistratificat, intertextual, livresc până în măduvă și greu de citit fără un background teoretic.

Voi cu ce cărți v-ați bătut capul? Le-ați abandonat sau le-ați considerat o provocare și le-ați terminat?

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

 Toate cărțile de mai sus se pot lua din librăria online Cărturești (click pe fiecare titlu). Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere.

55 comentarii
  1. Ana

    Într-adevăr, n-am reuşit să termin “Ada sau ardoarea”. Îmi mai trebuiau trei dicţionare şi multă multă răbdare.

    Reply ↓
  2. Dana

    “Spre far” de Virginia Woolf mi s-a parut de un lirism superb, mi-a placut la nebunie cum jongleaza cu gandurile si emotiile personajelor pe care apoi le transpune asupra peisajului, dar, evident, e o chestie de gusturi. Eu o ador pe Virginia Woolf.
    “Sotronul” in schimb mi s-a parut si mie o lectura frustranta, nu neaparat greoaie.
    Nu am reusit sa termin “Un veac de singuratate” si “Manualul Inchizitorilor” de Antonio Lobos Antunes. Am avut si o tentativa cu “Oribitor-partea dreapta” de Cartarescu dar nu am avut rabdarea necesarea, dar o sa o reiau intr-o zi poate ma va gasi intr-o stare mai buna.

    Reply ↓
  3. Mihaela Marcu

    viata e prea scurta sa te chinui sau plictisesti cu carti pe care le incepi fiindca esti snob (daca nu te obliga profesia sau vreun examen…) cand exista o gramada de carti pe care sigur le-ai citi cu placere, nu? (nu m-am plictisit niciodata de murakami sau pamuk)

    Reply ↓
    1. Maria

      Murakami… foarte comercial… Nu aruncati cu pietre, e doar parerea mea. Plus de asta, nu ai de unde sti daca o carte te plictiseste sau nu daca nu te apuci sa o citesti, nu? La fel si cu cititul din placere; n-am de unde sti daca o anumita carte ma va prinde sau nu. So…

      Reply ↓
  4. Lorelei

    “Numele trandafirului” a lui Umberto Eco a fost pentru mine o carte destul de dificila. Poate si pentru faptul ca eram tinerica tare cand am pus mana pe ea. Tin minte ca tot reluam replicile, paginile pentru a prinde ideea.

    Reply ↓
  5. zincabeiu

    Pacientul englez” o carte complicata ? Incercati “Ulise”…Avem nevoie de exercitiu pentru a intelege de ce “Un veac de singuratate” sau “Muntele vrajit” sunt capodopere ; si cativa ani de lectura in plus; si un rucsac plin…

    Reply ↓
  6. mujahedin

    Pe mine m-a ingenungheat Grimus al lui Salman Rushdie…m-am apucat de trei ori si tot de atatea ori am aruncat-o 🙂

    Reply ↓
  7. Robert

    “Ulysses” a lui James Joyce e de departe cea mai grea provocare… Topul e oarecum valabil… As mai adauga un Kafka (prin “Procesul” si “Castelul”) , chiar preferatul meu Mircea Eliade (in primul rand prin “Noaptea de Sanziene”), un Hermann Hesse , un Samuel Butler , Aldous Huxley…etc…:D

    Reply ↓

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *