Andrei Dósa (n. 1985, Brașov) a absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (anterior Scriere Creatoare) din cadrul Facultății de Litere a Universității „Transilvania”. A debutat cu volumul Când va veni ceea ce este desăvârșit (Tracus Arte, 2011), pentru care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”. A mai publicat volumele American Experience (Cartea Românească, 2013), Nada (Pandora M, 2015) și adevăratul băiat de aur (Casa de Editură „Max Blecher”, 2017). Este redactor al revistei „Poesis internațional” și traducător din limbile engleză și maghiară.
Cele patru cărți publicate de Andrei Dósa reliefează un parcurs conic, o șlefuire tenace a discursului, pe măsură ce acesta și-a anexat noi teritorii ale limbajului și imaginarului, probând, în tot acest timp, posibilitatea unei formule cât mai esențializate, drenate de verbiajul și acribia imagistică din volumul de debut. Odată cu adevăratul băiat de aur, obiectivul poetic se mută de pe ansamblul tematic explorat anterior (familie, mediul corporatist, alienarea individului pe fundal american) pe o infrarealitate personală ce se constituie pe măsură ce subiectul decodifică și poetizează datele înregistrate din existența sa de zi cu zi. Se remarcă o repulsie față de locul comun, de problemele general umane, cărora le sunt preferate detaliile, marginalitatea, micile evenimente care depășesc afișajul standard al realității – „și câtă complexitate la periferii”(!). Notațiile cu caracter descriptiv, puterninc intelectualizate, creează o atmosferă de party sufocant, în care incomunicarea și autismul social sunt la ele acasă, în timp ce predilecția pentru versuri scurte, aproape telegrafice uneori, indică o memorie scrutătoare, atotreținătoare, de bandă căreia nu-i scapă nimic.
adevăratul băiat de aur are o consistență grunjoasă, în sensul că textele au anumite asperități ironice, sarcastice și momente de blazare alarmantă care nu permit cititorului o lectură lejeră. Ele indică, dincolo de debitul scenariilor catchy, în care ești atras ușor, fluxul și refluxul unei conștiințe mereu în priză și o sensibilitate plină de contradicții, care fac din acest volum un spațiu afectiv cu o activitate la fel de spectaculoasă și imprevizibilă ca în Triunghiul Bermudelor.
incoerențe/ descendențe
pe acoperișurile de tablă ale orașului
felinele-și plimbă trupurile
încărcate cu energie statică
deasupra orașului cerul nu mișcă nimic
în ciuda presiunii atmosferice și a acumulărilor
taxiurile galbene sunt gata la orice stimul
să declanșeze arta balcanică a exagerării
gândacilor căzuți pe spate le zvâcnesc
antenele ca o singură pereche de gene
totuși în mod paradoxal
îmi flutură prin sinapse uneori
posibilitatea de a defini logica zilelor
sub forma unei probleme de fizică
vizirul întreabă
cât de repede trebuie să alerge băiatul muftiului
ținând câteva cuburi de gheață pe palmă
în așa fel încât acestea să nu se topească
până ajunge în fața stăpânului la care slujește
dacă dumnezeu ar avea o înfățișare și câteodată are
i-aș urmări mișcarea buzelor și cum
gesticulează expert spre edificii în secțiune
unde își desfășoară activitatea măștile guy fawkes
emanând date statistice pentru eficiență în viitor
uneori mi-e ușor să vorbesc cu dumnezeu
pentru că amândoi suntem incoerenți
pentru că amândoi suntem occidentali
din adevăratul băiat de aur (Casa de Editură Max Blecher, 2017)
