Bookaholic

Nu ne naştem femei, ci devenim, scria Simone de Beauvoir acum multă vreme. Cuvintele, răspândite de la o ureche la alta, pagină cu pagină, continuă să ne amintească un adevăr profund: suntem ceea ce alegem să devenim sau ceea ce ne lăsăm să devenim. Ne construim prin experienţele pe care le alegem sau prin cele cărora le dăm voie să continue. Indiferent de hotărârile pe care le luăm, un lucru e cert: aproape tot ceea ce experimentăm ne formează, iar intersectările cu alţi oameni sunt, cel mai adesea, întâlniri marcante, semne de exclamaţie sau, după caz, de întrebare, răspunsuri sau, dimpotrivă, noi motive de drumeţie şi de aspră cercetare.

În Amintirile unei nonagenare, traducătoarea atât de cunoscută şi apreciată Antoaneta Ralian şi-a exprimat cu o sinceritate cuceritoare unele dintre cele mai frumoase experienţe din călătorii şi întâlniri cu unii dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai lumii. De la Saul Bellow, Iris Murdoch (alături de care va închega o strânsă şi lungă prietenie) şi până la Amos Oz, Kurt Vonnegut şi Salman Rushdie.

Sursa

Dacă André Gide era criticat în epocă pentru că-şi înfrumuseţa în mod voit jurnalul, ştiind că va fi publicat, nu este şi cazul acestor memorii pe care le descoperim în Amintirile unei nonagenare. Frumuseţea fiecărei mărturisiri vine dintr-o sinceritate şarmantă care nu lasă loc unor semne de întrebare şi care, dimpotrivă, ne face fie să dăm din cap a înţelegere, fie să ne ridicăm sprâncenele în semn de admiraţie şi de mirare deopotrivă. E ceva care farmecă prin fiecare rând pe care traducătoarea şi, totodată, scriitoarea Antoaneta Ralian a ales să-l dăruiască lumii înainte de marea plecare. Şi cum ar putea fi altfel când călătoriile sale şi scriitorii întâlniţi sunt tocmai acele puncte imense de cotitură, fragmente şlefuite şi finisate până aproape de perfecţiune care i se adaugă pentru a întregi portretul unui om care a trăit o viaţă bogată în experienţe la care putem doar de departe să tânjim.

Cu umor, eleganţă şi-o francheţe izvorâtă sau recuperată, în cazul de faţă, din alte timpuri, s-au scris toate aceste amintiri. Într-un album cu copertă de mătase albastră, Antoaneta Ralian redescoperă singurul său jurnal, ţinut în primul an de la căsătorie. Visele de acolo se vor împlini într-o măsură pe care autoarea o va dezvălui în colecţia prezentă de memorii, Amintirile unei nonagenare. Iată, aşadar, câteva dintre acele dorinţe care dau tonul poftei de viaţă, de a călători, de a descoperi lumea, constant, cu ochii larg deschişi a uimire şi, totodată, a înţelegere:

„Vreau să ascult concerte dirijate de mari maeştri, vreau să văd teatre măreţe cu loji aurite şi purpurii, vreau să merg la dineuri de gală englezeşti, la care totul se desfăşoară ritual, ca pe vremea Reginei Victoria, vreau să dansez în localuri de pe Broadway, vreau să merg în cârciumioarele din Harlem şi să ascult muzică de negri. Aş vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună întreagă prin Louvre”.

Prima parte a carierei de traducător e povestită în „I. Întâmplări de peste mări şi ţări”, acolo unde regăsim nu doar un umor extrem de fin şi de bun gust, ci şi o gingăşie asupra propriei naivităţi care nu poate decât să ne ofere, din postura de cititor, o lecţie despre cum ar trebui să ne privim, la orice vârstă, micile stângăcii, având conştiinţa faptului că nimeni nu s-a născut învăţat, dar că toată lumea poate să înveţe. Lecţia „Macularea imaculatului meu taior”, petrecută în Madrid, e o astfel de gingăşie plină de nevinovăţie, o întâmplare pe care, din nou, vă las să o descoperiţi în această colecţie de memorii de neuitat.

Întâlnirii cu Saul Bellow, la fel ca în cazul tuturor celorlalţi mari scriitori pe care Antoaneta Ralian i-a întâlnit, îi este dedicat un capitol întreg şi reuşim să-l privim cu un interes aparte, datorat în mare măsură felului în care autoarea volumului de faţă alege să ni-l prezinte, alături de cărţile pe care a avut plăcerea să i le traducă. Aşa aflăm de vizita făcută de Saul Bellow la Bucureşti, alături de soţia sa româncă, matematiciana Alexandra Bagdasar, precum şi de felul în care această experienţă l-a marcat:

„Toate trăirile bucureştene au fost redate mai mult sau mai puţin ficţionalizat, dar inevitabil intelectualizat, în cartea Iarna Decanului, apărută în America în 1982. Moment din care Bellow a devenit persona non grata în România şi cărţile i-au fost scoase din biblioteci”. Fin cunoscător al firii omeneşti şi profesionist desăvârşit, Antoaneta Ralian completează în capitol firul întâlnirii cu Saul Bellow, laureatul Premiului Nobel, şi modul în care evenimentele ulterioare din viaţa sa au dat curs atât unor noi romane, dar şi schimbării de perspectivă în ce priveşte unele persoane (referirea se face la Mircea Eliade pe care Saul Bellow îl cunoscuse prin soţia sa, Alexandra Bagdasar).

Antoanetei Ralian îi datorăm, pe lângă cele peste 120 cărţi traduse, şi aceste mărturisi la care altminteri nu am fi avut acces şi în niciun caz cu atât de mult farmec. Iată un scurt fragment din capitolul dedicat întâlnirii cu Salman Rushdie:

Salman Rushdie (Sursa)

„În legătură cu reîncarnarea, i-am reprodus un banc vechi, în vogă pe vremea lui Ceauşescu. Când măcelăriile erau goale ca nişte cochilii de scoică şi carnea era la noi fata morgana, circula întrebarea: «Care este culmea metempsihozei?»

Răspuns: «Reîncarnarea măcelăriilor.»

L-a amuzat enorm bancul şi l-a notat, ca să-l spună mai departe. L-am mai întrebat cum poate un scriitor mare să se menţină egal cu el însuşi. Creaţia e o pantă abruptă, mi-a răspuns, şi trebuie să înveţi să-ţi menţii echilibrul, dar la un moment dat e inerent să aluneci la vale”.

„Steaua acestor întâlniri” cu scriitorii rămâne cea cu Iris Murdoch. Despre numeroasele sale premii, despre cariera sa atât de fructuoasă, despre relaţia cu soţul său şi despre opera scriitoarei Iris Murdoch, Antoaneta Ralian ştie să sublinieze, să evidenţieze şi să aducă la lumină într-un fel nemaiîntâlnit frumosul din destinul unui om. Iată cum descrie creaţiile lui Iris Murdoch:

„Numeroasele ei romane, de mare densitate epică, cu trame intricate, adânc împlântate în erotism, cu personaje complexe, minuţios anatomizate şi motivate psihologic, sunt colosal de diferite şi diferenţiate. Nici o temă recurentă, nici un tic literar. Având în comun doar o cuşă metafizică şi o tuşă de suprarealism. Care condimentează realismul”.

Iris Murdoch (Sursa)

Obiectivitate şi subiectivitate într-un echilibru exersat în timp, perspicacitate şi atenţie la detaliile esenţiale, sunt toate atribute ale unei colecţii de memorii de la care învăţăm şi prin care ne dorim să învăţăm şi mai mult: căci despre fiecare scriitor în parte vom dori să dăm pagini noi, iară şi iară. Şi pentru fiecare titlu amintit în carte vom dori să descoperim volumul şi să-l citim numaidecât. Este o forţă enormă a vitalităţii în Amintirile unei nonagenare şi ne va cuprinde şi pe noi, ne va trezi la viaţă. O viaţă pe care, aşa cum îi spun memoriile, Antoaneta Ralian a trăit-o cu o delicateţe aparte.