Muzica Glitch este o subcategorie a muzicii electronice. Formula sonoră a acestui gen muzical e, aparent, simplă: înșiruiri de sunete (în sensul brut al termenului) ale unor erori de sistem, de la CD-uri zgâriate la erori de software. Această metodă (experimentală, de altfel) de a face muzică apare în anii ʼ90. Dar, desigur, „antecedente” există. Două dintre ele pot explica mai bine decât muzica Glitch însăși raționamentele muzicale pe care Vlad Moldovan le construiește în volumul său de poezie.
Prima oprire este Luigi Rusollo, care scrie, la 1913, un manifest futurist intitulat Arta zgomotului. Mai mult, își fabrică un soi de orchestră cu instrumente inventate de el, pe care le numește „intonarumori”. Nu e bine primit în epocă, iar metoda sa cade rapid în dizgrație.
Însă reminiscențe nu vor întârzia să apară. Mă refer la binecunoscuta partitură a lui Ottorino Respighi: I pini di Roma. Abia aici cred că putem găsi o formulă (premergătoare muzicii Glitch) care să rimeze cu cea a lui Vlad Moldovan.
Să luăm, de pildă, poezia Ad-vert:
Păsărele pe pervaz
excrescenţe de fontă
așezate în șirag –
un ghid ex urbe.
Lăsaţi privirea
să urmeze
gheruţele de staniol
Odihniţi-vă
frământările
pe rombul din depou.
Când trageţi aer în
piept
Când vă încheiaţi la geacă
doar hărţi
decolorate
ne panotate
dar poate – uitate
în atelierul închis cu
lacăt.
Ulei pe panel și
fum între gratii
aduc dimineaţa
incertă din atic.
Flancată-n cerneluri
Ce mov este cerul!
Este un poem în care vizualul pare să joace rolul principal. În I pini di Roma, Respighi recompune patru imagini ale pinilor din patru zone diferite ale Romei, la diverse ore din zi. Fiecare parte vine cu o descriere scrisă de compozitor. Ce e mai puțin comun e că, pe lângă instrumentele clasice, este folosit și un disc de gramofon care redă ciripitul unor privighetori. E aici un tip de hiper-realism pe care, prin forța lucrurilor, îl găsim și în muzica Glitch.
Într-un alt poem al lui Vlad Moldovan, în Calypso (e importantă această referință mitologică), se amestecă frânturi din lumea naturală și din cea digitală. Se amestecă, de fapt, două tipuri de limbaj. Dacă muzica Glitch distorsionează până la capăt ideea de muzică (în sens clasic), Vlad Moldovan lasă tușe din trecut să treacă mai departe în poezia lui:
Fulgeră deasupra celor mai munciţi ulmi
Spectro pe dealurile din depărtare.
Ustensile care ne schimbă viaţa –
mici fosfene din curtea fabricii
fac valuri si engrame.
un set
în mecanica celestă.
Splinteri și ușchiele
strălumină pereţii navei
răspândindu-se sălbatec
prin ceaţa sticlită.
Totul continuă
Îmi șoptește adminul
Și îmi frânge inima
E o plasă de calcule
infragalactice
Se înalţă prin case
Se înalţă peste hotare
sâmburii vigilenţei.
Alteori, ca în A star flyes, Vlad Moldovan merge până la capăt pe linia acestei distorsionări: „Se vor revărsa/ aberant/ se vor intersecta afișaje/ Psihice/ specifice ritmuri/ spre traiectorii/ năimite./ Fierbând./ Bolborosind./ În flama/ făr de capăt”. La fel se întâmplă și în Chimera. Poemul începe cu „Râuri încinse/ întinse câmpii/ ce viaţă/ ce declin” și se închide cu „un cânt/ e ăla mai/ sfânt/ din moarte/ să zguduie/ un boncăluit blând.” Muzicalitatea (cel mai adesea asonantă) capătă valoare semantică în poezia lui Vlad Moldovan, de vreme ce întrega lume pare a fi structurată în funcție de un principiu sonor.
Alegând muzica Glitch ca punct de referiță, Vlad Modovan numește de fapt nucleul acestui volum: forța distructivă (în toate formele ei). Glitch cu frica, o poezie de doar cinci versuri, conține, de fapt, întreaga viziune din volum:
Acum văd:
Ceva ascuns
În corp
l-a ruinat
iremediabil
Accente ale muzicii Glitch există în volumul lui Vlad Moldovan. Nu aș spune că sunt nota dominantă a volumului, însă ele conferă poeziei lui un element distinctiv. E vorba de acele poeme (sau bucăți ale unor poeme) în care fracturile, fie ele semnatice sau muzicale, scindează textul. Cel mai potrivit exemplu e poemul Baia Mare ʼ87 unde, până într-un punct, franzarea curge cvasi-liniar dar, undeva la jumătatea poemului, apar trei versuri care rup atât sensul, cât și ritmul frazei: „[Acolo negativul are/ Nevoie de 3/ Linii ritmice]”. Aceasta e probabil una dintre cele mai evidente trimiteri din text la genul muzical care dă titlul volumului.
