Evelina Bidea

Evelina Bidea

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


Minunea unui cer ascuns în burtă

Maternitatea pare a fi totuşi o experienţă stranie, dar minunată, prea nu se satură femeile de făcut copii. :) Numai că, în afară de „nu duci gunoiul deşi eu am avut un travaliu de 14 ore cu tine?”, eu prea multe nu am reușit să aflu despre ce înseamnă sarcina. Mamele nu le spun copiilor mai nimic din ce a însemnat pentru ele conviețuirea cu puștiul care ești. O fi atât de dureros încât să nu vrea niciuna să-și aducă aminte ce și cum? Ioana Nicolaie a ignorat însă acest pact tacit al mamelor și, în Cerul din burtă, vorbește despre ce îmseamnă maternitatea. Citeşte tot articolul

Despre curaj și libertate sau cum să trăiești asemenea lui Zacharias Lichter

Într-o lume în care simți în fiecare clipă privirea lui Big Brother ațintită în ceafa ta, în care doctorii aleargă după tine pentru a te defini și a te încadra, urmând apoi să-ți administreze hapul după cum scrie în tabelul periodic al oamenilor catalogați, rezistența este o poveste pe care nu mulți o pot spune. Matei Călinescu încearcă însă să găsească o soluție pentru regimul totalitar al României anilor ʼ60 prin Zacharias Lichter, atât de bizarul personaj al romanului Viața și opiniile lui Zacharias Lichter. Citeşte tot articolul

Printre granițe: Femeia în roșu

În literatura română au existat mai multe romane colective, primul care s-a păstrat însă fiind Femeia în roșu, text semnat de Adriana Babeți, Mircea Nedelciu și Mircea Mihăieș, câțiva dintre cei mai de seamă scriitori postmoderni ai noștri. Postmoderniștii noștri nu numai că pun bazele unui contra-canon, underground, care contrazice canonul oficial, ci se şi folosesc de elemente contradictorii pentru a-l forma. Adrian Oţoiu vorbeşte despre liminaritatea discursului optzecist, care însumează atât goana după autenticitate, cât şi livrescul de cea mai pură factură. Literatura coboară în stradă, dar se îmbracă în re-lecturi. Femeia în roşu îşi propune scrierea în doar 17 zile a unui roman al senzaţionalului, în care să ironizeze convenţiile literare.  Citeşte tot articolul

De la catedră la schimbul de dame

Lumea campusului universitar este cea care l-a făcut celebru pe David Lodge, mai ales după apariția trilogiei: Schimb de dame, Ce mică-i lumea și Meserie!, romane pastișă care au ca loc al desfășurării acțiunii universitatea, mediul poate cel mai firesc pentru autor. Romanul Schimb de dame este, de altfel, și câștigătorul premiului Hawthornden, în timp ce celelalte două romane ale trilogiei au fost nominalizate la Book Prize, recunoaștere care a făcut ca aceste texte să fie traduse în peste douăzeci de limbi. Citeşte tot articolul

Negația care schimbă viața – Istoria asediului Lisabonei de Jose Saramago

Obiectivitatea este un lucru imposibil, chiar și atunci când ne străduim din toate puterile să-l obținem. Orice cuvânt scris, orice relicvă lasă, inevitabil, semnele individualității în istorie. Oricât ne-am strădui, trecerea prin realitate ne duce în ficțiune, căci fiecare individ trăiește și mărturisește după un cod interior. Nici măcar tratatul de istorie nu este scutit de literaturizare, după cum o mărturisește Raimundo Silva în dialogul pe care-l are cu autorul volumului Istoria asediului Lisabonei în primul capitol al romanului lui José Saramago, Istoria asediului Lisabonei: „Ei, pictura nu e decât literatură făcută cu pensula, Sper că n-ați uitat că omenirea a început să picteze cu mult înainte de a învăța să scrie, Cunoașteți dictonul, dacă n-ai câine, vânezi cu pisica, vasăzică cine nu poate să scrie pictează, sau desenează, asta fac și copiii, Vreți să spuneți, cu alte cuvinte, că literatura exista deja înainte să se fi născut, Da, domnule, așa cum și omul, cu alte cuvinte, înainte de a fi, era deja.” Așa se trezește corectorul editurii, Raimundo Silva, să susțină că orice nu e viață e literatură, mai ales istoria. Se dovedește însă, în următoarele capitole, că această graniță dintre literatură și viață nu este chiar atât de bine delimitată pe cât s-ar părea. Citeşte tot articolul

Pulbere de stele

Vrând să aducă un tribut basmelor clasice, în care magia se pogoară asupra personajelor pentru a ajuta binele să iasă învingător, Neil Gaiman scrie fantasy-ul Pulbere de stele, roman de o surprinzătoare sensibilitate. Acesta este volumul de debut al scriitorului Neil Gaiman, unul dintre cei mai importanţi scriitori britanici în viaţă, care a câştigat de mai multe ori, de-a lungul carierei sale de până acum, premii prestigioase precum Hugo, Nebula, Locus, Newbery sau World Fantasy Award. Citeşte tot articolul

Prin lumea din oglindă cu Alice

Ce o face pe Alice, personajul care tot apare în proza lui Lewis Carroll, să fie atât de simpatică este permanenta ei curiozitate. Fetița își dorește atât de mult să vadă cum ar fi alte lumi, încât nu reușește niciodată să se abțină de la a spune „Hai să ne facem că...” și bine face! Ca și în cazul cutreierării prin Țara Minunilor, și în Alice în Țara din Oglindă avem de-a face cu o călătorie onirică. Citeşte tot articolul

„Cu cât mai încet, cu atât mai repede” sau strania poveste a lui Momo

Cum nu arareori ni se întâmplă să nu mai avem răgaz nici pentru a ne asculta gândurile, cu atât mai puțin pentru a-i auzi pe alții, cred că ar fi bine să ne apucăm, cu mic, cu mare, să citim Momo sau strania poveste despre hoții de timp și fetița care le-a înapoiat oamenilor timpul furat, volumul lui Michael Ende, recent reeditat la Polirom. Recunosc că nu-mi plac cărțile pentru copii care sunt mult prea didactice, cu o morală ce țipă pentru a fi luată-n seamă, cum, de altfel, nu le plac nici copiilor. Talentul lui Ende este tocmai acela de a ascunde morala în spatele unei narațiuni care te ține cu sufletul la gură, motiv pentru care mi-a plăcut volumul și, de ce să n-o recunoaștem, am și învățat ceva citindu-l. Citeşte tot articolul

Cercurile concentrice ale relecturii: Aleph – Jorge Luis Borges

Decupări, replieri, simboluri repetate și un mare text care se tot rescrie. Așa s-ar putea rezuma scriitura lui Jorge Luis Borges, autorul care este de părere că perspectiva cititorului este cea care rescrie la infinit același text. Literatura repetă la nesfârșit aceleași câteva teme, singurul lucru care se modifică fiind timpul scriiturii și al lecturii. Temele principale folosite de Homer se regăsesc în operele contemporane. Totuși, perspectiva este alta. Borges este fascinat de această idee a textului care se scrie la nesfârșit, al acelorași simboluri care sunt reutilizate de la o epocă la alta, de ideea că doar pierzându-ne în această relectură a textului care se rescrie la fiecare citire vom ajunge să înțelegem textul suprem, una dintre obsesiile scriitorului argentinian. Citeşte tot articolul

Ieșirea din timp cu un bărbat necunoscut

După cum ne-a obișnuit de atâta vreme, Andreï Makine nu se dezminte nici în Viața unui bărbat necunoscut, ci ne pune, o dată în plus, în fața unor mari iubiri. Pe lângă peisajul obișnuit, cel al bărbatului sărac și melancolic care se retrage din viața publică într-o izbă pentru a se regăsi după ce a fost mutilat sufletește de război, unde se îndrăgostește de o femeie care stă în așteptarea lipsită de fasoane a vieții viețuite fără de speranță, zi după zi, în acest roman găsim și un alt personaj, un soi de alter-ego al autorului însuși, romancier rus, sărac, care trăiește la Paris, începe să se simtă ratat, ceea ce îl face să nu mai poată salva nici relația pe care o are cu o franțuzoaică mult mai tânără decât el, de care acesta crede că este în continuare îndrăgostit. Citeşte tot articolul

Copilăria în două cuvinte

Există oare formule pentru a deveni scriitor? În primul rând, trebuie să fii un bun cititor. Să fie oare de ajuns? Atunci cum le poţi face faţă momentelor lipsite de inspiraţie? Mai ales dacă este vorba de literatură pentru copii, ale cărei reguli sunt mult mai stricte. Liviu Papadima, coordonatorul volumului Ce poţi face cu două cuvinte, apărut la Editura Arthur, găseşte că formula propusă de Gianni Rodari în Gramatica fanteziei este cea mai potrivită pentru scriitorul de ficţiune. Literatura porneşte din sintagme şi de la această formulă porneşte antologia care reuneşte texte ale unora dintre cei mai importanţi scriitori contemporani: Adina Popescu, Simona Popescu, Dan Sociu, Dan Stanciu, Grete Tartler, Florin Bican, Florin Dumitrescu, Matei Florian, Laura Grünberg, Ioana Nicolaie, Robert Şerban, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Fanny Chartres, Adela Greceanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Paraschivescu şi Doina Ruşti. Citeşte tot articolul

Poezia arhivelor de la Monte Negro

Fiind în primul rând poet și doar apoi romancier talentat, nu ne poate surprinde faptul că și cel mai recent volum al lui Octavian Soviany, Arhivele de la Monte Negro, este de o mare subtilitate stilistică. După romanul Viața lui Kostas Venetis, care a câștigat numeroase premii literare în cursul anului trecut, Soviany publică acum un nou roman de o poezie ieșită din comun. Deși pagina de gardă menționează faptul că ne aflăm pe tărâmul prozei, nu cred că i-aș da vreodată alt verdict cărții în afară de proză poematică. Citeşte tot articolul

Holocaustul în benzi desenate – Maus

Poate cea mai cunoscută bandă desenată cu subiect istoric din întreaga lume este Maus. Povestea unui supravieţuitor, de Art Spiegelman, recent tradusă şi în limba română. Romanul a apărut, iniţial, în două volume, însă ediţia românească le conține în același volum pe amândouă. Art Spiegelman a avut nevoie de 13 ani pentru a scrie acest roman surprinzător, care a făcut furori în întreaga lume, fiind, de altfel, singurul roman grafic câştigător al Premiului Pulitzer, în 1992. Citeşte tot articolul

Cutreierător pe străzi sau cronica unei copilării într-o țară comunistă – Strada, de Adrian Chivu

Vă mai amintiți gumele Turbo și surprizele cu mașinuțe pe care, până la urmă, după ce completam colecția, le jucam la lipa? Vă mai amintiți oracolele cu răspunsuri standard, cu serii întregi de idem-uri pe o singură pagină și câteva răspunsuri originale, dar absurde în inocența lor? Dacă vi se întâmplă să vi se facă dor de zilele lungi ale copilăriei, a căror densitate devenea plictisitoare, atunci vă recomand să citiți Strada, romanul lui Adrian Chivu. Citeşte tot articolul