Evelina Bidea

Evelina Bidea

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


Infinitul poate fi mic și poate fi ocolit pornind de la nimic

Ceea ce-mi place cel mai mult la copii este că ei au cu toții, într-o proporție mai mare sau mai mică, dar mereu prezentă, darul de a fi eidetici. Adică le place într-atât de mult lumea, încât au puterea de a o reproduce în cele mai mici detalii până când ajung în stadiul de a vedea cu limpezimea tridimensionalității obiecte care nu sunt în sfera lor vizuală. E o calitate pe care o pierd când devin adulți, acestora fiindu-le mult mai greu să-și imagineze universul înconjurător. Tocmai datorită acestei însușiri, copiii sunt capabili să înțeleagă și să-și imagineze cu ușurință cuvintele abstracte, dându-le acestora formă și reușind, în acest mod, să povestească minunățiile care-i fascinează pe adulți. Există totuși și oameni care nu-și pierd această însușire nici după ce cresc, iar lor li se spune fie autori, fie lunatici.

Citeşte tot articolul


Fuga spre viață prin moarte: Patrick Modiano, În cafeneaua tinereții pierdute

Câștigător al multor premii literare, publicând câte un roman la un interval de maximum trei ani, Patrick Modiano este un scriitor iubit. Nu numai că melancolia romanelor sale nu-i poate lăsa indiferenți nici măcar pe cititorii blazați, ci pentru că profunzimea cu care acesta pătrunde în sufletul omenesc, încercând să scoată la iveală enigma pe care fiecare om o ascunde te face instantaneu să te atașezi de subiectele lui. Și, dacă este să luăm în considerație și naturalețea cu care scrie, atunci ne putem da imediat seama că avem de-a face cu un mare scriitor. Citeşte tot articolul

Jorge Edwards, un postmodern chilian – Casa lui Dostoievski și Originea lumii

Unul dintre cei mai importanţi scriitori chilieni ai momentului, Jorge Edwards (căruia i-am luat și noi un interviu), a fost în România anul acesta cu ocazia publicării celui de-al doilea roman al său, Originea lumii. A mai fost publicat şi romanul Casa lui Dostoievski, o poveste impresionantă a unui tânăr scriitor şi a boemei literare chiliene a anilor ’60. Jorge Edwards este un scriitor prolific, care a publicat mai mult de doisprezece titluri până acum şi care continuă să scrie cu fervoare. Este laureatul Premiului Cervantes, cea mai importantă distincţie literară a lumii hispanice. Citeşte tot articolul

Palatul cu poveşti sau Despre călătoria micilor prinţi şi prinţese în lumile imaginare

În perioada 6-9 august 2012 a avut loc tabăra de creaţie Locuieşte în poveste, în care câştigătorii concursului pornind de la volumul Ce poţi face cu două cuvinte au avut ocazia de a se întâlni cu autori precum Liviu Papadima, Florentina Sâmihăian, Ioana Nicolaie, Laura Grünberg şi Adina Popescu. Aceştia au discutat despre creativitate, despre literatură şi despre textele celor mici care vor apărea în această toamnă în volumul Ce poţi face cu două cuvinte – Secţiunea Junior. Copiii care au mers în tabără au avut vârste cuprinse între 8 şi 15 ani. Raluca Ardelean, profesorul coordonator al câştigătorilor din Timişoara, ne-a povestit, cu această ocazie, cum este să lucrezi cu copiii în cadrul atelierului de scriere creativă pe care-l organizează la Palatul Copiilor din Timişoara. Evident, în stilul amuzant şi jucăuş la care trebuie să ne aşteptăm din partea unui ghid într-ale creativităţii: Citeşte tot articolul

Interviu cu Ioana Nicolaie – “Sunt o autoare care „aleargă” în mai multe genuri deodată”

Ne-am bucurat să putem vorbi cu Ioana Nicolae, o scriitoare care ne place foarte tare, autoare atât a unor volume de proză, cât și a mai multor cărți de poezie, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Am vorbit cu Ioana Nicolae despre cărțile sale, despre copilărie și literatura pentru copii dar și despre clișeele legate de literatura scrisă de femei și despre cum e receptată ea.  Citeşte tot articolul

Sub clopotul de sticlă al depresiei – Sylvia Plath

Cum ar fi să te trezești într-o zi și să-ți dai seama că nu te mai recunoști, că habar n-ai ce vrei sau ce poți, să știi cu maximă luciditate că nu poți face ceea ce se așteaptă de la tine și că, de altfel, nici nu vrei? Să aflii că lumea în care trăiești este fondată numai pe minciuni, dintre care cea mai mare este viața? O viață care rănește la fiecare pas, care e menită să te dărâme în ciuda eforturilor pe care le faci de a i te sustrage, și care se termină, inevitabil, în moarte? Cum să mai poți dormi când devii conștient că totul este doar un drum de prost gust către final? Cam așa sună gândurile unui om bântuit de depresie. De unde vine depresia și cum se poate scăpa de ea? După cum aflăm din singurul roman al Sylviei Plath, Clopotul de sticlă, apărut la Editura Polirom, depresia este rezultatul miliardelor de dorințe sfărmate, de idealuri neîmpărtășite combinate cu o sensibilitate aparte și o indecizie amorțitoare. Este un clopot de sticlă care-ți înhață ființa în aeru-i irespirabil. Care, după ședințele de șocuri electrice, se ridică puțin, însă nu ajunge niciodată să nu te mai amenințe, ci stă mereu suspendat deasupra ființei care se luptă cu toate puterile să supraviețuiască. Citeşte tot articolul

Despre fascinația visului: Luiza Textoris

Dacă există o scriitură realmente puternică în literatura română contemporană, nu mă îndoiesc nicio clipă că este cea a lui Corin Braga. Aș mai fi în stare să dau două, trei nume pe lângă acesta, ceea ce arată că literatura noastră stă binișor, însă nu acesta este scopul aici. Pe de altă parte, deși anul 2012 nu s-a terminat încă, sunt aproape sigură că romanul recent apărut al lui Corin Braga, Luiza Textoris, merită să câștige toate premiile literare autohtone. Pe lângă scriitura postmodernă de înaltă clasă, în care meta- și intertextualitatea ies la iveală cu umor, corin Braga reușește să dea naștere unor personaje care, în ciuda stranietății lor, sunt autentice și într-atât de puternice, încât pot genera adevărate obsesii în mintea cititorilor. Sunt poate sute de cărți de când n-am mai întâlnit personaje atât de vii. Citeşte tot articolul

Lupta pentru supraviețuire a unei păsări pe sârmă

Literatura românească scrisă de femei este o specie cvasiinexistentă, cel puțin aparent. Mult prea puține autoare s-au aventurat în țara beletristicii, multe au făcut-o cu atâta stângăcie, încât au fost repede date uitării. Altele pur și simplu au rămas necunoscute. Nu discutăm aici însă motivele. În acest peisaj secetos, Ioana Nicolaie a reușit să se impună. A scris proză sensibilă, care debordează de feminitate. După poezia mărturiilor din timpul sarcinii pe care volumul Cerul din burtă ne-o aduce în fața ochilor, Ioana Nicolaie s-a îndreptat către poezia tinereții. Citeşte tot articolul

Tema de vacanță la română

Începând ca o temă normală de vacanță scrisă de un puști de clasa a IV-a, Cum mi-am petrecut vacanța de vară a lui T.O. Bobe se transformă într-un roman polițist de toată frumusețea. Știm prea bine ce imaginație au copiii, dar, dacă mai au și o bază reală de la care să pornească, aceștia pot face mai ușor decât oricine altcineva dintr-un țânțar mare armăsar. Ceea ce se și întâmplă în volumul despre care vorbim. Citeşte tot articolul

Interviu cu Liviu Papadima

Profesor, fost decan, actual prorector, antreprenor și scriitor, Liviu Papadima este unul dintre cei mai fini intelectuali ai momentului. În ciuda faptului că face parte din mediul academic de niște ani buni, nu a dobândit nici măcar o urmă de scorțoșenie și de autosuficiență, motiv pentru care mai toți studenții îl simpatizează. În afara orelor petrecute la facultate, adică în foarte puținul timp liber rămas, merge pe munte și, pe vremuri, era vamaiot. Citeşte tot articolul

Despre artă și taine: Mă numesc Roșu

Turcia, fiind plasată la granița dintre Orient și Occident, este o țară mai degrabă bizară, care a trecut de la opulența greu de imaginat azi a Imperiului Otoman la sărăcia care caracterizează ținutul acum. O țară musulmană care a luptat ani întregi pentru supunerea creștinilor. O țară în care, totuși, multe moschei sunt construite pe structura fostelor biserici creștine. Un amalgam de neamuri și de obiceiuri, o amestecătură pe care cu greu o putem înțelege. Îți vine greu să crezi că un autor venit din aceste locuri poate reuși să pătrundă în peisajul literar mondial și să câștige Premiul Nobel pentru Literatură. Orhan Pamuk a reușit însă. Desigur, cu ajutorul unui foarte iscusit agent literar, însă, chiar dacă faima lui este uneori supralicitată, există motive întemeiate pentru ca el să fie declarat unul dintre cei mai buni scriitori ai lumii. Citeşte tot articolul

Pe vârfurile melancoliei: În livada de cremene de Liviu Papadima

Postmodernismul românesc este îndeosebi unul cult, al parodiilor, al intertextualității, al umorului de bibliotecă. Într-un astfel de peisaj, în care numele mari ale anilor ʼ80 au ajuns deja să fie cunoscute de toată lumea, în care s-au scris deja numeroase lucrări teoretice, descoperi cu oarecare surpriză și cărți atipice, care nu aleargă încercând să-și împingă confrații către colțurile întunecoase ale bibliotecilor pe care nu le frecventează nimeni. Una dintre ele este În livada de cremene, volumul de debut al lui Liviu Papadima, pe care doar puțini îl mai cunosc astăzi și sub ipostaza de scriitor de beletristică. Parcursul lui universitar l-a îndreptat către textele teoretice publicate mai târziu pentru care i se rostește cu drag numele în rândul intelectualității contemporane. Citeşte tot articolul

Plăcerea re-scrierii: Michel Tournier în Gaspar, Melhior & Baltazar

Matei Călinescu pune literatura importantă, esențială, sub pecetea re-lecturii. Postmodern, el oferă varianta textului care se re-scrie în permanență prin re-lectură. Lumea se dezvăluie mereu altfel, mereu modificată într-o literatură care prelucrează, de mii de ani, aceleași teme. Fără a se epuiza, fără a se autodistruge. Întreaga istorie literară poate fi văzută ca o serie nesfârșită de rescrieri. Ceea ce face Matei Călinescu în A citi, a reciti este, de fapt, teoretizarea a ceea ce am citit cu toții în prozele lui Borges: un apel interminabil la perspectivă, la recontextualizare, la re-lectură. Numai că Borges nu este singurul scriitor fermecat de această idee a textului care se modifică în permanență. Și Michel Tournier își dedică scriitura aceleiași practici. Citeşte tot articolul

Un experiment la zeci de mâini: Rubik

Literatura română a fost mai mereu desincronizată, existțând uneori diferențe enorme între ceea ce se scria la noi și mișcările literare din Occident. În ciuda regimului represiv, postmodernismul românesc și-a făcut apariția la timp, urmând ca apoi scriitorii români să se țină cu dinții pentru a nu se decala iarăși de fenomenele literare din țările libere. Așa s-a ajuns ca, în 2008, să apară volumul Rubik, unul dintre cele mai îndrăznețe experimente postmoderne românești. Simona Popescu reușește să adune în jurul ei 28 de autori debutanți cu care să scrie, la 58 de mâini, un roman colectiv. Citeşte tot articolul